Un copil şi patru adulţi, salvaţi cu organe prelevate luni la Spitalul Floreasca din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil şi patru adulţi vor fi salvaţi cu organe prelevate luni, la Spitalul Floreasca din Bucureşti, de la un bărbat de 38 de ani aflat în moarte cerebrală după ce a căzut de pe tractor, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul naţional de transplant, dr. Victor Zota.

Echipele medicale au prelevat, cu acordul familei donatorului, inima, ficatul şi rinichii acestuia.
Tot luni, inima a ajuns la un bărbat de 49 de ani, internat la Floreasca şi diagnosticat cu o boală gravă în 2008.
În noaptea de luni spre marţi, vor fi făcute şi operaţiile de transplantare a ficatului şi a rinichilor, la Institutul Fundeni din Capitală.

Cea mai mare parte a ficatului va avea ca beneficiar un adult, iar lobul cel mic, un copil.
Rinichii vor fi transplantaţi la doi adulţi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite