UPDATE Un zid s-a prăbuşit pe strada Lipscani din Capitală. Zona afectată va fi închisă până la îndepărtarea pericolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strada Lipscani din Capitală a fost blocată duminică la prânz din cauza unui zid care s-a prăbuşit. O patrulă a Poliţiei Locale se afla în zonă şi a luat decizia de a bloca imediat zona.

UPDATE 17.17 Proprietarii clădirilor de patrimoniu de pe strada Lipscani, a căror zid comun s-a prăbuşit duminică, au fost convocaţi luni, de către Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), a declarat, pentru MEDIAFAX, viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu.

Acesta a precizat că la întâlnirea de luni vor participa şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Primăriei şi Prefecturii Capitalei.

„Mâine au fost convocaţi proprietarii şi vom cere o autorizare pentru punerea în siguranţă a clădirilor. Clădirea nu mai este în siguranţă şi am restricţionat zona“, a spus Marcel Nicolaescu.

Viceprimarul Capitalei a mai spus că proprietarii au fost convocaţi la ora 11.30.

Peretele care despărţea casele de la adresele Lipscani 72 şi 74 s-a surpat în cursul dimineţii, agenţi ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti deplasându-se în zonă şi restricţionând traficul pietonal în dreptul clădirii.

Casa de la numărul 72 aparţine Patriarhiei Române, iar cealaltă a fost retrocedată unor privaţi, două treimi aparţinând unei fabrici de îngheţată, a spus Nicolaescu.

După 20 de minute de la blocarea străzii un perete din interior şi cel care despărţea clădirea de la numărul 72 de cea de la numărul 74 s-au prăbuşit, potrivit lui Răzvan Popa, reprezentant al Poliţiei Municipiului Bucureşti. În momentul prăbuşirii, la faţa locului se afla o patrulă a Poliţiei Locale care era în trecere.

În clădirea de la numărul 72 locuiau cinci persoane, în timp ce la numărul 74 este o clădire care aparţine Arhiepiscopiei. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Răzvan Popa, a declarat că în urma prăbuşirii zidului dintre cele două construcţii, cea de la numărul 72 şi cea de la numărul 74, nu s-au înregistrat victime. 

„În acest moment, strada Lipscani este închisă şi aşa va rămână până când pericolul va fi îndepărtat“ , a precizat Răzvan Popa.

În Centrul Vechi al Capitalei au mai existat construcţii care s-au prăbuşit

În luna mai, o clădire din Centrul Istoric al Capitalei, de pe strada Blănari numărul 6, s-a prăbuşit în jurul prânzului. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, clădirea nefiind locuită. Ceilalţi locuitori ai Centrului Vechi declarau că se tem pentru siguranţa lor, spunând că în orice moment se aşteaptă ca locuinţa lor să aibă aceeaşi soartă.

Atunci, pereţii clădirii de la numărul 6 au început să se clatine, moment surprins de muncitorii care lucrau la o casă vecină. Aceştia au anunţat Poliţia Locală, care ajunsă la faţa locului, a încercat să izoleze zona, însă între timp pereţii clădirii au cedat şi s-au prăbuşit în totalitate.

Imobilul era declarat monument istoric, acesta datând din anul 1884. Inpectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a declarat, pentru Mediafax, că va demara o serie de verificări în acest caz pentru a stabili dacă incidentul poate fi încadrat în categoria celor periculoase.

Potrivit Legii nr.319 din 2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, incidentul periculos este „evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncţionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de muncă sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale“.

Casa de la numărul 6 servea drept adăpost oamenilor străzii. Potrivit vecinilor, până nu demult, în casa prăbuşită se instalase, în mod ilegal, o familie nevoiaşă, care a părăsit imobilul în urmă cu câteva luni.

Pe aceeaşi temă:

O clădire din Centrul Vechi al Capitalei s-a prăbuşit şi altele riscă să aibă aceeaşi soartă. Incidentul ar putea duce la modificarea legislaţiei

Primăria Capitalei explică de ce nu s-a intervenit până acum în cazul clădirii prăbuşite din Centrul Vechi

Centrul Vechi al Capitalei- atentat la viaţa oamenilor din parte Primăriei Generale

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite