FOTO Top 10 cele mai frumoase poveşti. Retrospectiva campaniei Adevărul „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vara aceasta ne-am îndrăgostit şi reîndrăgostit de ţara în care trăim, cu cea mai frumoasă campanie Adevărul:  „125 de motive pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“.  După aproape trei luni în care ne-am lăsat vrăjiţi de poveştile locurilor ştiute şi neştiute prin care am călătorit, încheiem jurnalul aici, dar nu înainte de a face retrospectiva acestei veri de poveste. Vă oferim câteva selecţii ale celor mai frumoase reportaje şi imagini.

Printre cele 125 de locuri pentru care iubim România, am descoperit văi, păduri şi trasee uitate printre stânci, locuri încărcate de spiritualitate şi pace, poveşti şi secrete îngropate sub tăvălugul anilor, dar am redescoperit şi frumuseţea marilor oraşe, zonelor geografice şi ansamblurilor istorice care fac obiectului fascinaţiei turiştilor din lumea întreagă.

Jurnaliştii Adevărul, bloggeri şi cititori ne-au povestit frânturi din cele mai frumoase călătorii ale lor în România, s-au aventurat în cele mai izolate locuri şi au iscodit localnicii pentru a ne oferi ponturi legate de locurile de cazare şi de cărări pe care ne putem regăsi visele.

Deşi Jurnalul de Vacanţă, început pe 16 iulie, se încheie aici, punem la loc sigur cele mai frumoase amintiri, pentru a ne putea întoarce la ele de fiecare dată când ni se face dor.

Top 10 cele mai frumoase poveşti

1. Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania

O lume arhaică, ruptă parcă de realitatea agitată a momentului, cu peisaje uimitoare, cu oameni simpli, dar excepţionali. Este lumea în care se află Rezervaţia Peisagistică Tusa-Barcău, una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Sălaj. Nu doar peisajele dau pitorescul zonei. Şi oamenii locului au un farmec aparte, emanat, probabil, şi de izolarea în care este cufundată zona şi de nevoia de a confrunta, prin forţele proprii, provocările vremii.

O poveste în sine o are baciul Gavril Tuns, din localitatea Tusa, despre care se spune că este cel mai vârstnic morar din Transilvania. La cei aproape 91 de ani ai săi, morarul continuă, cu stoicism, să îmblânzească apele Văii Tusei şi să le facă să-i slujească în gospodărie.

tusa barcau

2. Vacanţă în România: plimbare prin Balcani, pe străzile istorice ale Constanţei neştiute

Înainte de litoral a fost oraşul, iar înainte de oraş a fost cetatea. Tomisul – fortăreaţa antică, aşezarea otomană, oraşul balcanic şi metropola cosmopolită. Toate se întrepătrund în zona veche a Constanţei sau Peninsula, cum îi spun localnicii

Povestea fermecătoare a oraşului Constanţa începe acolo unde încă mai supravieţuiesc clădirile istorice. Edificiile vechi de secole sunt lăsate moştenire de seminţiile care au locuit la malul mării de-a lungul vremii: turci, armeni, greci, evrei, ruşi, bulgari, tătari, albanezi, francezi, englezi, italieni, nemţi. Unii proprietari au plecat în ţara strămoşilor, alţii au traversat Oceanul, căutând noi bogăţii. Alţii au rămas aici, legaţi de locul pitoresc în care se regăsesc toate civilizaţiile.

Casino si plaja Mamaia din Constanta foto mihai ciobanu

3. Bucureştiul în literatură: Mântuleasa - strada magică a lui Eliade, Berăria Gambrinus, Calea Victoriei şi Parcul Cişmigiu

Fie că au locuit în inima Bucureştiului, la o distanţă impresionantă de Capitală sau pur şi simplu şi-au imaginat cel mai important oraş al ţării, foarte mulţi scriitori români au dedicate file întregi minunatului Bucureşti. Au scris despre îngustele străduţe din Centrul Vechi al Capitalei, despre aerul elegant care plutea pretutindeni sau despre camere mici şi sărăcăcioase în care prindeau viaţă cele mai de seamă opere literare româneşti.

Calea Victoriei

4. Viscri, satul–vedetă al României. Cum a ajuns o localitate cu doar o mie de oameni cunoscută în toată lumea

Satul Viscri numără puţin peste 1.000 de locuitori şi adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti, de altfel fiind una din cele şase înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Frumuseţea locului a atras atenţia fundaţiei Mihai Eminescu Trust patronată de prinţul Charles, care a renovat biserica şi alte câteva case din zonă dându-le strălucirea de altădată. Izolarea, dar şi absenţa altor ocupaţii în afară de agricultură, au făcut ca pe la sfârşitul anilor ‘90 să apară proiectul „Şosete din lână naturală din Viscri“, iniţiat de doi nemţi stabiliţi aici.

brasov

5. Clisura Dunării, cel mai frumos defileu din Europa. Locul în care o să vă îndrăgostiţi de primul sat lacustru din ţară, în Banatul Montan

Ajunge doar să păşeşti pe mal. Fluviul te va lega de el cu miliarde de fire nevăzute şi te va purta alături, într-un spectacol: zeci de mii de metri cubi de apă îşi fac drum prin munte. 

Intrarea Dunării în ţară este una lină, dar, în aceeaşi măsură, plină de un spectacol al culorilor, începând cu Golful Baziaş, apoi continuând cu rezervaţia naturală Nera Moartă, practic o deltă în miniatură făcută de râul Nera la vărsarea sa în Dunăre, rezervaţie ce adună sute de exemplare rare de floră şi faună.

clisura dunarii

6. Scrisoarea unui român care iubeşte România: „La Alba Iulia, istoria are un viitor“

Un cititor „Adevărul“ a trimis o scrisoare prin care a însemnat încă o pagină din jurnalul de vacanţă scris de o ţară întreagă.

„Am să vă povestesc puţin despre Alba Iulia şi a sa minunată cetate. Îmi doresc din inimă să vorbesc despre acest unic obiectiv, deoarece este un loc prin care, de oricâte ori trec, simt aerul vechi şi curat al istoriei. Dar, cel mai mult mă bucură să descriu Cetatea Alba Carolina, pentru că sunt albaiulian. Un albaiulian mândru de ceea ce vede în orăşelul lui micuţ, dar plin de viaţă datorită cetăţii bastionare şi turiştilor care rămân uimiţi când o văd.”

cetatea alba carolina

7. Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei

Creştinismul românilor a pornit prin anul 60, dintr-o peşteră din colţul sud-vestic al Dobrogei. Aici, în stânca Scythiei Minor, Sfântul Apostol Andrei - fratele Sfântului Apostol Petru - a trăit şi a sădit credinţa unui popor. Aici a bătut cu toiagul în piatra seacă ca să dea oamenilor izvorul tămăduitor. Şi aici a botezat primii creştini ortodocşi care n-aveau să-şi mai lepede credinţa niciodată.

image

8. Vacanţă în România: Litoralul, aşa cum trebuie cunoscut. Poveşti cu kilometri de plajă virgină şi faţa mai puţin cunoscută a Mării Negre

De la Histria la Vama Veche, coasta Mării Negre este o călătorie în timp, într-un spaţiu imemorial din care s-a născut întâi Dobrogea, apoi România. 

Litoralul românesc este mai mult decât „salba de staţiuni“ construite de comunişti. Zona litorală trebuie descoperită de la origini, începând din nord, cu cea mai veche aşezare urbană a României, Histria. Parcurgând coasta Mării Negre spre sud, veţi cunoaşte locuri fabuloase, oameni de diferite seminţii şi frumuseţi-unicat. Spiritul litoralului românesc nu poate fi cuprins în niciun ghid turistic şi în niciun manual de istorie. Trebuie să-l descoperiţi.

image

9. Bisericile de lemn din Ţara Făgetului, ţinute departe de ochii turiştilor. Misterele micilor lăcaşe de cult din Banatul mioritic

Unul dintre cele mai interesante trasee turistice din judeţul Timiş include bisericile de lemn din împrejurimile Făgetului.

Deşi multe dintre biserici sunt monumente istroice de categoria A ele stau departe departe de ochii turiştilor. Nu există infrastructură turistică, pensiuni, agroturism, restaurante, trasee marcate, semne sau ghizi. Nu sunt gazde care să primească turiştii, care să povestească despre biserici.

Biserici de lemn în Ţara Făgetului Foto

10. Plimbare prin trecut: satul neolitic de 4.500 de ani de la Drăgăneşti şi biserica-bordei îngropată în pământ de la Stoicăneşti

Judeţul Olt se numără printre judeţele care se pot mândri cu locuri pline de istorie readuse în prim-plan, locuri ce se credeau uitate şi îngropate în trecut. Satul neolitic de la Drăgăneşti-Olt, ce redă o aşezare specifică civilizaţiei Gumelniţa de acum 4.500 de ani, şi un complex muzeal etnografic ce reproduce viaţa ţăranului din secolul al XVIII-lea, ridicat la Stoicăneşti, sunt acum puncte principale de atracţie ale judeţului.

image

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Alte articole din Campania „125 de locuri pentru care iubim România“

FOTO VIDEO Cetatea Neamţ, muzeul de istorie în aer liber. Zimbrăria şi casa meşterului Neculai Popa

FOTO VIDEO Cheile Bicazului: totul despre altarul dacilor liberi, legenda lacului însângerat, Gâtul Iadului şi Marea dintre Munţi

FOTO VIDEO Vacanţă în România. Staţiunea Băile Herculane, preferata Împărătesei Sisi

 

FOTO VIDEO Locurile din Iaşi unde istoria se trăieşte la prezent. Monumentele de la Ruginoasa şi Miclăuşeni ţin vii amintirile lui Cuza şi ale familiei Sturdza

 

Bostan-monstru crescut pe dealul de la Repedea

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite