VIDEO FOTO Vatman pe tramvaiul 41: „Şoferii nu înţeleg că eu nu am cum să pun frână în doi metri“
0
Să conduci un tramvai pare cea mai simplă misiune, el merge cuminte pe şina lui şi totul se face din câteva butoane de pe „bord“. Însă nu e chiar atât de simplu. Daniel Dobrică (42 de ani) este vatman de peste 20 de ani şi mărturiseşte că din cabina lui lucrurile par mai complicate, mai ales când şoferi grăbiţi îi taie calea pe neaşteptate.
Dobrică ştie Bucureştiul ca-n palmă. De 23 de ani circulă pe şinele Capitalei, iar cea mai mare grijă a lui este ca toţi cei care se urcă în tramvaiul lui să ajungă teferi la destinaţie. În ultimii 20 de ani, Daniel Dobrică a dus milioane de oameni la serviciu sau i-a adus acasă, pe ruta Ghencea – Casa Presei, cu tramvaiul 41.
A dus şi a adus de la munca, de la şcoală, sau pur şi simplu de la plimbare milioane de călători şi spune că se vede făcând această meserie până când îl vor lăsa puterile.
Tramvaiul 4045, a doua casă
Pentru el, ziua începe pe la cântatul cocoşilor, când Bucureştiul încă moţăie, la ora 4.00. Atunci intră pe poarta Depoului Alexandria, din sudul Capitalei, şi se prezintă la şefii de staţie pentru a-şi lua foaia de lucru. Se grăbeşte spre tramvaiul cu numărul 4045, pe care l-a luat în primire de când a fost adus în depou.
După ce-l porneşte, are grijă să dea drumul la staţia de emisie, la căldura şi să deschidă aparatele de taxat.
Programul începe cu adevărat abia când ajunge în Ghencea, de unde ia primii călători. „Sună urât, dar la opt ani am fugit de acasă. Era un tren care mergea prin Bucureşti, pe la Gara Progresu şi trecea şi prin intersecţie la Răzoare. M-am urcat în el, iar conductorul m-a luat în locomotivă şi m-a lăsat şi să apăs pe butoane şi să claxonez”, povesteşte vatmanul momentul care l-a făcut să se îndrăgostească de
această meserie.
Secretele meseriei
Din punctul său de vedere, cel mai important lucru este să faci cu adevărat ceea ce îţi place şi să te dăruieşti întru totul. „Dar să nu pui munca pe primul loc, întotdeauna trebuie să primeze familia”, subliniază grav Dobrică.
El crede că atunci când iese pe uşa casei şi pleacă spre depou, trebuie să ajungă calm la muncă. „Este obligatoriu să faci cu dăruire meseria asta şi să laşi acasă grijile şi stresul pentru că altfel rişti să pui în pericol vieţile a zeci de călători. Cea mai mică urmă de oboseală sau nervozitate poate avea urmări grave. De exemplu, pe Calea Rahovei cu toţii trebuie să fim foarte atenţi. În zona asta nici pietonii, nici şoferii nu iau în seamă tramvaiele. Vă daţi seama ce ar însemna să mai fim şi noi nervoşi?”
Lui Dobrică îi place să le zâmbească oamenilor care urcă în tramvaiul lui şi pe care îi ajuta să ajungă acolo unde îşi doresc. „M-a salutat nenea ăsta şi nu pot să-l refuz”, spune el zâmbind către un călător căruia îi deschide uşile după ce abia le închisese. „Unii oameni nu înţeleg că nu putem aştepta după toţi. Se uită urât la tine dacă închizi uşile, deşi în urma mea se vede deja următorul tramvai venind. Noi avem un pontaj pe care trebuie să îl respectăm: nu putem nici întârzia, dar nici nu putem ajunge mai devreme. Dacă ajungem mai repede chiar si cu două – trei minute, atunci este o problemă”, explică vatmanul.
La staţia dinainte de Pasajul Lujerului, au urcat câţiva controlori în tramvai. „Acum nu mai pot face ce vor ei. Înainte nu prea aveau şefii cum să-i controleze, dar acum au. Totul este electronic, iar şefilor le apare cine, unde lucrează şi îi trag la răspundere dacă sunt pe altă zonă”, spune râzând Dobrică.
Cele mai mari „pericole“: şoferii şi pietonii
La amiază, tramvaiul se retrage spre depou, pe Calea Rahovei, iar programul lui Dorbică se apropie de final. Pe lângă tramvai, maşinile merg bară la bară, iar pietonii fac slalom printre ele pentru a traversa. O maşină ţâşneşte prin faţa tramvaiului şi trece repede înainte. Dobrică nici nu mai are timp să-l claxoneze. Pe Calea Rahovei merge mereu încet pentru că ştie obiceiurile şoferilor grăbiţi, dar şi pe cele ale pietonilor.
În toată cariera sa, Daniel Dobrică nu a avut niciun accident cu victime. „Cel mai grav accident în care am fost implicat s-a întâmplat acum mult timp, prin 1994 sau 1995. Un şofer s-a băgat în faţa mea fără să se gândească la faptul că eu nu am cum să pun o frână în doi metri. Nu au fost victime, asta e cel mai important, fiarele se repară. Din păcate, însă sunt mulţi inconştienţi care traversează strada fără să se asigure şi se aruncă practic în faţa tramvaiului. Cele mai multe accidente cu victime aşa se produc”, povesteşte el.
Daniel Dobrică îşi termină programul de muncă abia după ce duce tramvaiul în depou la curăţare şi îşi ia rămas bun de la colegii săi. După o zi de muncă, schimbă maneta tramvaiului cu volanul maşinii personale.
Anul 2012, cu ghinion pe linia 41
Un incident grav s-a petrecut în luna mai a acestui an când un tramvai 41 s-a defectat chiar în Pasajul Lujerului. Din cauza lipsei de comunicare dintre vatmani, trei tramvaie s-au ciocnit, după ce ultimul venit nu a putut frâna la timp producând un grav accident. Aproximativ 70 de persoane au fost rănite, o mare parte dintre aceştia ajungând la spital pentru a primi îngrijirile necesare.
În urma acestui accident, vehiculele au fost ridicate de la faţa locului şi au fost supuse expertizelor.
Parchetul General a declarat la acea vreme că principalul vinovat pentru această catastrofă a fost vatmanul celui de-al treilea tramvai.
Un al doilea accident s-a petrecut în luna august, când două tramvaie care circulau în sensuri opuse s-au ciocnit. Din primele cercetări a reieşit faptul că accidentul s-a produs după ce un macaz s-a schimbat brusc, fără intervenţia vreunui vatman.
Tramvaiul 41, care se deplasa spre Depoul Alexandria, s-a rupt în două, după ce tramvaiul liniei 32, care circula spre Piaţa Unirii, a intrat în el. Acest lucru a dus la accidentarea a 18 persoane printre care şi un copil.
Se încarcă comentariile...
