„Opinia Studenţească” de la Iaşi împlineşte 40 de ani. S-a născut pe 20 aprilie 1974 şi a devenit pe nesimţite o marcă de presă. O şcoală de presă, dură şi miraculoasă. De patru decenii şi neîntrerupt săptămînă de săptămână de vreo 15 ani încoace, studenţii de la Facultatea de Jurnalism din Iaşi dezghioacă lumea de poveşti, personaje, veşti, idei şi sens, pe care le aşează într-o limbă română de colecţie. Voluntar. Reportajele marca Opinia studenţească au distilat cele mai bune condeie de presă.

Mulţi sunt, astăzi, «copiii teribili» ai presei române. Pe cei 10 pe care îi veţi citi în rîndurile de mai jos i-am cunoscut cînd nici nu se usca bine punctul pus la povestea din ziar, că ei aşteptau deja, cu sufletul mic, vorba de admiraţie a Vandei. Oricum Vanda Condurache, profesoara lor, suprem cititor, îi iubea prima, şi-i valida înaintea tuturor, fiindcă le corecta şpalturile cu nedezminţită sfinţenie de sîmbătă. Între timp ei s-au făcut «mari» iar Vanda a plecat să-şi vegheze etern copiii din afara lumii noastre mici.

Luni dimineaţa era lansarea în lume, 5.000 de exemplare gratuite, iar miercuri şedinţa de analiză a numărului, cu „Boierul” împărţind invizibile bastoane de mareşal. După cîte generaţii de tineri scriitori la ziar a format în redacţia Opiniei Studenţeşti, profesorul Daniel Condurache („Boierul”) are o vocaţie rară: de mai bine de două decenii detectorul său de talente jurnalistice funcţionează impecabil la etajul al doilea al Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi.

Preţ de o strigare pe facebook, am iscodit zece „semnături” de azi, întrebîndu-le cum ar fi fost dacă n-ar fi ucenicit, cu ani în urmă, la acelaşi mitic etaj doi. „Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească… ” au răspuns şi eu m-am pomenit în braţe cu cîteva splendide profesiuni de credinţă.

Unii mi-au fost studenţi, colegi mai apoi, prieteni la urmă. Iar eu le sunt tuturor, cititoare fermecată. Pentru că mulţi dintre ei îmi predau zilnic o lege imposibilă în mijlocul fariseilor din templele presei de azi:

Să nu ucizi ştirea pentru interese, dar nici s-o naşti fără motiv

Anca Simina, jurnalistă Gândul: 

„Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească din 2003 până în 2006,

…azi n-aş fi avut nici încrederea că pot schimba hotărâri de neclintit printr-un articol de ziar, nici bucuria unor prietenii de-o viaţă.

…aş fi ezitat mai mult, aş fi iubit mai puţin şi n-aş fi ştiut niciodată cum îţi umple mâinile cerneala atunci când hârtia de ziar iese de sub tipar, lunea dimineaţa, ca şi cum corvoada până la a agăţa, cu o zi şi o noapte înainte, de la a şaisprezecea până la prima, paginile pe sfoara din Casa Studenţilor nici n-ar fi fost. ”

Vlad Odobescu, jurnalist freelancer:

„Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 2003 şi 2006,

… azi n-aş aşeza replicile din autobuz într-un Word imaginar, aşa cum des mi se întâmplă. Trăiesc între şarlatani simpatici şi meseriaşi care-şi odihnesc trusa de scule între două sesiuni de reparat chiuvete, citesc anunţul unui locatar care-şi vinde pianina, aflu cum a fost la operaţie. Port mereu poveştile astea cu mine, iar gândul că e prea puţin timp pentru a le scrie pe toate e uneori chinuitor.

…aş purta cămăşi cu gulere tari şi aş preda engleza într-o şcoală generală, aş bea o cantitate considerabilă de cafea la ora 7 fix şi m-aş lupta în fiecare zi să-mi înving timiditatea pentru a ţine în frâu câteva clase.

 …n-aş cunoaşte puterea întrebării, apoi pe cea a cuvântului scris. Cei mai mulţi oameni abia aşteaptă să-ţi vorbească ţie, unui necunoscut, şi de fiecare dată e fascinant să vezi cum se deschid. Apoi, alţi oameni citesc ceea ce până acum era inaccesibil şi poate prea mărunt pentru o pagină de ziar, iar asta e magie curată.”

Dana Bălan, jurnalistă, Biroul de Informare al Parlamentului European:

„Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 2003-2007

… azi n-aş avea amintiri parcă dintr-o altă viaţă. Treci de 30 de ani, ai impresia că nu faci nimic remarcabil, totul se rutinează şi expresia "tânără speranţă" alunecă în caraghios. Dar am fost, cândva, cu toţii! Mai pe rând, pentru că era concurenţa mare. Revista se făcea, ca prin minune, în limbajul secret al marilor speranţe de care, fie vorba între noi, nu-i în stare oricine.

…azi n-aş avea prietenii pe care îi iubesc, recunosc, şi pentru că alături de ei pot reinterpreta şi povesti la nesfârşit istoria unor timpuri fericite. Le adăugăm, desigur, detalii irelevante din devenirea noastră, cu tot cu eşecuri profesionale, rateuri sentimentale, pierderi de idealuri... Mai mult decât orice, de la an la an, ne îmbolnăvim împreună de o nostalgie care se face dureroasă, ca orice dragoste care nu va mai putea fi trăită niciodată din nou. Pur şi simplu, niciodată. Dar măcar suferim împreună!

 ....azi aş fi exact unde mă aflu şi astăzi. Pribegind, ca toţi ceilalţi, pe drumul care îmi era desenat deja şi din al cărui contur mă prefac că am puterea să ies. Dar noi nu pribegim oricum: avem în plus, faţă de ceilalţi jurnalişti, o busolă secretă care nu duce neapărat către comori sau funcţii, ci către dovada, arhivată chiar, a faptului că am fost, cânva, LIBERI. Nu e puţin lucru să ştii asta asta despre tine. Ba chiar e totul, când nu mai ştii încotro.”

Bogdan Lupescu, jurnalist Formula AS:

„Daca n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 1996-1999 n-aş fi

…ştiut cum se face o gazetă de succes, de la A la Z, atît ca alegere, distribuire şi rescriere a textelor, titlurilor, tehnoredactare, etc, cît şi ca organizare a echipei redacţionale.

…cunoscut-o pe inegalabila Sanziana Pop, o adevărată "şcoală de presă" în sine, cea care mi-a fost călăuză, şefă şi prieten deopotrivă, pînă azi. E o onoare pentru mine să-i fiu acum alături, unul din cei mai apropiaţi redactori ai revistei Formula AS.

…reuşit să cunosc "la pas", cătun cu cătun, întreaga ţară, să călătoresc atîta prin lume, în multele călătorii ale reportajelor mele. Şi cu siguranţă n-aş fi scăpat de munca "de birou", cu program, pe care o urăsc şi care - consider - e ucigaşă pentru un reporter. Fără Opinia Studenţească nu mi-aş fi cîştigat libertatea. Doi oameni au contat enorm pentru mine: Sanziana Pop (FAS) şi Daniel Condurache (OS). Fără ei n-aş fi ştiut nimic despre ziaristică. Poate nici nu m-ar fi interesat vreodată. Fără ei n-aş fi fost ceea ce sunt.”

Alex Savitescu, jurnalist Suplimentul de cultură:

„Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 1998-2003,

…azi n-aş fi ştiut ce înseamnă să iubeşti un text mai mult decît pe tine; să îl îngrijeşti pînă “iese” bine, să nu-i dai drumul în lume pînă nu ai convingerea că l-ai judecat cu mintea mai mult decît cu sufletul.

…azi n-aş fi cunoscut lumile de după plecarea mea de la revistă, începînd cu “Suplimentul de culturăşi cu oamenii crocanţi întîlniţi şi acolo, şi în alte locuri. 

Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 1998-2003, azi n-aş fi avut atît de multe nostalgii. Iar motivaţia unui om se hrăneşte din suma poveştilor cu oameni dragi.”

 Liviu Iolu, jurnalist Adevărul:

„Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 2000 - 2004,

…azi n-aş avea vitrina plină de premii jurnalistice pentru reportaj, expresivitate sau investigaţie. Un alt lucru esenţial care a urmat natural faptului că am scris în Opinia studenţească este uşurinţa cu care mă pot mişca între genurile publicistice fără nici un efort. Asta se întâmplă pentru că - în timpul formării mele la Iaşi - revista avea 16 pagini în care am exersat toate genurile jurnalistice: ştirea, reportajul, ancheta, tableta, editorialul etc. Am mai înţeles, destul de târziu, un lucru: faptul că la Opinia studenţească am trecut prin toate funcţiile de la colaborator la redactor-şef mi-a dat mai târziu relaxarea să nu vreau neapărat să urc în ierarhia redacţională – pentru că ştiam că presupune foarte multe responsabilităţi tehnice – ci să îmi văd de meserie.”

Mădălina Cocea, consilier relaţii publice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza":

„Dacă nu aş fi scris la Opinia studenţească între anii 2001 şi 2004,

...nu aş fi ştiut niciodată să deosebesc o ştire de o noutate,

...aş fi rămas cu impresia ca un text "dictat de inspiraţie" este un produs sacrosant care nu trebuie să fie atins şi, mai ales,

... fără şedinţele de analiză din fiecare miercuri seara, nu aş fi avut ştiinţa de a învăţa cîte ceva din fiecare articol pe care îl citesc.”

George Onofrei, redactor-şef Suplimentul de cultură:

„Dacă nu aş fi scris la Opinia studenţească,

… nu aş fi ajuns să ştiu nimic despre presa scrisă (sau aproape nimic). Pentru mine, experienţa de la "Opinia" a fost cel mai dur duş jurnalistic pe care îl puteam primi vreodată. Şi în nici un caz nu aş fi ajuns la "Suplimentul de cultură". De ani de zile, prins între pasiunea pentru radio (de nezdrucinat) şi mica cochetărie cu televiziunea, gazeta rămâne punctul de referinţă.”

Andreea Archip, jurnalist TVR:

„Dacă n-aş fi scris la Opinia Studenţească între anii 2005-2008, azi...

...nu m-aş fi aşezat în faţa calculatorului, după şase ani deja de „presă mare”, cu o mare frică - aceea de a nu aşterne ceva ne-frumos... Pentru că Opinia studenţească, o revistă a primilor paşi în jurnalism, a amatorilor, este pentru mine Newsweek-ul sau New York Times-ul pentru care migălesc fraza şi meşteşugesc ideea de câte ori mi se mai cere un text. Pentru că în camera mică de la Casa Studenţilor unde îmi place, patetic, să-mi amintesc, că împărţeam ultimul covrig, am învăţat ce nu trebuie să facă un jurnalist. Şi că un ziarist poate avea multe calităţi, dar ce-l face mare sunt defectele.

...n-aş fi înţeles că adevărul e mai tare decât ştirea. Cizmarul umblă fără pingele şi eu pot trăi foarte bine fără televizor sau calculator. „Jurnalismul e o industrie”, ni s-a tot repetat când idealismul o lua pe câmpii şi când vedeam zei în vedete de carton. Jurnalismul se repetă la fel ca tocul cui şi a-ţi pune poalele-n cap e o practică de uliţa satului dinainte să se fi inventat televizorul. Practic, jurnalismul pe care cei mai mulţi îl folosesc pe post de cărămidă cu care să se bată în piept şi în numele căruia să emită adevăruri absolute este pentru mine o meserie. Şi e sănătos să o tratezi cu toată seriozitatea, dar să nu ţi-o faci chip cioplit.

...nu mi-aş fi pus niciodată cu atâta seninătate diagnosticul de incurabilă. Opinia studenţească a creat, în jurul unei mese din lemn, ruptă de atâtea ori, prozeliţi. Am priceput cum e şi cu iubirea aproapelui de vreme ce pun mâna pe telefon şi-mi sun colegii opinişti să le cer o favoare ca şi cum în urmă cu cinci minute ne beam cafeaua de un leu de la StudBar împreună. Am priceput şi lecţia preacurviei atunci când vine vorba plimbării de la un loc de muncă la altul, şi cum stă treaba cu plagiatul sau să nu furi ideile altora, de ce nu e bine să nu ucizi ştirea pentru interese, nici s-o naşti fără motiv. Dar dulce-amar e că dacă n-aş fi scris, plâns, ţipat, mâncat, dansat, dormit, visat la Opinia studenţească n-aş fi ştiut să caut, cam pe la toate locurile de muncă pe unde am fost, tot o Opinia studenţească. Adică plăcerea de a face meseria asta...”

Răzvan Chiruţă, jurnalist România liberă:

„Dacă nu aş fi scris la Opinia studenţească între anii 1998-2003,

...cel mai probabil nu aş fi scris deloc. Pur şi simplu. Ţin minte că, la un moment dat, un săptămînal din Iaşi a dorit să angajeze pe mai mulţi dintre cei care scriam atunci la OS. Paradoxal, deşi lucram voluntar la revista studenţească, nici unul dintre noi nu a acceptat postul plătit oferit de publicaţia locală, spre disperarea redactorului său şef, care nu înţelegea cum putem fi toţi atît de lipsiţi de pragmatism. Sincer, chiar şi noi ne-am mirat de această încăpăţînare colectivă. Ne-am dat seama apoi că exista ceva special care ne ţinea în redacţia de la etajul doi al Casei Studenţilor din Iaşi în ciuda banilor care ni se puneau în faţă: sentimentul că, deşi lucram la o publicaţie studenţească, în nici o altă parte a presei „quality”, cum se spune acum, nu vom mai găsi profesionalismul, pasiunea pentru jurnalism şi nebunia de a găsi subiecte cît mai bune de aici.

Iar pe unii dintre noi credinţa că putem schimba lumea cu pixul nu ne-a părăsit nici după un deceniu de cînd am plecat din acea redacţie.”

P.S. Zecilor, sutelor de opinişti care vor să-şi amintească ce (n)-ar fi fost fără Opinia Studenţească, acestă pagină de livre d’or le rămâne deschisă