Violenţă în trafic, în Bucureşti. Un şofer al STB a lovit cu brutalitate un biciclist care făcea livrări VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Captură video Facebook
Foto: Captură video Facebook

Un biciclist a fost lovit de un angajat al Societăţii de Transport Bucureşti (STB). Incidentul s-a petrecut, marţi, în jurul orei 16.00, pe Şoseaua Mihai Bravu.

Scene şocante în traficul din Capitală. Şoferul unui autobuz 335 a coborât şi i-a smuls şaua bicicletei unui livrator care s-a nimerit să treacă prin staţie în momentul în care mijlocul de transport trebuia să oprească. 

În imaginile surprinse de pasagerii autobuzului, se vede cum aceştia îl roagă pe şofer să-l lase pe biciclist în pace. Mulţi dintre ei ar fi intervenit în apărarea victimei, însă şoferul nu a apucat să deschidă uşile în momentul în care a ajuns în staţie şi s-a năpustit direct la biciclist.

Conform unui martor, biciclistul livra mâncare şi pentru că circulaţia era blocată, tânărul nu avea pe unde să meargă.

„Cu privire la imaginile difuzate pe o reţea de socializare şi preluate de mass-media, în care se observă, un conflict, în care sunt implicaţi doi bărbaţi, un conducător auto şi un biciclist, precizăm urmatoarele:

În urmă cu scurt timp, unul dintre bărbaţi s-a prezentat la Secţia 8 Poliţie şi a formulat plângere.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi dispuse măsuri legale.”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite