VIDEO Cea mai controversată minune a zilelor noastre: de unde vine Lumina de Paşte la Mormântul Sfânt - explicaţiile preoţilor şi ale scepticilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

An de an, credincioşi din toate colţurile lumii aşteaptă în noaptea de Înviere în faţa Mormântului Sfânt din Ierusalim pentru a lua lumină. Deşi unii spun că este vorba despre o înşelătorie, feţele bisericeşti susţin că Lumina coboară direct din cer şi în primele câteva secunde nu arde.

Preotul Eugen Tănăsescu povesteşte că pregătirea minunii începe înainte cu câteva zile chiar la Mormântul Sfânt. Pentru a fi spulberată orice suspiciune, Mormântul Sfânt este sigilat, iar Patriarhul intră în Sâmbăta Mare să se roage pentru a primi Lumină. Şi Patriarhul trece printr-o verificare riguroasă, pentru a nu exista suspiciuni că, de fapt, el ar fi cel care aduce Sfânta Lumină în mormânt.

„Eu nu am fost niciodată la Mormântul Sfânt, dar am citit despre minunea de acolo. Patriarhul intră singur în Mormânt. Este percheziţionat, verificat, dezbrăcat de veşminte, iar pe Sfântul Mormânt se află întinsă vată, care practic captează Lumina. Se verifică toate sursele de foc, totul e păzit, militarizat acolo“, susţine Eugen Tănăsescu.

După ce Patriarhul termină de rostit rugăciunea, peste vata întinsă pe Mormântul Sfânt coboară direct din cer o rouă albăstruie, sfărâmicioasă. Se spune că în primele câteva secunde aceasta nu arde, după care se transformă în flacără. Lumina Sfântă este dată şi celorlaţi reprezentanţi ai bisericilor care îl aşteaptă pe Patriarh să iasă din Mormântul Sfânt.

Minuni pentru cei mai credincioşi

Se spune că cei mai credincioşi oameni care vin la Mormântul Sfânt să ia Lumină trăiesc minuni de necontestat. Preotul Eugen Tănăsescu povesteşte că, în timp ce credincioşii ţin lumânările în mână, mici fulgere le aprind, marcând o experienţă care într-adevăr îţi marchează întreaga viaţă.

„Se aprind lumânările celor mai vrednici, mai credincioşi, conform unei rânduielii lăsate din vechime. Sunt mici fulgere care aprind lumânările, nu sunt aprinse toate din biserică, doar a celor mai credincioşi. Sunt înregistrări cu cei cărora li se aprind lumânările când îşi dau flacăra prin barbă, îşi trec mâna prin ea. Este o lumină imaterială, la început nu arde, pentru că este lumina care ne simbolizează duhul“, explică preotul.

Preafericitul Daniel explică care este semnificaţia Sfintei Lumini. În momentul în care, la miezul nopţii, protosul iese din altar şi ridică lumânarea aprinsă în văzul tuturor, acest lucru semnifică taina ridicării lui Hristos din morţi, iar Lumina este biruinţa asupra morţii. „Lumânările de Paşti simbolizează lumina lui Hristos Cel Înviat împărtăşită oamenilor“, după cum precizează Preafericitul Daniel.

„Hristos lipseşte din sărbătoarea Lui“

Se pare că, spune preotul Eugen Tănăsescu, oamenii par să uite de la an la an care este semnificaţia reală a Paştelui, canalizându-şi atenţia pe alte activităţi: „Hristos lipseşte din sărbătoarea Lui. Acum se vopsesc ouăle într-o mulţime de moduri. De fapt, simbolul oului este altul: aşa cum iese puiul din ou a ieşit şi Hristos din mormânt“.

Lumina Sfântă este o înşelătorie?

Pe lângă cei care cred cu tărie în faptul că, an de an, la Mormântul Sfânt Lumina coboară din cer, există şi o altă tabără care susţine că totul este o înşelătorie. 

       

Michael Kalopoulos, un istoric grec, a încercat să demonstreze în direct într-o emisiune de televiziune că lumânările se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc. În imaginile postate pe internet se poate observa cum istoricul înmoaie vârful lumânărilor în fosfor, iar acestea se aprind fără a fi necesară o sursă de foc.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite