18 ani fără Corneliu Coposu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Coposu s-a stins din viaţă  la data de 11 noiembrie 1995
Corneliu Coposu s-a stins din viaţă  la data de 11 noiembrie 1995

Moartea lui Corneliu Coposu a generat un val imens de simpatie pentru Convenţia Democrată Română şi a contribuit decisiv la câştigarea alegerilor în faţa neocomuniştilor care stăpâneau cu mână de fier România. Acesta este un fapt.

În schimb, absenţa Seniorului, din încurcata lume politică românească, a lăsat practic fără busolă Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, care a sfârşit în anonimat după o guvernare care a lăsat România pradă aceloraşi FSN-şti versaţi în ale comploturilor securistice şi în infiltrări distructive.

Cu linia a doua comunistă aflată la conducerea a tot ce mişca în ţară, Convenţia Democratică din România a fost practic decimată atât din exterior, cât şi din interior, acolo unde politicieni abili au reuşit să destructureze grupurile democratice formate din tineri entuziaşti şi intelectuali dornici să aducă România pe un drum al normalităţii şi mai ales, al demnităţii.

Ce a lipsit coaliţiei pentru a reuşi să se impună pe scena societăţii româneşti postdecembrieste în cei patru ani de guvernare?

Pe lângă lipsa de experienţă în ale guvernării şi cele enumerate mai sus, cu siguranţă i-a lipsit personalitatea lui Corneliu Coposu.  Dispariţia lui a lăsat un gol imens în ceea ce astăzi am putea numi leadershipul mişcării democratice din România. Cei ce i-au urmat la conducere nu au ştiut, nu au putut şi o parte din ei nu a vrut să-şi asume anevoiosul şi durerosul drum al sacrificiului personal în favoarea României şi al românilor.

Dacă Seniorul, după anii grei de temniţă comunistă, a avut răbdarea şi virtutea de a îndura înjurăturile miilor de români manipulaţi de neocomuniştii iliesceni şi jignirile publice şi mizere ale aparatului mass-media controlat de aceştia, politicienii second-hand, care au avut onoarea de a-i urma la conducerea PNTCD-ului, au avut mare grijă la imagine. Imaginea şi interesele personale au primat în faţa intereselor societăţii şi asta a permis celor interesaţi să radă practic PNŢCD-ul de pe scena politică românească.

După dispariţia lui Corneliu Coposu de pe scena politică, lupii tineri ai democraţiei post decembriste au simţit mirosul banilor nemunciţi şi au aruncat pe geam toate principiile enunţate pompos prin adunările de partid. Cei care au blamat neocomunismul  şi-au asumat repede principiul “a promite e nobil; a te ţine de promisiune e ceva burghez” şi au trecut la jaf. Dacă neocomuniştii au furat, au furat şi ei. Dacă neocomuniştii au minţit, au minţit şi ei. Şi aşa au distrus încrederea românilor într-un partid şi o coaliţe care promitea să salveze România din negura perioadei neocomuniste.

Grobianismul politicienilor şi lipsa de perspective a clasei politice din România sunt cauzate, în mare parte, de lipsa de alternativă. De lipsa de pe scena vieţii publice a unor personalităţi care să pună interesul naţional în faţa interesului personal. Oameni care, doar prin prezenţa lor să impună, dacă nu respect, măcar teamă acestei tagme a jefuitorilor care stăpânesc România.

Cu siguranţă exemplul lui Corneliu Coposu nu e unul singular, dar este unul care a reuşit să impună. La 18  ani de la moartea sa, poate este momentul ca oamenii de onoare să iasă în faţă. Să-şi asume scuipaţii şi jignirile generate de cei care pus piciorul pe grumazul României şi să lupte pentru a schimba ceva. Eu cred cu tărie că oameni de onoare sunt mulţi în această ţară. Doar că s-au ferit şi se feresc de mizeria care există în clasa politică din România. Dar, dacă cei 23 de ani de la căderea regimului comunist ne-au învăţat ceva, atunci ar trebui să ne dăm seama că aceasta e singura soluţie. Pentru că jigodiile neocomunisto-capitaliste (din toate partidele şi grupurile de interese) vor arunca cu noroi în imagine, dar nu vor murdări sufletele acelora ce vor avea curajul să-şi asume schimbarea la faţă a societăţii româneşti.

Exempul Seniorului este relevant şi de o foarte mare actualitate. L-au torturat în închisorile comuniste şi, după revoluţie, l-au înjurat, l-au ameninţat, l-au creionat în cele mai negre imagini, chiar au atentat la siguranţa sa personală. Dar nu au reuşit să-i ia demnitatea!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite