În copilărie, Mihaela Ursuleasa voia să se mărite cu pianul

În copilărie, Mihaela Ursuleasa voia să se mărite cu pianul

Mihaela Ursuleasa

Într-un interviu acordat anul trecut site-ului german de muzică tokafi.com, pianista Mihaela Ursuleasa povestea despre prima ei iubire: pianul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul trecut, pianista Mihaela Ursuleasa a participat la Festivalul de pian din Ruhr, Germania, unde a cântat două concerte de Mozart, ocazie cu care a stat de vorbă cu jurnaliştii de la tokafi.com.

Redăm în continuare întrebările jurnaliştilor şi răspunsurile artistei:

tokafi.com: Ce face ca un spectacol live să fie bun? Care este abordarea ta, pe scenă?

Mihaela Ursuleasa: Trebuie să creezi o comunicare puternică între tine şi public. Uneori asta nu depinde doar de public. Şi să fii imprevizibil, chiar şi faţă de tine, pentru că un muzician bun nu se repetă niciodată.

Care e cea mai dificilă parte a experienţei de muzician? Dar cea mai bună?

La fel cu a fi o fiinţă umană. Orice alegem să facem în viaţă are părţi bune şi părţi rele. Poate ca muzician ai ocazia să vorbeşti o limbă în plus, una care exprimă ceea ce cuvintele nu pot exprima. Pe de altă parte, un muzician poate fi uşor „înghiţit" în stresul lumii în care trăim şi este atât de expus acestui stres. Deci este pericolul lipsei de expresie versus supravieţuire.

Ce părere ai despre scena muzicii clasice actuale? Există o criză?

Cred că în lume este o criză generală. Avem cu toţii prea mult din toate. Trebuie să fim rapizi, perfecţi, potrivit unei scheme impuse. În muzică, asta se vede în industria caselor de înregistrare, în management, şi chiar în viaţa artiştilor. Totuşi, muzica aparţine naturii umane, şi chiar dacă trecem printr-o criză, cred că e doar o perioadă de trecere de la o epocă la alta. Muzica nu va seca vreodată.

Unii spun că nu e nevoie ca muzica clasică să mai fie înregistrată, că totul s-a făcut deja. Ce crezi?

Dacă vrei să vinzi repede, trebuie să ai idei originale. Dacă vrei să înregistrezi sonate de Beethoven doar pentru că îţi plac, atunci fă-o! Nimeni nu le-a cântat vreodată aşa, nici nu le va cânta, asta e frumuseţea schimbării. Muzica clasică se dezvoltă şi ea, e ca o metamorfoză care se transmite din generaţie în generaţie.

Ce înseamnă pentru tine cuvântul „interpretare"?

M-aş putea uita în dicţionar şi ţi-aş putea da o definiţie exactă. Dar, pentru mine, cu adevărat, înseamnă ceva ce simţi într-un mod foarte personal atunci când cânţi, când citeşti sau când priveşti un tablou, iar sentimentul este aşa de convingător pentru tine, încât vrei să-l împarţi şi cu alţii. Fără interpretare, muzica e lipsită de viaţă.

Adevărat sau fals: e datoria artistului să-şi pună emoţiile personale în muzica pe care o cântă?

Principalul motiv pentru care muzica e scrisă, interpretată şi ascultată este emoţia sau dorinţa de emoţie. Cu toţii încercăm să înţelegem muzica sau să înţelegem ce-a intenţionat compozitorul să ne transmită. Dar dacă nu o simţim, cum spunea Celibidache, nu o vom înţelege niciodată.

Adevărat sau fals: „muzica este prima mea dragoste"?

Înainte de-a mă întâlni cu prima mea dragoste „umană", obişnuiam să spun că mă voi mărita cu pianul! Încă aş putea face asta...

Adevărat sau fals: „oamenii au nevoie să fie educaţi în privinţa muzicii clasice ca s-o poată aprecia cu adevărat"?

Adevărat. Nu-ţi poţi alege preferinţele pentru ceva, dacă nu ştii nimic despre acel lucru.

Pianista Mihaela Ursuleasa a murit vineri, la vârsta de 33 de ani.

Citeşte şi: Mihaela Ursuleasa, un copil-minune fără copilărie. Povestea pianistei care s-a stins din viaţă la doar 33 de ani






Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: