Prinţesa Alexandrina Ştirbey


Prinţesa Alina Ştirbey

Prinţesa Alexandrina/Alina Ştirbey (1829-1894), cel de-al şaselea copil al cuplului Barbu D. Ştirbey şi Elisabeta Cantacuzino-Paşcanu, a fost căsătorită prima dată cu Alexandru Pla(g)ino (1821-1894), nunta având loc în 1846.  Mirele descindea din două familii fanariote de vază, fiind fiul lui Constantin Plagino şi al Eufrosinei Moruzzi (m.1873), fiica domnitorului Moldovei şi al Ţării Româneşti, Alexandru Moruzzi (?-1807).

Alexandru Plagino va ocupa diferite funcţii în stat, fiind prefect al poliţiei (agă), mare logofăt şi secretar de stat în timpul domniei socrului său. Va continua să aibă o carieră politică, ajungând ministru de finanţe în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi preşedintele Senatului în mai multe ocazii pe vremea domnitorului Carol. Din această căsătorie a Alinei Ştirbey cu Alexandru Plagino a rezultat cel puţin un fiu, Alexandru A. Plagino (n. 1848), dar relaţia părinţilor s-a desfăcut prin divorţ.

Cel de-al doilea soţ al prinţesei Alina Ştirbey a fost generalul Ioan Emanuel Florescu (1819 - 1893), născut în Râmnicu Vâlcea ca fiu al lui Manolache Florescu (? – 1854) şi al Tincăi/Zincăi Facca. Tânărul Ioan şi-a făcut studiile în Bucureşti, apoi la Paris, dedicându-se unei cariere militare. Reîntors în ţară, va înainta în grad şi va fi un apropiat al domnitorilor Bibescu şi Ştirbey, punând bazele armatei muntene. Din căsătoria sa anterioară cu prinţesa Ecaterina Bibescu (1827-1866), fiica domnitorului Gheorghe Bibescu, se vor naşte patru fiice şi un fiu, din păcate doar trei copii rămânând în viaţă: Maria (n. 1853), Elisa (n. 1854) şi Ecaterina (n. 1858).

Ioan Em. Florescu

După moartea primei soţii, Ioan Em. Florescu s-a recăsătorit în 1867 cu verişoara acesteia, Alina Ştirbey. Într-o recentă monografie a familiei Florescu se afirmă că nici cea de-a doua căsătorie a Alinei nu a fost reuşită, personalităţile prea puternice şi antagonice ale celor doi soţi ducând spre divorţul din 1883. (Radu R. Florescu, Matei Cazacu, Dracula's Bloodline: A Florescu Family Saga, Hamilton Books, 2013)

Dispunând de o avere considerabilă, cei doi soţi au desfăşurat activităţi caritabile comune, fiind membri ai diferitelor societăţi cultural-artistice, sprijinind mai ales „Societatea pentru învăţătura poporului român” înfiinţată în 1867 în casele vecine ce aparţinuseră lui Costache Ghica şi care fuseseră cumpărate de stat. Societatea a fost condusă iniţial de graful Scarlat Rosetti. Generalul Florescu a făcut parte şi din comitetul Ateneului Român şi amintim faptul că în rândul membrilor acestuia a apărut şi ideea înfiinţării „Societăţii pentru învăţătura poporului român”; Florescu a condus societatea în calitate de vicepreşedinte, apoi de preşedinte din 1882 şi până în 1887, apoi din 1888 şi până la sfârşitul vieţii.

Căpătând şi personalitate juridică în 1887, „Societatea pentru învăţătura poporului român” a putut să primească şi donaţii, cea mai importantă fiind cea din partea prinţesei Alina Ştirbey, care le-a oferit casa şi grădina din str. Ştirbey Vodă, Bucureşti: „Dorind propăşirea instrucţiunii populare a neamului românesc şi spre a perpetua tradiţiile familiei mele, dăruiesc şcoalei „Societăţii pentru învăţătura poporului român” de la Sfânta Ecaterina, casele mele cu locul lor şi grădina despre Cişmigiu, din str. Ştirbei Vodă nr. 35.” (Radu Olteanu, Bucureştii în date, întâmplări şi ilustraţii, Ed. Paideia, Bucureşti, 2010, p. 375)

Alina Ştirbey a fost şi una dintre cele mai importante donatoare ale Academiei Române, dispunând crearea unui fond de 200.000 lei pentru publicarea unor scrieri istorice, argumentul ei fiind următorul: „Am crezut că e bine să dau acestei donaţiuni o destinaţiune mai ales istorică, fiindcă cunoştinţa exactă şi amănunţită a istoriei naţionale este fundamentul adevăratului patriotism". (Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române în date (1866-1996),  Editura Academiei Române, 1997) Portretul ei se află în galeria donatorilor, alături de cel al tatălui ei, domnitorul Barbu D. Ştirbey, după cum putem observa într-o veche fotografie publicată în revista „Boabe de grâu”.

Portretele Alinei şi Barbu D. Ştirbey

Singura amintire de familie ne-a fost lăsată de nepoata Alinei, prinţesa Elisa Ştirbey (căsătorită Marghiloman, apoi Brătianu): „Mătuşa Alina, cealaltă soră a tatălui meu, trecea drept insuportabilă în familie, ceea ce, poate, era adevărat. Noi am cunoscut-o puţin. Se zicea că fusese foarte frumoasă şi, într-adevăr, când un surâs îi lumina uneori faţa deobicei plictisită, constatai că cele ce se spuneau erau adevărate. Vorbea prea mult, tuna şi fulgera când împotriva unuia când a altuia dintre duşmanii ei închipuiţi sau adevăraţi şi avea un fel de a spune tatei: „Bine,Alexandre, dar ce dracu’, dragul meu...”, care ne distra şi ne scandaliza în acelaşi timp, fiindcă niciodată nu se pomenea de Satana faţă de noi sau de mama. Prin felul repezit şi neprevăzutul exclamaţiilor ei, semăna mai mult cu contemporanele sale moldovence, dar prin înclinările ei spre economie, aş spune chiar zgârcenie, cu toate că poseda o frumoasă avere, amintea de sora şi vara sa, fără a avea însă nici ţinuta şi nici reţinerea acestora.” (Elisa Brătianu, Memorii, Ed. Istoria Artei, Bucureşti, 2015, p. 46)

Vila din Sinaia

Nu se cunosc detalii despre tranzacţia prin care familia Alina şi Ioan Em. Florescu intră în posesia terenului din Sinaia. Construirea unei vile de vacanţă este justificată de calitatea sa de om politic, în mai multe ocazii ministru de război, de prezenţa sa în apropierea curţii domneşti a lui Carol I. Lucrările la fundaţiile Castelului Peleş încep în 1874, ceea ce explică şi datarea începerii construcţiei vilei Florescu în acelaşi an.

Josef Schiffeleers (1850-1919) este un arhitect olandez care a lucrat în ţara noastră începând cu 1870 şi despre care se cunosc puţine informaţii. Decretul său de obţinere a cetăţeniei române a fost semnat de Carol I în 1885-1886.

Unele informaţii au fost scoase la lumină din periodice de epocă de istoricul de artă Petre Oprea, care a încercat să menţioneze principalele realizări ale arhitectului. Alte informaţii confirmă sau infirmă cele publicate de acesta, fiind regăsite recent în dosarul de naturalizare al arhitectului, datând din 1884-1885. (A.N.R., fondul Senatului, dosar 2642) Petre Oprea afirma că după ce se formase în Olanda şi Belgia, Schiffeleers a fost trimis în România de antreprenorul Alexis Godillot pentru a se ocupa de lucrările abatoarelor şi halelor comerciale din Bucureşti, Craiova şi Iaşi, fiind implicat însă şi în construcţia căii ferate Ploieşti-Sinaia-Predeal. (Petre Oprea, Arhitectul Josef Schiffeleers, în Biblioteca Bucureştilor, anul I, nr.9, pp. 10-11) Arhitectul însuşi afirma în dosarul de naturalizare că începând de la vârsta de 14 ani s-a format în ateliere de arhitectură olandeze şi între 1870-1875 a lucrat la căile ferate Bucureşti-Craiova şi Iaşi, confirmând şi lucrările pe linia Ploieşti-Predeal.


Nu ştim cum a intrat arhitectul în legătură cu familia generalului Ioan Em. Florescu şi cu soţia acestuia, Alina Ştirbey, pentru a le construi vila de la Sinaia între 1874-1875, dar lucrarea l-a propulsat în carieră pe tânărul arhitect. Remarcat de prinţul Dimitrie Ghica, eforul Spitalelor Civile, care aveau în proprietate şi mare parte din terenul pe care se va dezvolta staţiunea de la Sinaia, arhitectul olandez este angajat în 1875 în serviciul Eforiei. Astfel începe o carieră impresionantă atât în Sinaia (Hotel Caraiman, plan urbanistic al staţiunii, parc, vile), cât şi în Bucureşti (Spitalul Colţea, Maternitatea, Palatul Băilor Eforiei). De numele său se leagă şi nenumărate alte vile particulare.

Prin construirea vilei în 1874-1875, familia Florescu se plasează în  fruntea familiilor boiereşti şi a protipendadei care aveau locuinţă de vară la Sinaia. Încă din 1870 Eforia Spitalelor Civile începuse construcţia Hotelului Sinaia, finalizat în anul următor; în 1872 se promulgă decretul domnitorului Carol I pentru vânzarea de loturi de teren din moşia Eforiei. (Gh. Nistorescu, De la Plaiul Prahovei la Sinaia. Istorie şi contemporaneitate, Ed. Horanda Press, Bucureşti, 2004, pp. 37-38) Vila Florescu este considerată a fi a doua construită în staţiune, după cea a prinţului Dimitrie Ghica, dar aceasta din urmă nu mai există astăzi. Judecând după gravurile publicate de Th. Maierhofer, arhitectura hotelului şi a primelor două vile se încadrează în spiritul unui stil romantic, tipică staţiunilor montane din lumea elveţiană şi germană a celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, stilul fiind adus şi în ţara noastră de arhitecţii şi constructorii străini. Ridicată după aproximativ 10 ani de la terminarea construcţiei conacului de la Buftea (1863-1864) al lui Alexandru B. Ştirbey, vila se înscrie astfel în gustul epocii, adoptat şi de membrii familiei.


Situată pe deal, vila Florescu era retrasă în raport cu bulevardul principal, în spatele construcţiei existând un vast domeniu, în care se vor mai construi dependinţele şi capela funerară. În gravura de epocă, vila ne apare cu faţada principală simetrică, cu parter şi etaj, fiind prevăzută cu două turnuri şi cu o terasă amplă. Amplasarea scărilor în lateral, prezenţa vaselor decorative şi a statuilor ofereau un plus de eleganţă vilei. Cei doi lei şi câteva vase se găsesc astăzi în parcul central al staţiunii Sinaia. Construcţia de pe deal a ţinut seama de diferenţele de nivel, faţada posterioară a vilei indicând etajul şi o mansardă de lemn, ce adăpostea, probabil, camere de servitori. Se mai păstrează elemente traforate ale decoraţiei de lemn şi de feronerie. Nu am putut identifica mărturii vizuale cu interioarele vilei şi nici nu dispunem de amintiri ale persoanelor care au vizitat sau petrecut în compania familiei Florescu-Ştirbey.  

Capela

Nu se cunoaşte cu exactitate anul construcţiei capelei de pe domeniul Florescu-Ştirbey, însă putem să presupunem că în 1877 ea era terminată, fiind o construcţie realizată în stil neoclasic. În primăvara anului următor, în 25 mai 1878 se semnează contractul dintre prinţesa Alina Florescu şi pictorul Gheorghe Tattarescu (1820-1894) pentru pictarea capelei. Din suma totală de 4000 de franci, pictorul a primit un avans de 2000 în data de 8 iunie 1878, aceste informaţii existând pe versoul contractului.( B.A.R., mss., arhiva Ghe. Tattarescu 1-83, f. 122; suma iniţială fusese de 5000, dar a fost tăiată şi adăugată cea de 4000)


Pictorul Gheorghe Tattarescu

Redăm în continuare programul iconografic al capelei, pictura fiind astăzi în cea mai mare parte distrusă. Nu avem informaţii despre adăpostirea rămăşiţele pământeşti ale vreunui membru al familiei, deoarece cuplul Alina Ştirbei şi Ioan Em. Florescu s-a destrămat în 1883.  Proprietatea din Sinaia a rămas în posesia prinţesei Alina, explicând şi numele care s-a păstrat până la noi, de vila Ştirbey şi iniţialele numelui ei de pe acoperişul terasei.

Programul iconografic al capelei din Sinaia

Pe zidul Bisericii

1 bolta de sus albastru cu stele şi angeli mici pe nori

4 Evanghelişti la patru colţuri cu simbolurile lor

2 panouri care sunt lângă tâmplă la dreapta şi stânga se va face Învierea lui Iisus şi Naşterea lui Iisus

2 portrete ale fondatorilor de aceeaşi mărime caşi la tablourile zise unu la dreapta şi unu la stânga mărime naturală în jumătăţi

1 Maica Domnului în altar asupra ferestrei

2 Dascăli ai Bisericii Vasile şi Ion gură de Aur mai jos

Restul pe zid de sus până jos imitaţiune di marmură cu uleiu care va fi bine nemerită

Tâmplă altar

1 Cruce răstignirea lui Iisus

2 Molenii Maica Domnului şi Sf. Ion Apostolu

12 Profeţi jumătăţi pe toti rândurile de sus

1 Cina de taină în mijlocu lor, sub cruce

1 Mijlocul mai jos Sf. Treime

2 Icoane împărăteşti Isus Maica Domnului care se vor face pe pânză şi se vor aplica la locul lor

2 Iconiţe de sărutat care să ţie şi locul de Iconostas pe care va fi Învierea lui Iisus şi Sf. Alexandrina, acestea se vor aşeza între stâlpii tâmplei, dreapta şi stânga

2 Bunavestire la uşile împărăteşti

2 Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Învierea lui Lazăr

4 afară patrudelte sau triunghiuri vom face Sf. Spirit

Restul toate ciubucele şi orce sculptură va fi se va polei cu aur bun iar restul va fi în marmură albă casă fie în armonie cu restul

 

Muzeul

Proprietatea a suferit foarte multe intervenţii în perioada ultimelor decenii ale secolului al XX-lea, adăpostind Casa pionierilor şi Administraţia financiară/Trezoreria din Sinaia. Construcţia telefericului şi a unor terase chiar pe proprietate şi în imediata ei vecinătate a ştirbit din priveliştea vilei şi a afectat iremediabil monumentul istoric. Lăsată în paragină, proprietatea a intrat din nou în atenţia Clubului Rotary şi a oficialităţilor, care şi-au propus un program de restaurare şi de organizare a unui muzeu al Sinaiei chiar în cea mai veche vilă existentă în localitate. Primăria oraşului, împreună cu Centrul Cultural Carmen Sylva au solicitat sprijinul localnicilor în speranţa primirii unor obiecte reprezentative pentru istoria Sinaiei şi au amenajat un parcurs muzeal care surprinde atât etape istorice şi arhitecturale importante, cât şi aspecte legate de fauna şi flora, activitatea sportivă şi a cercetaşilor. Apreciem atât parcursul spectaculos, care te suprinde ca într-un labirint în care descoperi informaţii şi exponate reprezentative, cât şi expunerea modernă, bilingvă şi  standul la care pot fi găsite numeroase cărţi de memorialistică şi istoria arhitecturii care oferă informaţii inedite despre istoria acestui oraş minunat. 

Inaugurarea oficială a muzeului a avut loc în 17 decembrie, programul de vizită fiind de miercuri-vineri între 11:00-18:00 şi sâmbăta între 11:00-20:00, iar duminica între 11:00-16:00.

Fragmente publicate în monografia Ştirbey: reşedinţe, moşii, ctitorii, Editura ACS, Bucureşti, 2014, care a câştigat premiul „Cea mai frumoasă carte de popularizare” la Gala Bun de Tipar 2015.


 

Fotografii din 2011, dinainte de restaurare






 

Fotografii 17.12.2015