UPDATE Muncitorul care a intrat în comă după ce i-a căzut în cap zidul unei clădiri din Bucureşti e la un pas de moarte în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele trei victime care a ajuns ieri la Spitalul Floreasca din Capitală a fost externată, iar o a doua urmează de asemenea să fie trimisă acasă întrucât are doar câteva zgârieturi. Un al treilea este în secția de reanimare.

UPDATE ORA 17.30

„Muncitorul este în continuare intubat la reanimare, în stare critică. Are un traumatism complex, dar trebuie să reţineţi că are bazinul strivit. Suntem rezervaţi cu privire la şansele sale de supravieţuire. Dacă reuşeşte să treacă peste câteva zile, va fi mai uşor", a decalrat, pentru „Adevărul de Seară", Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca.

(VIDEO/FOTOGALERIE) Şase oameni au fost striviţi de zidul unei clădiri din Bucureşti. Un muncitor a fost dus direct în sala de operaţie, dar are şanse mici de supravieţuire

Medicii de la Spitalul Floreasca spun că cei trei răniți care au fost transportați ieri cu ambulanțele după producerea accidentului de muncă de pe Calea Griviței, au primit îngrijiri medicale, iar unul dintre ei a fost deja externat.

„Un alt pacient urmează să fie externat pentru că starea lui este bună. Cel de-al treilea însă a cărui stare era critică de ieri, a fost operat pentru a doua oară azi-noapte și este la terapie intensivă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Oprița. El a precizat că starea muncitorului care a fost grav rănit în zona abdominală este extrem de gravă.

Doisprezece muncitori lucrau ieri la reabilitarea unei clădiri din zona Gării de Nord. În jurul clădirii aflate în curs de reabilitare nu fusese montat un gard de protecţie, operaţiune standard în cazul acestui tip de şantier.

Echipe de la Poliția Capitalei și Inspectoratul Teritorial de Muncă București au declanșat câte o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs prăbușirea zidului și rănirea a șase persoane.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite