VIDEO Traficul infernal în zona Pasajului Mogoşoaia. Când vor fi gata lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când poliţiştii "fluidizează" circulaţia dinspre Mogoşoaia spre oraş, se stă bară la bară pe centură pe kilometri întregi. Dacă se lasă traficul "la liber", se blochează intrarea în Capitală şi localnicii din Mogoşoaia şi Buftea pierd zeci de minute.

Acestea sunt concluziile trase de Asociaţia Pro Infrastructura în urma monitorizării zonei, inclusiv cu ajutorul unei drone.

„Scapă cine poate! Dar nu disperaţi, CNAIR "lucrează" pentru dumneavoastră! Aici se va face un pasaj suprateran pe DNCB, peste DN1A, care va mai rezolva din probleme. Nu pe toate, desigur.

Însă mai aveţi de răbdat. CNAIR a lansat licitaţia acum doi ani, în 10.06.2017, iar contractul a fost semnat în 23.10.2018 cu Strabag, deşi se putea mai repede. Deja suntem în întârziere şi cu etapa de proiectare pentru că antreprenorul a aşteptat după autorităţile locale să-şi pună parafa pe un document.

Cei de la Strabag ar trebui să finalizeze proiectul tehnic în luna iunie. Apoi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trebuie să-l aprobe. Desigur, pot să apară obiecţii. Urmează emiterea autorizaţiei de construire. Abia după aceea apar utilajele la lucru în teren (poate prin septembrie).

Timpul de execuţie? Doi ani, conform contract. În realitate? Mai discutăm. Le dorim tuturor şoferilor nervi tari în continuare. Şi responsabililor care nu au făcut şi nu fac ceea ce trebuie... uraţi-le voi”, se arată pe pagina oficială de Facebook a asociaţiei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite