Vrem un oraş pentru oameni!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au deschis coloana bicicliştilor FOTO Vitalie Brega
Copiii au deschis coloana bicicliştilor FOTO Vitalie Brega

Sâmbătă a avut loc protestul „Vrem un oras pentru oameni!”. Chiar dacă Primăria a făcut tot posibilul ca oamenii să nu vina la protest, coloana de manifestanti a plecat în marş conform programului depus de organizatori în luna ianuarie la Primărie. Poliţia locală, Jandarmeria şi Brigada de poliţie rutieră Bucureşti şi-au făcut datoria şi au asigurat buna desfăşurare a adunării publice.

Pentru a „drege” greşeala funcţionarilor din Primărie, care avizaseră ilegal o altă adunare pe traseul marşului de protest, organizatorii au stabilit împreună cu Jandarmeria o deviere de la traseu. Acesta este motivul pentru care coloana nu a mai făcut ocolul Palatului Parlamentului.

Acesta este protestul cu nr 4 organizat de OPTAR în colaborare cu Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti. Şi, până acum, Primăria a ales să ignore cererile manifestanţilor.

"Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului în legatură cu:

Neaplicării măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitala europeană, lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii, menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate." - citat din documentul depus la Primăria Municipiului Bucureşti

Următorul marş de protest anunţat de OPTAR va avea loc pe data 20 septembrie 2014. Urmează să vedem în perioada următoare dacă Primăria înţelege să rezolve aceste probleme sau alege să le ignore.

Marian Ivan – membru fondator al OPTAR


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite