5 septembrie 1940. România la răscruce: Ion Antonescu este învestit cu puteri depline

Prima pagină a ziarului România din 6 septembrie 1940

Pierderea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Ţinutului Herţa şi a Ardealului de Nord, precum şi „negocierile“ impuse pentru cedarea Cadrilaterului către Bulgaria au aruncat România într-un adevărat haos instituţional. Opinia publică din ţară îl considera principal vinovat de toate acestea pe Regele Carol al II-lea şi regimul său autoritar.

Numirea generalului Ion Antonescu în fruntea Consiliului de Miniştri, în data de 4 septembrie 1940, şi acordarea de puteri depline acestuia, în ziua următoare, au fost considerate de întreaga presă din România drept singura soluţie pentru evitarea unor tulburări sociale dar şi politice pe care legionarii deja le organizau. Nota comună a articolelor apărute după numirea lui Ion Antonescu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri este constituită de afirmarea „marilor merite ostăşeşti“ ale acestuia, a „voinţei sale neînfricate“, precum şi de convingerea că noul regim va reda ţării „ordinea, prestigiul şi forţa de care are atâta nevoie“.
„Generalul Ion Antonescu are un strălucit patrimoniu moral şi naţionalist. Are şi energia polarizatoare, ce ridică vălul cel mare al mulţimilor puse în mişcare spre ţelul reclădirilor definitive (...). Să pornim – cu sufletele regenerate şi forţele dublate – în urma omului ce şi-a luat sarcina şi corespunde misiunei refacerii noastre naţionale“, scria Acţiunea în data de 7 septembrie 1940.
Marile mitinguri populare organizate de Garda de Fier – care au precedat şi urmat cooptării legionarilor la conducerea ţării şi mai apoi declarării României, la 14 septembrie, ca Stat Naţional Legionar – captează profund atenţia presei. Dacă ziare precum Neamul Românesc condus de Nicolae Iorga sau România se limitează a reproduce doar comunicatele noului guvern, privind declararea ţării ca stat legionar, celelalte alocă un amplu spaţiu acestui eveniment comentându-l într-o notă pozitivă: „Generalul Antonescu şi Mişcarea Legionară sunt singurii care pot salva ţara“, scria Acţiunea. La unison, presa a apreciat apropierea ţării de către Germania – percepută ca fiind singura putere capabilă să asigure pe viitor integritatea României.

Abdicarea lui Carol şi înscăunarea Voievodului Mihai

Suspendarea Constituţiei din 1938, abdicarea Regelui Carol al II-lea şi preluarea tronului de către Voievodul Mihai, la 6 septembrie, vor monopoliza pentru câteva zile prima pagina a ziarelor din Regat. Prin Decretul-lege din 5 septembrie 1940, Carol al II-lea suspendă propria Constituţie din 27 februarie 1938 şi dizolvă Corpurile Legiuitoare.
În aceeaşi zi, generalul Ion Antonescu continuă consultările în vederea alcătuirii noului guvern cu şefii celor două partide tradiţionale, dar şi cu liderii Mişcării Legionare. Toţi condiţionau o posibilă intrare la guvernare de abdicarea lui Carol al II-lea. Preşedinţii Partidului Ţărănesc şi ai Partidului Liberal, Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, considerau că regele nu mai avea „autoritatea şi prestigiul necesar să domnească“, iar Garda nici nu voia să audă de guvernare atâta timp cât cel care a devenit de-a lungul vremii „duşmanul lor cel mai mare“ era încă rege.
În aceste condiţii, generalul Antonescu îi solicită lui Carol al-II-lea să abdice în favoarea fiului său Mihai. Constrâns şi de agitaţiile provocate de legionari în ţară, Regele acceptă să îi încredinţeze tronul Voievodului Mihai. Presa a salutat depunerea jurământului de către noul rege, criticând totodată modul autoritar folosit de Carol al II-lea pentru a conduce ţara. Cu o singură excepţie notabilă: Nicolae Iorga.
Acesta a fost singurul care, în faţa potopului de acuze la adresa fostului rege, a luat atitudine. „E o elementară datorie de onestitate să se recunoască la plecarea Regelui Carol al II-lea şi iubirea cu care a fost chemat de întreaga ţară şi lungile osteneli pe care le-a cheltuit pentru a lucra în fruntea tuturora la întărirea şi înălţarea ei. (...) Nu ne putem purta faţă de acela înaintea căruia până ieri s-au descoperit toate frunţile ca acele naţii înjosite care linguşesc azi pentru a lovi cu pietrele mâine“, a notat reputatul istoric în Neamul Românesc.

Click aici pentru a citi continuarea articolului!