Zece lucruri despre refugiaţi auzite pe stradă

Dacă ascultaţi cu atenţie în jur, veţi observa că unii oameni nu mai vorbesc despre războaie imaginare, despre vreme şi despre fotbal.

• „Am făcut un calcul şi cred că sunt şanse să ne dea şi nouă acasă un refugiat sau doi“. „Acasă?“. „Normal, spre asta se îndreaptă lucrurile. Suntem 23 de milioane. Primim vreo 6.000 de refugiaţi. Deci vine un refugiat la vreo 3.800 de români. Care ar fi şansele ca tu să fii românul care primeşte refugiatul? Nu foarte foarte mici“. „Nu cred că funcţionează aşa. Şi nu cred că mai suntem 23 de milioane“.  
• „Nemţii ce cotă de refugiaţi au?“. „Nemţii nu au cotă, şi aşa au primit destui“. „Da, normal, nemţii au fost cei mai şmecheri, şi-au ales ce le-a trebuit. Noi rămânem cu resturile ca de obicei în istorie“.  
• „Fie-mea pleacă în concediu la Paris. Am sunat-o să-i spun să aibă grijă la refugiaţi!“. „Bine, dar sunt refugiaţi în Paris sau ce?“. „Păi ştiu eu dacă sunt? Poate că sunt! Poate că nu i-au adus. Poate îi vor aduce!“.  
• „Mami, mami, mama, mami, mami!“. „Da!“. „Mami, când vin lefugiaţii?“. „Cine?“. „Lefugiaţii!“.  
• „Uneori, când văd un om îmbrăcat mai ponosit pe stradă, mă gândesc că e un refugiat. Îmi vine să mă duc la el să îl îmbrăţişez şi să îl iau acasă. Apoi îmi dau seama că e doar un boschetar bucureştean şi merg mai departe“.  
• „Masonii ne-au adus refugiaţii“. „Ba nu. Ruşii i-au adus!“.  
• „Dacă ar fi pus să alegi, ai primi acasă un refugiat?“. „Nici nu mă gândesc“. „Dar tu?“. „Nu. Nu mă lasă mama“. „Tu?“. „Io n-am putut avea grijă nici măcar de o mâţă“.  
• „Ştii ce mă întreb câteodată? Oare de ce nu ne vor refugiaţii pe noi, românii? Oare de ce ţin neapărat să se ducă în Germania? Ce, la noi nu e frumos? Nu suntem noi primitori? Nu avem de toate? Ţara noastră e perfectă, are toate formele de relief, câmpii, dealuri, podişuri, munţi, mare, tot ce vrei. Nu înţeleg ce au nemţii în plus faţă de noi! Sunt atât de fraieri refugiaţii!“.  
• „Doi refugiaţi intră într-un bar“.  
• „Am văzut nişte refugiaţi în Bucureşti, în Gara de Nord. Era dimineaţa devreme, semiîntuneric, ei stăteau pe o bancă, în jurul unor paporniţe. M-am gândit, ce chestie, cum or fi ajuns până aici tocmai din Siria. Apoi am văzut că unul dintre copiii făcea caca senin lângă un tomberon şi mi-a trecut prin cap un mare adevăr: erau refugiaţi, dar nu din Siria, ci din Ferentari“.