Un sindicalist din STB, avertizor de integritate, spune că a fost dat afară după ce ar fi acuzat nereguli la parcul auto

Un sindicalist din STB, avertizor de integritate, spune că a fost dat afară după ce ar fi acuzat nereguli la parcul auto

Liderul sindical susţine că motivul real al concedierii sale fiind faptul că a vorbit despre problemele din STB

Liderul Sindicatului Transpublic din Societatea de Transport Bucureşti, Valer Ciobănescu, a fost concediat de conducerea companiei după ce a semnalat nereguli în mentenanţa defectuoasă a mijloacelor de transport în comun, scrie Epoch Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, motivul invocat de conducerea STB este faptul că Valer Ciobănescu a publicat pe contul său de Facebook Actul Adiţional numărul 3 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de companie şi ar fi adăugat „fictiv” la acesta funcţii precum „sobor de preoţi”, „gropari ai STB” etc.
 
Aceasta este a doua oară când Valer Ciobănescu este concediat după dezvăluiri privind nereguli în activitatea companiei de transport public din Bucureşti. După prima concediere, Ciobănescu a acţionat în instanţă şi a câştigat, iar acum liderul sindical spune că va face la fel.
 
Valer Ciobănescu: Vor să ne vadă distruşi pe noi ăştia care mai spunem ceva
 
Valer Ciobănescu atrage atenţia că alături de el ar putea fi concediaţi şi alţi angajaţi care s-au pronunţat împotriva neregulilor din STB.
 
„Ca să înţelegeţi de fapt adevărul adevărat, vor să ne vadă distruşi pe noi ăştia care mai spunem ceva. (…) În graba de a ascunde adevărul despre situaţia reală şi cauzele incendiului troleibuzului de la STBSA, în servilismul şi frica de adevăr care-i caracterizează, conducătorii STB comit încălcării grave ale legii pentru a escamota adevărul şi a nu răspunde legal. În disperarea lor de a nu răspunde penal, conducerea STB încalcă legea comiţând încălcării grave ale legii, în speranţa că adevăraţii vinovaţi ai incendiului înregistrat la începutul lunii în Bucureşti la un troleibuz STB nu vor mai fi aflaţi. În speranţa că până la finalizarea anchetei desfăşurate vor putea induce în eroare opinia publică, primarul general şi Directorii STB, în cârdăşie cu sindicatul STB, schimbă ilegal toţi responsabilii şi specialiştii implicaţi în cercetarea cauzelor şi prevenirea pe viitor a acestor incidente, sperând ca astfel să-şi şteargă urma!”, a declarat Ciobănescu pentru Epoch Times.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: