FOTO VIDEO Ziua fără pantaloni la metrou a fost sărbătorită de zece oameni. La eveniment a participat o singură fată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi peste 800 de oameni şi-au anunţat prezenţa la Ziua fără pantaloni, eveniment organizat pentru al doilea an consecutiv  în Bucureşti, doar zece tineri s-au dezbrăcat destul de stânjeniţi şi s-au plimbat câteva staţii cu metroul, fără pantaloni.

Săptămâni întregi pe reţelele sociale a circulat vestea că la metroul din Capitală se organizează a doua ediţie a celebrului eveniment No Pants Subway Ride (n.r. – Ziua fără pantaloni la metrou) importat din străinătate. Deşi peste 800 de persoane au anunţat că vor renunţa la inhibiţii câteva ore plimbându-se cu metroul doar în lenjerie intimă, evenimentul de ieri a fost dezamăgitor atât pentru organizatori cât şi pentru participanţi.

„Ăstia sunt mai mulţi ca noi“

La ora 15.00, atunci când ar fi trebuit ca sute de oameni să se înghesuie în staţia de metrou Piaţa Unirii şi să renunţe la pantaloni, aşa cum prevede evenimentul, doar patru tineri aşteptau destul de stânjeniţi la intrarea în subteran. Uşor-uşor, alţi patru doritori s-au alăturat grupului şi după circa 30 de minute au decis să se dezbrace în faţa camerelor de filmat şi a aparatelor foto. Cei mai curajoşi au rămas în boxeri, în timp ce alţii au decis să poarte pantaloni scurţi. „Trebuie să-mi scot ghetele astea, să-mi bag picioarele, ăştia sunt mai mulţi ca noi“, spune un tânăr în şoaptă despre jurnaliştii prezenţi la eveniment.

Ziua fără pantaloni a fost sărbătorită de zece oameni

Cei opt tineri, şapte băieţi şi o fată cu părul vopsit roz, urcă în metroul care duce spre Pipera, iar călătorii par destul de nedumeriţi. „Sunt o grămadă de oameni care filmează aici, habar n-am ce se întâmplă“, spune un bărbat la telefon. Alţi doi tineri amuzaţi se înghesuie între doi bărbaţi care au renunţat la pantaloni şi fac o poză.

„O tâmpenie, o porcărie“

Pe traseu, alţi doi băieţi renunţă la pantaloni spre surpinderea unei femei de vreo 60 de ani. Nedumerită femeia întreabă ce se întâmplă şi când află în ce constă evenimentul strâmbă din nas dezgustată şi trage o concluzie simplă: „O tâmpenie, o porcărie“. Dezamăgiţi sunt şi doi tineri care au luat parte la ineditul eveniment şi spun că s-ar fi aşteptat ca din cei 800 care şi-au anunţat prezenţa să participe măcar 100. „Important e că au venit cei care trebuiau să vină. Nu contează că suntem puţini, important e că suntem aici“, spune relaxat unul dintre organizatorii evenimentului. „Hai, mă, că până la urmă a ieşit bine“, îl încurajează prietenul său.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite