Trei zile de distracţie în Bucureşti: începe prima ediţie a Festivalului Love is in the ART

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO David Muntean
FOTO David Muntean

În perioada 13 – 15 noiembrie, în Bucureşti are loc prima ediţie a Festivalului Love is in the ART, un eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate mai multe piese de teatru, spectacole de dans contemporan, expoziţii foto, proiecţii de film şi concerte.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart, Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, organizează în perioada 13-15 noiembrie, prima ediţie a Festivalului Love is in the ART. Evenimentul va aduce în faţă publicului, în mai multe locuri din Capitală, piese de teatru, spectacole de dans contemporan, expoziţii foto, proiecţii de film şi concerte. 

Prima zi de festival

Vineri, în prima zi a festivalului, începând cu ora 19.00, bucureştenii sunt aşteptaţi la Teatrelli, unde vor avea parte de un show impresionant al artistului Momo Sanno.  Momo Sanno este un artist cu o carieră de 15 ani, perioadă în care a dansat în peste 2.000 de spectacole, în prezenţa a 2.000.000 de spectatori. 

Înainte de spectacol, de la oră 18.00, la Galeria Creart din Piaţă Alexandru Lahovari nr. 7, va avea loc vernisajul expoziţiei foto Love is in the Photography, semnată de Vlad Eftenie, un nume extrem de apreciat în domeniul fotografiei urbane şi de Adi Bulboacă, unul dintre cei mai talentaţi fotografi de teatru.

Tot pe 13 noiembrie, de la oră 19:30, la Teatrul de Comedie, bucureştenii sunt aşteptaţi la spectacolul „La vită e bella“, de Radu F. Alexandru, în regia lui Vlad Cristache, cu Delia Seceleanu, Cristian Iacob, Delia Nartea, Alexandru Conovaru.

De asemenea, organizatorii Love is in the ART îi invită pe cinefili, vineri seară, la proiecţia filmului „Happy, Happy“, de Anne Sewitsky, la J'ai Bistrot, de la ora 19:00. Totodată, lungmetrajul spaniol „Stockholm“, în regia lui Rodrigo Sorogoyen, care a câştigat trofeul TIFF 2014, va fi proiectat tot începând cu ora 19:00, la Green Hours din Bucureşti, în cadrul primei ediţii a evenimentului Love is in the ART.

Weekend de poveste 

Love is in the ART va continuă sâmbătă, de la ora 19:00, cu spectacolul de teatru „Edith Piaf“, scenariul şi regia semnate de Malina Andrei la Teatrelli, iar la Green Hours cu proiecţia filmului „Love Bus: cinci poveşti de dragoste din Bucureşti“, de la ora 22:30. În programul proiecţiilor de film se află şi „Io sono l'amore“, un lungmetraj regizat de Luca Guadagnino, cu Tildă Swinton şi Flavio Parenti, o tragică poveste de dragoste petrecută în Milano la final de mileniu. Filmul programat sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 19:00, urmăreşte prăbuşirea clasei burgheze sub presiunea pasiunilor şi a sentimentului de dragoste necondiţionată.

Cei mici sunt aşteptaţi de la ora 18:00, în sală Teatrului Excelsior, unde actorii de la Teatrul Ion Creangă le-au pregătit spectacolul „Spaima zmeilor“, de Mihai Ion şi Gelu Colceag.
 
Teatrul de Artă îşi deschide porţile de la ora 19:15, pentru avanpremieră „Cerere în căsătorie“, de A.P. Cehov, în regia lui Victor Olahut, piesă care îi are în distribuţie pe Florentină Năstase, George Constantinescu şi Valentin Terente.

În cea de a treia zi de festival, la Teatrelli, începând cu ora 19:00, va fi pus în scenă spectacolul „Sluga la doi stăpâni“, de Carlo Goldoni, în regia lui Dan Tudor, iar la J'ai Bistrot, cinefilii vor putea viziona, începând cu ora 19:00, „Hasta la Vista“, de  Geoffrey Enthoven. Intrarea este liberă la toate evenimentele.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite