„În cimitirul ăsta sunt prietenii mei care au ars“

Marin Chivu este unul dintre puţinii copii din Costeşti care au scăpat de un incendiu devastator la biserica din sat, în 1930, în care au murit 116 suflete. Bătrânul îşi aminteşte că a plecat de la biserică împreună cu un vecin pentru că era prea aglomerat. O oră mai târziu, toţi prietenii i-au pierit în flăcări.

În noaptea de 18 aprilie 1930, în Vinerea Mare, bisericuţa din lemn din Costeşti a ars din temelii şi, odată cu ea, 116 suflete, majoritatea copii. La 80 de ani de la evenimentul care a şocat o comunitate, oamenii încă vorbesc cu groază de acea noapte blestemată. Pentru că la slujbă se strânseseră cu mult peste 200 de oameni, n-a fost chip ca toţi să intre în bisericuţă. S-au sfătuit cu preotul satului şi s-au împărţit: copiii şi tinerii înăntru, iar părinţii şi bătrânii satului, afară.

Marin Chivu avea pe atunci nouă ani. A ajuns la Denie ceva mai târziu decât prietenii săi. „M-am strecurat cu greu vreo jumătate de metru în biserică, dar nu mai era chip să înaintez, iar eu ţineam morţiş s-ajung în faţă. Am tot încercat să mai fac un pas-doi, dar nu se putea. Era înghesuială ca niciodată. Am stat ce-am stat şi apoi am ieşit din biserică, cu-n vecin. Parcă Dumnezeu ne-a îndemnat să facem cale-ntoarsă. La nici un ceas, am auzit de prăpăd", povesteşte bărbatul, acum în vârstă de 89 de ani.

Cei mici n-au văzut focul

O coroană de hârtie ceruită s-a aprins pe nisimţite de la o lumânare aşezată în sfeşnic. Cineva a încercat să stingă flăcările împrăştiind scântei încolo şi încoace. Pericolul părea că trecuse, aşa că preotul Dumitru şi-a continuat slujba fără să bănuiască măcar că o scânteie se ridicase în podul bisericuţei aprinzând sutele de coroane şi lumânările depozitate acolo.

Bârnele şubrede şi lemnul aproape putred au luat foc aproape pe nesimţite. Primii care au înţeles că ceva e în neregulă au fost părinţii, care vedeau de-afară fumul gros ce ieşea din acoperişul de şiţă. Înăuntru, copiii nici n-au bănuit ce vâlvătaie s-a aprins deasupra capului lor. În doar câteva minute, până ca oamenii de-afară să se dezmeticească bine, fumul a-nceput să-i ameţească pe cei mici. Coroanele de pe pereţi s-au aprins şi ele. Bucăţi din bârnele arse au început să cadă peste trupurile înghesuite ale celor dinăuntru care dădeau să iasă pe uşa lată de 60 de centimetri, prin care însă nu putea trece decât câte o singură persoană.

„Tata a luat toporul şi a fugit la biserică"

La ieşirea din biserică, mulţimea panicată s-a lovit de alt obstacol: uşa, care se deschidea spre interior şi pe care cei mici au blocat-o fără ­să-şi dea seama. Disperaţi, părinţii au dat şi ei năvală să-şi scoată odraslele, călcându-se în picioare unii pe alţii şi blocând de-a binelea ieşirea celor prinşi în flăcări. Urletele de groază se auzeau din ambele părţi.

„Soră-mea aia mare, Voica, venise, în vacanţă acasă. Plecase din vreme la Prohod, iar când s-a dezlănţuit coşmarul, era înăuntru. Alte două surori ale mele se întorseseră de la Denie tocmai pentru că puhoiul de lume era prea mare. Eu stăteam cu ai mei prin curte, când tata a auzit larma de la biserică. «O fi vreun şarpe care sperie oamenii», a zis mama. Când s-a uitat mai bine, tata a văzut fumul gros şi a înţeles că era nenorocire. A pus mâna pe un topor şi a fugit spre biserică. A tras-o afară pe Ilinca, fata vecinei şi alţi trei copii. La Voica n-a putut s-ajungă. A scos-o după vreo două ore, moartă", povesteşte cu lacrimi în ochi Victoria Chivu, soţia lui nea Marin, care are are acum 87 de ani.

Doar evanghelia a rămas întreagă

Din cele 130 de suflete prinse înăuntru, numai 14 au reuşit să se strecoare sau au fost scoşi afară, dar n-au mai supravieţuit decât 12. Ceilalţi s-au carbonizat în doar o jumătate de oră, odată cu lăcaşul de cult, iar cele două maşini de pompieri, venite de la Piteşti, n-au mai reuşit decât să stingă jăraticul.

După marele incendiu din Vinerea Mare a anului 1930, doar slovele Evangheliei au mai rămas întregi. „La câteva ore după foc, părintele Dumitru Vişinescu a fost găsit carbonizat, cu unul dintre ­fiii săi în braţe şi, ca printr-o minune, Sfânta Evanghelie a fost descoperită întreagă, sub el. Doar scoarţele erau un pic afumate pe margini", a povestit părintele Gheorghe Ene, actualul preot al bisericii Costeşti.

Acum, la 80 de ani de la tragedie, oamenii încă mai cred că ceva l-a mâniat pe Dumezeu şi rostesc în şoaptă această poveste. Prin părţile locului circulă chiar şi o vorba de blestem, legată tot de cumplita întâmplare: „Să trăieşti ca popa din Costeşti!". Astăzi, în faţa monumentului închinat celor 116 suflete, va avea loc o slujbă de pomenire.

„S-a umplut satul de copii morţi"

Bătrânii satului îşi amintesc zecile de trupuri întinse pe jos. „Oamenii îşi înşiraseră copilaşii morţi pe pământ, cât e poteca de lungă. Alţii îi aduseseră la noi, că tata construia casa de lângă cimitir. Mi-amintesc că se umpluse de copii morţi", povesteşte Victoria Chivu. Zeci de familii şi-au pus de a doua zi doliu în poartă.

Înmormântarea celor care şi-au pierdut viaţa în cumplitul incendiu a avut loc a doua zi de Paşte. La funeralii au participat Regina Maria împreună cu principele Mihai, pe atunci copil. Ajutoare din toate colţurile lumii au fost trimise la Costeşti, după ce zeci de publicaţii au relatat despre drama comunităţii.