180 de turişti români, blocaţi de mai bine de nouă ore pe un aeroport din Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 180 de turşti români care trebuiau să se întoarcă joi dintr-o vacanţă din Egipt sunt blocaţi mai bine de nouă ore pe aeroportul din Hurghada, aflat la 500 de km sud de Cairo, din cauza, se pare, a unei defecţiuni tehnice a aeronavei Blue Air cu care trebuiau să se întoarcă în ţară.

Aeronava Blue Air care trebuia să-i aducă pe cei 180 de turişti români în România era programată să decoleze la ora locală 13.25 (14.25 ora României). Românii au fost urcaţi în avion şi ţinuţi acolo patru ore, după care au fost duşi înapoi în aeroport.

”Şi acum (20.30 ora României - n. red.) suntem în aeroport, doar ne-au anunţat că ne vor duce la hotel pe cheltuiala lor (a agenţiei de turism - n. red.) şi că vom porni mâine dimineaţă. După îmbarcarea în avion, în timp ce rulam spre pista de decolare, unul dintre motoare (din câte am aflat) nu funcţiona în parametri optimi. Ne-au zis că durează 40-50 de minute pentru o verificare. După o oră, şi după ce au încercat din nou motorul, ne-au spus că trebuie să primim aprobare de la Cairo pentru zbor, asta în timp ce se plimbau vreo cinci tehnicieni pe la avion. După înca o oră a mai venit un tehncian şi, din câte am înţeles din gesturile lui, zicea că nu mai poate zbura avionul. După patru ore de stat în avion au cerut aprobarea să coborâm şi de atunci stăm în aeroport, într-o zonă izolată fără acces la magazine. Sunt copii de 2 şi 3 ani care nu mai au lapte şi plâng încontinuu”, a declarat pentru News.ro Adrian, unul dintre turiştii români blocaţi pe aeroportul din Egipt.

Contactaţi de News.ro, reprezentanţii agenţiei de tursim TezTour, prin care românii şi-au rezervat biletele de vacanţă, au declarat că vina aparţine companiei Blue Air. ”Sunt probleme tehnice cu aeronava. Turiştii vor fi mutaţi la un hotel, iar mâine dimineaţă se vor întoarce în România la prima oră”, a declarat Daniel Dospinescu, consultant al TezTour.

La rândul lor, reprezentanţii Blue Air au refuzat să dea detalii despre anularea zborului.

”Au o întârziere din motive operaţionale. Aeronava nu a fost disponibilă în orarul stabilit. Zborul estimat este pentru vineri dimineaţă la 5:30”, a declarat pentru News.ro Raluca Păun, managerul departamentului de marketing al companiei Blue Air.

Potrivit Ministerului Român de externe, Ambasada României la Cairo ”urmăreşte îndeaproape situaţia cetăţenilor români blocaţi pe aeroportul din Hurghada, ca urmare a anulării, din motive tehnice, a unei curse Blue Air cu destinaţia România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă compania aeriană, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare. Urmare demersurilor misiunii, reprezentanţii companiei Blue Air au comunicat că,  în prezent, o echipă specializată lucrează la remedierea defecţiunilor aeronavei”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite