Vanghelionul devine brand înregistrat. Edilul şi-a făcut site şi pagină de Facebook pentru promovarea petrecerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Revelionul de vis" de la Romexpo, organizat de Marian Vanghelie, are anul acesta pagină web şi cont de Facebook FOTO: Captură www.vanghelionul.ro
"Revelionul de vis" de la Romexpo, organizat de Marian Vanghelie, are anul acesta pagină web şi cont de Facebook FOTO: Captură www.vanghelionul.ro

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, inspirat de succesul petrecerilor sale organizate la Romexpo de Revelion, şi-a înregistrat titlul dat de presă acestor petreceri.  Astfel, Vanghelionul se transformă dintr-o poreclă sarcastică a celebrului eveniment, într-un brand în sine, odată cu crearea site-ului şi  a contului de Facebook omonime.

De data aceasta, pentru petrecerea de Revelion, Marian Vanghelie, rupe tiparele şi pregăteşte nu unul, ci două Revelioane.

Ambele evenimente sunt reunite şi prezentate în detaliu pe site-ul vanghelionul.ro, undeputem găsi toate detaliile referitoare la petrecerile din Sectorul 5. De asemenea, dialogul dintre organizatori şi participanţi a fost facilitat prin crearea unei pagini de Facebook, care îi ţine la curent pe toţi cei curioşi cu stadiul pregătirilor.

Descrierea evenimentului de pe site-ul respectiv menţionează că “Cel mai complet eveniment organizat vreodată în România – Vanghelionul- îmbină distracţia maximă asigurată de cei mai tari artişti ai momentului cu meniuri rafinate, toate în decoruri elegante şi la un preţ accesibil.”

Una dintre cele două mega-petreceri va fi cel de-al zecelea Vanghelion, de la Romexpo, unde sunt aşteptaţi aproape 7.000 de participanţi, iar a doua petrecere a lui Vanghelie va avea loc în stradă, la intersecţia străzii Sebastian cu Calea 13 Septembrie, între orele 19.00 şi 1.00 unde intrarea va fi liberă

Marian Vanghelie spune a luat decizia de a organiza ediţia aniversară a Vanghelionului, după ce a primit mai multe mesaje de la oameni care îi cereau bilete şi care îi spuneau că petrecerea organizată de el este pentru ei singura posibilitate de a se distra în noaptea dintre ani cu mare fast şi, totodată, cu bani puţini.

Anul acesta, Marian Vanghelie promite că petrecăreţii de la Romexpo vor avea parte de foarte multe surprize şi premii, iar atmosfera va fi întreţinută de solişti consacraţi ca Smiley, Loredana, Direcţia 5, Bere Gratis, Antonia, Voltaj, Alex Velea, Ruby, Connect-R, Lora, Andreea Bănica, Radio Killer, Corina, Ştefan Bănică Jr., dar şi alţi invitaţi-surpriză. 

Nici anul acesta, de la Vanghelion nu lipsesc invitaţii din străinătate. Astfel, pe scena de la Romexpo vor urca Anastacia şi David Bisbal.

Preţul unui bilet nu a fost încă stabilit cu exactitate, dar este estimat undeva între 100 şi 120 de lei. Anul trecut, preţul unui bilet a fost de 150 de lei pentru tineri şi doar 30 de lei pentru pensionari.

Referitor la cea de-a doua petrecere,  se ştie că în acea zonă va fi montată o scenă unde vor cânta o parte dintre artiştii de la Vanghelionul de la Romexpo. Pe durata petrecerii, circulaţia în zonă va fi oprită.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite