În doar şapte luni, poliţiştii români au confiscat aproape 49.000 de metri cubi de lemne tăiate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 49.000 de metri cubi de lemne fără documente legale au fost confiscaţi în primele şapte luni ale acestui an, cu 65% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2013. Poliţiştii români au dat peste 12.000 de amenzi şi au început cercetările faţă de 1.508 persoane.

Poliţia Română derulează o acţiune, prin Direcţia de Ordine Publică şi Direcţia de Investigare a Fraudelor, în baza Planului Comun de Acţiune „Scutul pădurii 2014”, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliţia Română, activităţile ilegale din domeniul silvic pot fi împărţite în tăieri de arbori puşi în valoare cu încălcarea dispoziţiilor legale, tăieri de arbori nepuşi în valoare (fără drept), evaziunea fiscală generată de comerţul ilegal cu material lemnos, munca „la negru”, falsul şi uzul de fals pentru înlesnirea activităţilor ilegale din domeniul forestier (amenajarea pădurilor, punerea în valoare, tăierea, transportul, prelucrarea, comercializarea). Toate activităţile ilegale menţionate pot fi asociate cu fapte de corupţie.

„La nivel naţional, în primele 7 luni ale acestui an, Poliţia Română a organizat 13.787 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos”, se arată în documentul citat.

Astfel, poliţiştii au organizat 2.841 de acţiuni în fondul forestier, 1.800 acţiuni pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 8.053 de acţiuni pe linia legalităţii transportului materialului lemnos. Oamenii legii au verificat 1.288 de instalaţii de debitat, 1.198 exploatări forestiere, 710 depozite şi 403 ocoale silvice/structuri subordonate.

Ca urmare a acestor acţiuni, în primele şapte luni ale anului 2014 au fost conficaţi 48.724 metri cubi de material lemnos cu 65% (+19.230 metri cubi) mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din totalul materialului lemnos confiscat, 24.042,53 metri cubi a fost lemn de lucru, 9.982,64 metri cubi cherestea şi 14.698,97 metri cubi lemn de foc. 

image

Oamenii legii au dat 12.005 amenzi în valoare totală de 9.455.000 de lei.

Din cele 4.070 infracţiuni silvice sesizate în primele şapte luni ale anului 2014, 1.588 infracţiuni au fost sesizate din oficiu (+39%) ca urmare a intensificării acţiunilor poliţiştilor în teren. Pentru comiterea acestora sunt bănuite şi au fost cercetate 1.508 persoane.

Potrivit unei statici întocmite de Ministerul Mediului Schimbărilor Climatice, Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură, referitoare la situaţia tăierilor ilegale de arbori, în semestrul I al acestui an, comparativ cu semestrul I al anului 2013, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu 61%, respectiv de la 379.855 metri cubi material lemnos tăiat ilegal în semestrul I 2013, la 149.049 metri cubi material lemnos tăiat ilegal în semestrul I 2014 (-230.806 metri cubi).

De asemenea, din statistica Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, referitoare la situaţia tăierilor ilegale de arbori din suprafeţele de fond forestier administrate de structurile teritoriale ale Regiei se observă că, în semestrul I 2014, comparativ cu semestrul I 2013, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal, din pădurile proprietatea statului şi pădurile proprietate privată administrate sau pentru care sunt asigurate servicii silvice de către această regie a scăzut cu 21 %, respectiv de la 82.734 metri cubi material lemnos tăiat ilegal în semestrul I 2013, la 65.304 metri cubi material lemnos tăiat ilegal în semestrul I 2014 (- 17.430 metri cubi). 

image

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Radiografia unei tragedii naţionale: tăierea ilegală a pădurilor din România

Este o problemă reală? Este cu mult mai mult decât atât: este (o altă) componentă a ameninţărilor grave la securitatea naţională, în sensul ei larg, cel care vizează condiţia actuală a unei naţiuni şi modul în care ştie şi vrea să-şi proiecteze corect şi înţelept supravieţuirea în lumea de mâine. 

Justiţie românească: o pădure aproape defrişată, o mie de metri cubi de lemn furaţi şi nici măcar un vinovat

Furtul secolului secolului dat în pădurile din Botoşani nu are încă un vinovat. Singura persoană trimisă în judecată de magistraţi, un pdăurar, a scăpat basma curată. Nimeni nu pare să ştie ce s-a întâmplat cu 1.000 de metri cubi de lemn şi cu o pădure aproape defrişată din cantonul Trei Pietre.

O pădure din Dolj a dispărut peste noapte. Pomii au fost tăiaţi ilegal de hoţi şi de proprietari

Oamenii din comuna doljeană Piscu Vechi susţin că au fost nevoií să taie pădurea de frica hoţilor, care în câteva zile au defrişat aproape tot ce le-a ieşit în cale.

Topul ţărilor care au contribuit la încălzirea globală din ultimii 100 de ani

Mai multe ţări sunt vinovate pentru încălzirea globală de pe planetă. Germania şi Marea Britanie transmit cea mai mare căldură în atmosferă, raportat la suprafaţa acestor ţări, deşi SUA rămâne principalul contributor la încălzirea planetei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite