(VIDEO) Incredibil: 200 de persoane s-au călcat în picioare pentru o shaorma gratis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 200 de persoane s-au îmbrâncit ieri în faţa unui fast food din cartierul Tineretului pentru a prinde o shaorma şi un suc oferite gratuit la inaugrarea restaurantului.

Pentru a calma spiritele încinse de mirosul de carne friptă, patronii au angajat mai mulţi agenţi de pază, care au păzit intrarea şi au permis accesul clienţilor pe rând. Între timp, însă, trotuarul şi strada au fost blocate.

Patronii restaurantului, situat la intersecţia străzilor Gheorghe Şincai cu Bulevardul Tineretului, au dat asigurări încercat că până la ora 19.00 absolut toată lumea va primi un suc şi o shaorma gratuit, însă oamenii au ignorat apelul şi s-au încăierat cu agenţii de securitate, forţând intrarea.

“Mi-e ruşine, dar mor de foame”


“Mi-e ruşine, mamă, dar nu am ce mânca. Nu am fost niciodată în situaţia să cerşesc pentru o bucată de pâine, dar nu mai pot. Mi-e foame şi nu am bani, salariul de abia îmi ajunge pentru plata băncilor”, a spus doamna Georgeta, femeie de serviciu la Liceul „Gheorghe Şincai”, situat vizavi.

Proprietarii fast-food-ului au declarat că au mai deschis două unităţi în Bucureşti şi că pentru a atrage mai mulţi clienţi au procedat la fel la fiecare inaugurare. “Cea mai bună publicitate în acest domeniu este să guşti şi să vezi dacă îţi place”, a declarat proprietarul fast food-ului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite