Turcii, scoşi oficial din joc. Astra Vagoane şi o companie chineză vor livra 100 de tramvaie în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tramvaie astra imperio arad foto tramclub.org

Astra Vagoane Călători şi o companie chineză vor livra 100 de tramvaie pentru Bucureşti, după ce au fost desemnaţi câştigători ai licitaţiei. Turcii de la Durmazlar au pierdut definitiv acest contract.

Primăria Municipiului Bucureşti a trimis marţi către Asocierea Astra Vagoane Călători (România) – CRRC Qingdao Sifang (China) o „Comunicare privind rezultatul procedurii de atribuire «Achiziţionarea a 100 de tramvaie»”.

Prin această adresă, asocierea menţionată este înştiinţată că a fost desemnată câştigătoarea procedurii de achiziţie şi că i se va comunica data şi ora la care va avea loc semnarea contractului.

Asocierea româno-chineză a primit din partea Primăriei Capitalei 100 de puncte, respectiv maximul de posibil, la ultima evaluare a ofertelor.

Primăria va plăti 840 de milioane de lei pentru cele 100 de bucăţi de tramvaie de tip Astra.

Astra Vagoane mai livrează tramvaie şi în Cluj Napoca, Galaţi, Oradea şi Arad.

Turcii, desemnaţi iniţial câştigători

Licitaţia pentru cele 100 de tramvaie fusese iniţial câştigată de turcii de la Durmazlar Makine.

Însă la începutul lunii decembrie, decizia de atribuire prin care turcii au fost desemnaţi câştigători a fost anulată de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).

Oferta turcilor a avut câteva probleme printre care lăţimea tramvaiului, peste cea admisă, de maximum 2,45 metri (modelul Panorama propus are 2,65 metri) şi absenţa activităţilor de omologare la RINA Services Spa, agenţie propusă în cuprinsul ofertei pentru omologarea tramvaiului.

În plus, CNSN a mai stabilit că turcii de la Durmazlar nu au depus în oferta iniţială graficul de livrare a tramvaielor, acesta fiind dat doar atunci când autoritatea contractantă, adică Primăria capitalei, a cerut clarificări.

De asemenea, CNSC a obligat Primăria Capitalei la plata sumei de 35.000 de lei către Astra Vagoane Călători SA, reprezentând cheltuielile cu avocaţii.

Totuşi, Primăria Capitalei a contestat decizia CNSC la Curtea de Apel Bucureşti.

Însă în data de 24 iunie Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate asocierii aflată în dispută cu firma turcă. Mai precis Curtea a respins acţiunile depuse de Primărie şi Durmazlar împotriva deciziei CNSC din decembrie 2019 care dădea dreptate producătorului româno-chinez.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite