VIDEO În piaţă lozinci şi proteste, pe bulevard se cerşeşte în nemţeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vuiet continuu al mulţimii se îndreaptă lent către bulevard. Strigăte împotriva actualei guvernări, a preşedinţiei şi a întregii clase politice se aud din piaţă. Toate parcă nu se întâmplă însă pentru Anita Karoll, o cerşetoare din estul Germaniei „naufragiată" în Bucureşti.

La poalele unei case de schimb valutar, chiar lângă Hotelul Intercontinental, stă răpusă de vântul aspru, care parcă şi el protestează, o tânără nemţoaică din Lepzig. Are mai puţin de 30 de ani şi e fardată strident. Clipeşte des şi are accentul dur. Începe să ne povestească cum a încercat să găsească un loc de muncă în Bucureşti, crezând că viaţa e mai simplă aici.

Are mici tresăriri de luciditate în privirea rece de resemnare şi ne explică meciurile dure pe care le-a avut cu autorităţile. „Poliţia este rea, nu stă de vorbă cu tine, te ia pe sus!" ne spune Anita.

O întrebăm pentru ce cerşeşte, nu ştie că în România e criză! De toate felurile. E criză economică, e criză socială, e criză politică, nu are nici o şansă aici. Nemţoaică îşi încălzeşte mâinile şi-şi numără monezile din castronul de plastic roz: „Ich habe kein geld für das ticket. Ein bisschen geld bitte (Nu-mi ajung pentru biletul de întoarcere. Nişte bani, vă rog!)"

Un nou miting anti-Băsescu la Iaşi. Membrii PSD îi scot pe protestatari în stradă

A picat ca un extraterestru în mijlocul protestului, pentru că habar nu are de ce lumea din jurul ei scandează. E doar mirată şi bănuieşte că are loc un concert sau vreo întrunire culturală. Chiar şi-aşa, ea nu se distrează prea mult. Aproape nimeni nu înţelege ce zice, însă ea e străduieşte să obţină biletul de întoarcere acasă.

„Welfare! Welfare! Welfare!"(Ajutor social! Ajutor social! Ajutor social!), striga în urma noastră cerşetoarea nemţoaică.

Vezi cum este hărţuită o cerşetoare româncă!

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite