VIDEO Vasile Bănescu, Patriarhia Română: DSP, Jandarmeria, Prefectura şi Primăria Capitalei au aprobat pelerinajul la Sfântul Dimitrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române

Discuţiile pe tema organizării pelerinajului de Sfântul Dimitrie, în Bucureşti, continuă. După ce premierul a declarat că nu a discutat subiectul cu Patriarhul Daniel, Patriarhia explică ce instituţii au aprobat acest pelerinaj.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat vineri, 23 octombrie, într-o intervenţie la Digi 24, că Biserica ortodoxă a impus condiţii severe pentru pelerinii cu domiciliul în Bucureşti care doresc să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie.

În ceea ce priveşte declaraţiile premierului Ludovic Orban, prin care acesta spune că nu a discutat cu Patriarhul Daniel despre pelerinaj, Bănescu afirmă că „nu cred că e vorba despre o negare radicală. Cred că domnul prim-ministru a vrut să transmită că decizia pentru un pelerinaj nu aparţine Guvernului. Este vorba despre demersuri pe care Patriarhia le-a făcut la instituţii care au responsabilitatea de a da aprobări: DSP, Jandarmeria, Prefectura, Primăria.”

Vasile Bănescu a transmis faptul că Patriarhia este în alertă. „Suntem îngrijoraţi şi de aceea atenţia şi precauţia vor fi termenii cheie. Este un culoar unic de acces. Oamenii stau la 1,5 metri distanţă, vor primi măsşti, materiale de dezinfecţie. Biserica a fost alături de autorităţi în această perioadă de pandemie.”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a declarat că marţi seara a avut loc o întâlnire între Patriarhul Daniel şi premierul Ludovic Orban, iar subiectul discuţiei a fost organizarea Pelerinajului de Sf Dimitrie, în Bucureşti.

„A avut loc o întâlnire între Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi domnul premier Ludovic Orban, care a invitat la dialog personal pe marginea desfăşurării acestui eveniment”, a spus Bănescu la postul de radio Europa FM.

Contactat de Europa FM, Orban neagă că a discutat cu Patriarhul această temă. „Întâlnire cu Patriarhul Daniel am periodic, dar nu s-a luat o decizie legată de Sf. Dumitru. Nu este o întâlnire dedicată discuţiei despre Sf. Dumitru.”

Gabriela Firea a aprobat, în calitate de primar în funcţie al Bucureştiului, joi, 22octombrie, protocolul cu Patriarhia Română pentru organizarea unui pelerinaj cu ocazia Sf. Dimitrie cel Nou, în perioada 25-27 octombrie, în zona Patriarhiei. Potrivit documentului, la manifestare vor putea participa numai locuitori ai Bucureştiului.

Pe aceeaşi temă:

Ludovic Orban neagă că a discutat cu Patriarhul Daniel despre pelerinajul de Sfântul Dimitrie. Patriarhia a anunţat că se organizează

abriela Firea a aprobat protocolul conform căruia la pelerinajul Sfântului Dimitre cel Nou vor putea participa doar bucureştenii



 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite