Ce transport în comun gratis? Ce mică Vienă? Vai.

Joi aveam toate şansele să ajung fericită acasă, asta dacă nu mă urcam în tramvaiul 36. Partea bună cu el e că (dacă îl prind) mă duce acasă în mai puţin de o oră, ceea ce pentru Bucureşti e un succes. Aşa că m-am urcat în tramvaiul 36, această vomă a mijloacelor de transport în comun (nu cred că se supără nimeni că spun asta, pentru că asta este, acest fapt pur şi simplu nu poate fi combătut, tramvaiul ăla chiar e o vomă).

De când m-am urcat în tramvai, în înghesuială, am simţit o putoare mult mai puternică decât în alte zile, semn că oamenii noştri se antrenează temeinic pentru EURO, fiecare la el în garsonieră, şi de asemenea semn că toţi călătorii locuiesc în zonele unde s-a luat apa caldă.

Trecând peste lucrurile banale, care se tot repetă (mizerie pe fiecare centimetru pătrat, un jeg imposibil de şters, aspect de grotă, căldură, o sticlă spartă de bere şi nişte flegme întinse pe sub scaune), la un moment dat au apărut şi controlorii. Ei, bine, în ultimele zile am văzut tot mai mulţi controlori în tramvaiele din Bucureşti, păreau mai civilizaţi ca până acum, purtau veste pe care scria „control RATB”, semn bun, mă gândeam eu, mai ales că în tramvaiul 36 puţină lume are bilet.

Deci a venit controlul şi a surprins o tânără pasageră care tocmai atunci trimitea un sms pentru a obţine un cod de călătorie (pe scurt, dacă nu ai abonament, în Bucureşti poţi să dai un sms la un număr, la urcarea în tramvai, şi vei primi un cod care îţi va servi drept bilet). O discuţie între controlor şi fată, discuţie începută de la moralitatea de a trimite sms-ul tocmai când vezi controlul, s-a transformat într-un adevărat scandal. Şi nu pentru că tânăra ar fi fost arţăgoasă (ba chiar vorbea cu „dumneavoastră“), ci pentru că domnul controlor de tip malac a început să se răstească, să o facă în toate felurile („nesimţită“, „blondă“ – doar două exemple).

În mod normal, atunci când întâmpină greutăţi, controlorul ar trebui să cheme în ajutor pe cineva, cum ar fi Poliţie, Jandarmerie, cineva îndreptăţit să facă verificări amănunţite. Asta e procedura. Tu, domnule controlor, nu eşti pus acolo să strângi pe cineva de gât, ci să controlezi un bilet. Pentru că, să nu uităm, controlorul nu e poliţist, nu e soldat, nu e jandarm şi nu e nici Sfântu Gheorghe, tati, ci, repet, controlorul este doar un om care te întreabă dacă ai sau nu bilet. Controlorul nu te poate lua pe sus, nu te poate băga la puşcărie, nu te poate obliga să faci nimic din ce nu vrei să faci, poate eventual să te roage să te dai jos din tramvai şi, dacă nu vrei să plăteşti amenda, poate să cheme poliţia.

În cazul nostru, era o mică dilemă la mijloc: fata plătise bilet, avea codul respectiv, doar că o făcuse sub nasul controlorului, lucru care îl enerva teribil pe individ. Răcnetele lui i-au exasperat însă pe ceilalţi oameni din tramvai, care au început toţi să strige că „vă bateţi joc, stăm să aşteptăm 40 de minute după un tramvai, cum vă permiteţi să vorbiţi aşa, nu vă învaţă nimic acolo când vă dau insigna de controlor etc.“. Controlorul nostru, încolţit, s-a retras într-o margine de vagon şi a început să bodogănească roşu la faţă: „Nesimţito, da, ce să spun aşteptaţi 40 de minute, foarte bine, păi să aşteptaţi etc.“. La următoarea staţie, o mamă cu o fetiţă erau date jos din travai. Am mai apucat să o aud pe copilă spunând: „De ce o-mpingeţi pe mama“.

N-am idee ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost prinsă fără bilet, probabil aş fi plătit, aşa cum am făcut în cele trei dăţi când am păţit asta de-a lungul vieţii. Oricum, nu despre asta este vorba aici, ci despre un sistem ticălos, care funcţionează aşa de foarte mulţi ani, un sistem care îi încolţeşte pe cei slabi, care îi favorizează pe cei puternici, un sistem care îşi apără pielea şi căruia trebuie să i te supui, vrei, nu vrei, pentru că e sistemul, singurul sistem.

Dacă mai contează, eu îmi plătisem călătoria şi, deşi mă plâng mereu de tramvaiul 36, sunt totuşi recunoscătoare sfinţilor că există, aşa cum e el. Pot să trec cu vederea şi peste mizerie, şi peste transpiraţie, şi peste „colegii de tramvai“ foşti şi viitori puşcăriaşi care nu sunt controlaţi. Dar nu pot să trec cu vederea peste lipsa de bun simţ. Brutalitatea, nepăsarea, lehamintea, răutatea pură, lipsa de carte, suficienţa şi mania grandorii, toate asta sunt condamnabile şi te pot distruge chiar dacă eşti doar martorul lor.

P.S. Concluzia? Nu există. Luaţi-vă bilet şi, dacă se poate, luaţi-vă şi carnet de conducere.

CITIŢI ŞI:

„Sieranevada“: mortul suntem noi

Jurnal de TIFF: oameni, nu câini

Jurnal de TIFF: Un travestit salvează lumea

Jurnal de TIFF: Spectatorul şi violul

Jurnal de TIFF: Visează şi tu norii