Mobilitatea urbană, explicată de biciclişti. De ce pasajele rutiere nu fac decât să sporească traficul aglomerat?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ din România (OPTAR), Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti (CBB) şi ActiveWatch (AW) au lansat cel de-al doilea episod din seria “Mobilitatea Urbană pe înţelesul tuturor” în cadrul campaniei naţionale de conştientizare a nevoii şi beneficiilor unei infrastructuri care să ia în seamă nevoile reale ale locuitorilor.

În primul episod, a fost prezentată campania şi s-a discutat despre congestionarea traficului şi de motivele pentru care se întâmplă acest lucru.

În cel de-al doilea clip publicat de voluntari astăzi, se discută despre traficul care se evaporă şi despre o soluţie care pare incredibilă: în loc să se mărească numărul de benzi de circulaţie sau să se construiască pasaje rutiere, soluţia ar fi tocmai invers, adică reducerea lor.

Reprezentanţii OPTAR sunt de părere că administraţia Bucureştiului poate accesa fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare a transportului public pentru ca cei din zona limitrofă să poată ajunge repede şi ieftin în Capitală, dar că Primăria Capitalei are în plan proiecte care ar acţiona exact invers.

”Întrebarea logică este, de ce să cheltuieşti bani pentru un proiect care face rău oamenilor? Mulţi însă nu-şi dau seama de asta. Pentru că nimeni nu le-a spus că există soluţii simple şi ieftine pentru dezvoltarea mobilităţii urbane”, mai scrie Marian Ivan, preşedintele OPTAR.

Tocmai din acest motiv OPTAR, sprijinită de voluntarii Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti, a demarat un proiect de informare a cetăţenilor despre principiile dezvoltării mobilităţii urbane. Astăzi a fost lansat primul episod din filmul ”Mobilitatea urbană pe înţelesul tuturor”.

Redăm clipul mai jos.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Ce înseamnă mobilitatea urbană? Un clip făcut de biciclişti pentru bucureşteni arată cum ar trebui să fie Capitala

Mobilitatea urbană pe înţelesul tuturor

VIDEO Mobilitatea urbană e ca ceaiul cald

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite