VIDEO Cum a încercat să scape de amendă un poliţist local care a refuzat să prezinte actele: „Eu sunt poliţist, de ce să mă legitimez? Am şi eu şef“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un echipaj de la Brigada Rutieră care a încercat să legitimeze un poliţist local a fost umilit de acesta din urmă după ce a refuzat să arate actele, ameninţându-i în schimb pe oamenii legii că „iese scandal”. Totul s-a întâmplat în Sectorul 1 din Bucureşti.

Poliţistul local a fost amendat pentru refuzul de a se legitima, dar cei din Brigada Rutieră ar fi fost chemaţi la ordin, prin staţie, de unul dintre şefii lor, Victor Gîlceavă, comisar şef de poliţie, şi acesta i-ar fi pus să îi anuleze amenda.

Gîlceavă poate fi dat de gol de înregistrarea apelului pe care l-a dat echipajului de la Rutieră şi care, cel mai probabil, a fost înregistrat de camera video a poliţistului apelat. Conform unor surse, Gîlceavă ar fi, deja, în atenţia organelor de anchetă internă din MAI. La ultimul control, el ar fi ieşit cu multe abateri care vizează 70 de capete de acuzare.

Cum s-a desfăşurat dialogul între cei doi poliţisti:

Poliţist local: De ce să mă legitimez? Mergeţi şi vedeţi-vă de treabă că iese scandal mare. Şi voi aveţi şefi, şi eu am şefi. Eu am vorbit cu şeful meu...

Poliţist Brigada Rutieră: Dar, nu mă interesează treaba asta.

Poliţist local: Eu sunt poliţist. De ce să mă legitimez?

Poliţist Brigada Rutieră: Eu vreau documentele, şi ale maşinii şi ale dvs.

Poliţist local: Nu vă dau nimic până nu vine un şef de-al meu. Nu aveţi ce să îmi faceţi voi mie. Cum aveţi voi şefi, avem şi noi. Bă, băiatule, nu mai pune mâna pe mine. Nu îţi dau nimic. Ce îmi faci, mă încătuşezi, ce îmi faci?

Poliţist Brigada Rutieră: Aveţi obligaţia să vă legitimaţi la poliţist.

Poliţist local: Băiatul ăsta e obraznic! Tu tragi de mine, bă, puştiulică? Ce, eu sunt de pe stradă? Ori veniţi aici, ori iese scandal cu el aici. Sună un comisar de la ei, să vină aici.

Poliţist Brigada Rutieră: Pe mine nu mă interesează cine vine, mie îmi daţi documentele.

Poliţist local:Du-te şi vezi-ţi de treaba ta.

Poliţist Brigada Rutieră: Să mă duc să îmi văd de treaba mea?!

Poliţist local:: Cum să îţi dau actele maşinii dacă eu sunt pe jos? Eu sunt patrulă pedestră.

Poliţist Brigada Rutieră: Daţi-ne buletinul. Daţi-ne CNP-ul.

Poliţist local: Nu vreau să vi-l dau. Refuz legitimarea. Eu sunt pe jos, nu am nicio treabă cu maşina, nu am permis de conducere.

Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, a venit cu o variantă diferită a întâmplării.

„A fost o altercaţie între un poliţist local şi unul de la Rutieră. Eu am aflat toate informaţiile de la şefii mei de la Poliţia Locală. Înţeleg că poliţistul de la Rutieră, care încerca să aplice o amendă, e un tip recalcitrant, cu foarte mult tupeu. Mi s-a spus că a creat probleme în instituţie şi conflicte.

Poliţistul local era în misiune, nu stătea să parcheze, era în mijlocul intersecţiei, dirija circulaţia. Actele i-au fost luate poliţistului, până la urmă. Poliţistul de la Rutieră i-a făcut poză actelor, ceea ce este ilegal“, a declarat la Digi 24 primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache.

Mai mult, primarul Tudorache a avut o discuţie aprinsă la Digi 24 cu Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), pe care l-a ameninţat că retrage poliţiştii locali din intersecţii. 

Dumitru Coarnă: Încerca să aplice legea. Omul ăla a fost în conflict cu legea.

Daniel Tudorache: Ştiţi care e problema? Eu retrag toţi poliţiştii din intersecţii şi vreau să vă puneţi toţi dumneavoastră toţi poliţiştii...

Dumitru Coarnă: E un comportament stalinist. Nu sunt poliţiştii dumneavoastră să-i retrageţi.

Daniel Tudorache: Eu îi retrag, efectiv îi retrag. Poliţistul local are alte atribuţii.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite