În Tunari coada la secţiile de votare a început după orele 05.00. La ora 07.00, când secţiile de vot s-au deschis, deja câteva sute de persoane se aflau la coadă. Marea majoritate a celor prezenţi la primele ore ale dimineţei nu erau cetăţeni ai localităţii ci oameni aduşi special la vot cu viza de flotant.

În ultimele luni comuna a reuşit să crească spectaculos cu aproximativ 20%, iar aceşti cetăţeni fictivi nu vin la vot din spirit civic şi probabil ceva îi motivează. Poliţia Ilfov deţine informaţii cu privire la acest aspect însă pentru moment nici o măsură nu a fost luată.
 
Cozile sunt lungi de câteva sute de metri şi durata de aşteptare este în medie mai mare de o oră.
 
Tunărenii sunt revoltaţi deoarece nu îi recunosc pe cei din jur. 
 
Cei prezenţi nu respectă distanţarea socială, se stă în grupuri mai mari de trei persoane. În general se poartă mască, însă condiţiile de protecţie în vreme de pandemiei sunt greu de menţinut de către forţele de ordine. 
 
La intrarea în urnele de vot se ia temperatura persoanelor şi se foloseşte dezinfectant.
 
Mai multe maşini de poliţie sunt prezente pentru a asigura ordinea la secţiile de votare. La 112 s-au făcut mai mult sesizări cu privire la tentative de fraudare a votului şi turism electoral. Până la acest moment nu există o reacţie oficială a Poliţiei Ilfov.
 
 
Liviu Dragnea a primit o condamnare pentru fraudă electorală şi la moment se află după gratii pentru acest lucru. S-a petrecut totul în timpul referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu.
 
Tunari-ul nu este singura localitate în care se încearcă fraudarea alegerilor prin metoda flotantelor. Situaţia şi în ţară este una complicată iar guvernul a încercat să ia măsuri, dar se pare că fără efect.