În ultimii 20 de ani, România a fost obligată la CEDO să plătească peste 55 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar în 2014, România a fost condamnată să plătească peste 2,3 milioane de euro
Doar în 2014, România a fost condamnată să plătească peste 2,3 milioane de euro

România a fost obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ca, din 1994 şi până în 2004, să plătească peste 55 de milioane de euro, reprezentând suma totală a costurilor în materie civilă şi penală în aceşti 20 de ani.

Aceste date au fost prezentate de judecătorul Dragoş Călin în cadrul conferinţei „Autorităţile potenţial responsabile pentru condamnările suferite de România la CEDO. 20 ani (1994-2014) în zece volume”, care a avut loc marţi la sediul Ministerului de Externe, arată Agerpres.

Până pe 31 decembrie 2014, România a fost obligată să plătească 55.037.217 euro, din care 3.311.891 euro în urma înţelegerilor amiabil încheiate şi 51.725.326 euro în urma unor hotărâri de condamnare ale Curţii. 

Mai exact, cea de-a doua sumă este compusă din obligarea statului român la plata unor daune materiale, în valoare totală de 45.939.097 euro, a unor daune morale de 4.940.551 euro, dar şi a unor cheltuieli de judecată în sumă totală de 845.678 euro.

Magistratul a mai precizat că, pe 1 ianuarie 2015, pe rolul instanţei de la Strasbourg erau înregistrate peste 69.900 de plângeri. Patru state deţineau în jur de două treimi din plângeri: 19,5% împotriva Ucrainei, 14,4% împotriva Italiei, 14,3% împotriva Rusiei şi 13,6% împotriva Turciei.

„România a urcat pe a cincea poziţie, cu 3.400 de plângeri (4,9%), însă în scădere accentuată faţă de 1 ianuarie 2013, când erau pe rol 8.700 de plângeri (6,8%) sau 1 ianuarie 2014, când erau înregistrate 6.150 de plângeri (6,2%)”, a declarat judecătorul Călin.

Hotărârile pronunţate anul trecut au vizat în principal opt state ale Consiliului Europei, respectiv Rusia (129), Turcia (101), România (87), Grecia (54), Ungaria (50), Italia (44), Ucraina (40) şi Slovenia (31).

Judecătorul Dragoş Călin a arătat că, în 2014, în urma pronunţării de către Curte a hotărârilor de încălcare a dispoziţiilor Convenţiei sau ale Protocoalelor adiţionale, România a fost condamnată la plata sumei de 2.342.975 de euro.

În privinţa autorităţilor potenţial responsabile pentru anul 2014, puterea legislativă este responsabilă în 63,01% dintre cauzele în care s-au pronunţat hotărâri de condamnare (46 cauze), puterea executivă - în 54,79% (40 de cauze), iar puterea judecătorească este responsabilă în 46,57% (34 cauze). De asemenea, Ministerul Public este responsabil pentru 17,8% (13 cauze).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite