Închisorile din România, arătate cu degetul în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarele din România sunt supraaglomerate FOTO Arhivă
Penitenciarele din România sunt supraaglomerate FOTO Arhivă

Condamnarea la CEDO a statului român pentru condiţiile mizere din penitenciare devine o obişnuinţă. Una dintre marile probleme este supraaglomerarea celulelor. La polul opus, Suedia desfiinţează închisori din lipsă de puşcăriaşi.

România continuă să umple buzunarele deţinuţilor care se plâng de condiţiile inumane din închisori. Anul trecut, statul român a fost obligat la plata a aproape 200.000 de euro în cazul a 29 de deţinuţi nemulţumiţi de condiţiile de detenţie. Ultimul caz în care România a pierdut un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este cel al fostului primar al Clujului, Sorin Apostu.

Acesta a reclamat că în anul 2011, când a fost arestat preventiv pentru fapte de corupţie, a avut parte de condiţii proaste şi insalubre în arestul preventiv al Poliţiei Judeţene Cluj. Astfel, fostul edil a reclamat că în arestul Poliţiei Cluj a stat în celulă cu mai mulţi deţinuţi, că nu avea lumină naturală, că lipsea căldura, iar igiena era precară. Apostu a mai reclamat faptul că, tot în perioada arestului preventiv, după ce a fost mutat la Penitenciarul Gherla, nu a putut discuta cu avocatul său în condiţii normale, ci doar printr-o fereastră.

După ce au analizat plângerea, magistraţii CEDO au hotărât că în cazul Apostu a fost încălcată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante“. În hotărârea CEDO se mai arată că a fost admisă plângerea privind condiţiile proaste de detenţie.

În decizie se precizează că lui Apostu i-a fost respinsă solicitarea de a primi despăgubiri de la statul român, pe motiv că cererea a fost depusă după termenul- limită stabilit de Curte.

Ministrul Justiţiei, la Comisia pentru abuzuri

Preşedintele Comisiei de abuzuri din Camera Deputaţilor, Mircea Man (PNL), a precizat marţi că ministrul Justiţiei şi directorul Penitenciarelor vor fi audiaţi săptămâna viitoare privind condiţiile şi gradul de ocupare din penitenciare, după ce, în ultimii doi ani, au fost primite sute de plângeri de la persoane condamnate.

„Am primit memorii şi de la oameni politici, am primit şi de la persoane publice (aflate în unităţile detenţie - n.r.), care reclamă regimul de detenţie, aspecte legate de vizite şi pachete şi am trimis aceste memorii spre instituţiile statului“, a declarat Mircea Man.

Situaţia a fost semnalată în dese rânduri şi de organizaţii care apără drepturile omului. „Condiţiile sunt foarte grele în închisori. Principalele probleme sunt supraaglomerarea, condiţiile igienico-sanitare precare, lipsa ventilaţiei. În aresturile Poliţiei situaţiile sunt şi mai grele ca în penitenciare. Multe sunt situate la subsol şi nu au toaleta în cameră, ci pe hol. Este clar că deţinuţii trebuie să apeleze la bunăvoinţa poliţiştilor care păzesc în arest pentru a-şi satisface nevoile fiziologice“, a explicat Maria Andreescu, director executiv APADOR-CH.

Deficit de11.170 de locuri

România a fost condamnată, anul trecut, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), să plătească 196.400 de euro unor condamnaţi, ca despăgubiri pentru condiţiile din închisori. Cifra apare într-un bilanţ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit instituţiei, „supraaglomerarea reprezintă o provocare majoră a sistemului penitenciar românesc“, deficitul de locuri de cazare fiind în prezent de 11.170.
Potrivit legislaţiei europene, fiecare deţinut are dreptul la un spaţiu de patru metri pătraţi, obligaţie pe care sistemul penitenciar românesc nu poate să o respecte.

Cât costă un penitenciar nou?

Directorul ANP, Cătălin Bejan, a declarat că în România ar fi nevoie de un penitenciar nou, care, deşi nu ar rezolva complet deficitul de peste 11.000 de locuri, ar reprezenta un început. Bejan a dat exemplu construirea unui penitenciar modern la Madrid, care a costat 110 milioane de euro. ;

Suedia închide puşcăriile din lipsă de infractori

În timp ce România se confruntă cu o considerabilă lipsă de spaţiu pentru con- damnaţi, Suedia se situează la polul opus. Nordicii s-au confruntat cu o scădere bruscă a numărului de condamnaţi la închisoare cu executare în ultimii trei ani, astfel că a decis să închidă patru închisori şi un centru de arestare preventivă.

Concret, au fost  închise penitenciarele din oraşele Åby, Haja, Båtshagen, şi Kristianstad. Nils Öberg, şeful serviciilor penitenciare şi probaţiune din Suedia, are cu greu o explicaţie pentru reducerea numărului de infractori care ajung după gratii.

celula penitenciar suedia

“Credem că eforturile pe care le investim în reabilitare, dar şi prevenirea recidivei au avut un impact, dar noi nu credem că acest lucru ar putea explica întreaga scădere a infracţionalităţii“, a spus Öberg pentru presa suedeză. O altă explicaţie ar putea fi pedepsele mai blânde aplicate infracţiunilor legate de droguri. Situaţia din Suedia i-a dat anul trecut o idee ministrului Justiţiei din Norvegia, ţara vecină. Acesta le-a cerut suedezilor să închirieze 1.200 de locuri în închisori. Practic, Norvegia urma să mute o parte dintre deţinuţi peste graniţă.

Problemele deţinuţilor români, discutate în Consiliul European

Problema condiţiilor din penitenciare şi identificarea unor soluţii la nivelul UE pentru alocarea de resurse financiare au fost discutate în cadrul Consiliului European pe probleme de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), desfăşurat săptămâna trecută la Riga.

Condiţiile mizere din penitenciare au atras atenţia şi Avocatului Poporului, care a anunţat săptămâna trecută că va face o anchetă în sistemul penitenciar. “Ancheta vizează condiţiile de detenţie din penitenciare, în raport cu respectarea drepturilor omului şi se va finaliza cu întocmirea unui raport special al Avocatului Poporului cu privire la situaţia din penitenciare, raport ce va fi înaintat Parlamentului şi Guvernului”, spune instituţia condusă de Victor Ciorbea într-un comunicat.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite