19  cetăţeni din Yemen, Somalia, Afganistan şi Irak au încercat să iasă din  România în cutii de carton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - judeţul Arad au depistat 19 persoane din Yemen, Somalia, Afganistan şi Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui autovehicul, în cutii de carton.

În data de 29.08.2018, la ora 23.55, la Vama Nădlac Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean român, şofer al unui mijloc de transport înmatriculat în România.

Procedându-se la exploatarea analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autovehiculului au fost descoperite, ascunse în cutii de carton, 19 persoane, dintre care 8 bărbaţi, 9 femei şi 2 minori.  

Imagine indisponibilă

Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Yemen, Somalia, Afganistan şi Irak, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 63 de ani, iar copiii între 14 şi 16 ani. La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite