În ce „misiune” se afla poliţistul care a lovit-o mortal pe Raisa, pe o trecere de pietoni din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii care investighează cazul l-au pus sub control judiciar pe agentul implicat în accident.
Procurorii care investighează cazul l-au pus sub control judiciar pe agentul implicat în accident.

Joi, în ziua în care a avut loc accidentul în urma căruia două fetiţe au fost spulberate pe o trecere de pietoni din Sectorul 1 al Capitalei, poliţistul care a provocat tragedia participase la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind măsurile pentru prevenirea efectelor pandemiei, a clarificat luni Poliţia Capitalei. Timp de trei zile, şeful Poliţiei Capitalei nu a putut explica unde mergea agentul în ziua tragediei.

„Din datele puse la dispoziţie, până la acest moment, de către subunitatea de poliţie, rapoartele poliţiştilor şi verificările efectuate de structura de control intern, a reieşit că pe parcursul zilei de 13 ianuarie, poliţistul în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat, conform unui plan de acţiune, la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificări ce au avut loc la patru unităţi de învăţământ”, a anunţat azi Poliţia Capitalei.

„Ulterior, poliţistul s-a deplasat pentru soluţionarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidenţă a populaţiei”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.

Reamintim că procurorii care investighează cazul l-au pus sub control judiciar pe agentul implicat în accident şi au comunicat că, în momentul accidentului, acesta nu se afla în „misiune”, aşa cum a comunicat Poliţia Capitalei. 

Chestorul Berechet este suspectat că încearcă să muşamalizeze cazul după ce a ieşit public şi a spus că poliţistul de 30 de ani de la Secţia 5 era în misiune, joi, când a provocat accidental, fără să poată însă explica unde mergea agentul.

Joia neagră 

Joia trecută, pe o stradă din sectorul 1, a avut loc un teribil accident care a fost surprins de o cameră de supraveghere. Secvenţele sunt sfâşietoare: două fete, de 11 şi 13 ani, se ţineau de mână când au ajuns la trecerea de pietoni. Au văzut maşina în ultima clipă şi au alergat ca să traverseze mai rapid. Însă poliţistul de la volan avea o viteză ameţitoare şi nici gând să încetinească. Le-a izbit în plin. Fetiţa de 11 ani, Raisa, a murit pe loc. Prietena ei se află în stare gravă la spital. Agentul este cercetat pentru ucidere din culpă, iar procurorii l-au plasat sub control judiciar, cu interdicţia de a conduce, după ce au stabilit că nu avea nicio misiune urgentă, deşi circula prin oraş cu peste 80 de kilometri pe oră şi cu semnalele luminoase pornite.

Acesta lucrează în Poliţie din 2017. E poliţist de proximitate la Secţia 5. Nu a făcut o şcoală de specialitate, pentru că a fost angajat din sursă externă, ceea ce înseamnă că a avut o pregătire iniţială de cel mult şase luni înainte de a începe munca. Era singur în maşină în momentul accidentului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite