Telegondola e şi un obiect caraghios: un fel de hibrid rezultat din încrucişări şi altoiri „miciuriniste“ succesive ale funicularului cu tramvaiul şi cu barca.

Pe marile pârtii, transportul pe cablu are sens căci, pentru schiori, e modalitatea cea mai eficientă de a ajunge în vîrful muntelui.

Organizatorii marilor expoziţii mondiale (Osaka, Lisabona, Shanghai) au adoptat sistemul transportului pe cablu pentru vizitatori deoarece are o noimă: expoziţiile se întind pe kilometri pătraţi, din cabine poţi vedea toate pavilioanele cu arhitecturile şi cu atracţiile lor specifice după care, n-ai decât să-ţi alegi ce să vizitezi.

La Mamaia, telegondola e la fel de ridicolă precum primarul carnavalesc care a promovat-o: n-ai ce vedea de sus, farmecul natural sau urban al litoralului nu poate fi simţit de la înălţime din găoacele de plastic unde n-ajunge nici vuietul valurilor, nici miresmele mării, briza sau muzica de pe terasele restaurantelor. Nu-i mai puţin adevărat că turistul e împins de curiozitate să se caţere, înghesuindu-se pe scări sau în ascensoare, spre tot soiul de locuri situate mai sus: London-Eye, Sacre-Coeur, San-Pietro, Turnul Chindiei... Mai potrivită mi s-ar părea plimbarea pe deasupra unui parc zoologic cu animale în libertate, sau pe deasupra unui parc botanic, sau pe deasupra unor ruine... 

Şi la Bucureşti ni s-a propus această năzbâtie – la început, am râs ca şi de podul Basarab cu „hobanatele“ lui. Apropo: podurile suspendate pe cabluri nu sunt un moft: soluţia, cu toate costurile şi eforturile tehnologice uriaşe, a fost, de mult timp, cea mai adecvată în cazul traversărilor unor cursuri de apă largi în care e dificil de amplasat pilonii şi pe care trebuie asigurată navigaţia.

Un vizitator de marcă al Bucureştilor, zărind peste case suprastructura podului Basarab, a cerut să vadă şi... fluviul!

Culmea e că ideea ajunge să fie discutată de către instanţe decizionale şi să primească avize favorabile de pe la consilieri, ministere etc. E discutată din 2011 cu recidive în 2012 şi 2013. Mai ieri, pe 12 martie 2014, a ajuns pe ordinea de zi a Comisiei Tehnice de Urbanism din Primăria Municipală – areopag de oameni serioşi, cu scaun la cap, specialişti, arhitecţi, urbanişti...

Din concluziile dezbaterii:

- traseul, Piaţa Presei – Herăstrău – CORA Pantelimon via Plumbuita – nu prezintă atractivitate turistică, majoritatea zonelor ţin de insalubru şi de o clasă inferioară a construcţiilor
- probleme juridice de supratraversare a proprietăţilor
- probleme juridice de amplasare a infrastructurii
- studiul de trafic trebuie refăcut căci cel prezentat e greşit
- nu este justificată funcţiunea de transport public (capacitate, viteză, destinaţiile călătorilor)

Să mai spunem că anotimpurile şi clima Bucureştilor îşi vor spune cuvântul pentru cel puţin patru luni pe an, când ninsori, viscole, geruri, furtuni vor face iluzorie utilizarea telegondolei ca şi variantă de transport în comun.

Să mai adaug că, după ştiinţa mea, din raţiuni tehnice şi de securitate, transportul pe cablu se poate face numai în linie dreaptă între două staţii – de antrenare şi, respectiv, de întindere a cablului în funcţie de sarcină astfel încât el să fie în contact permanent cu toate roţile de reazem de pe stâlpi. Aşa că, orice schimbare de direcţie nu înseamnă numai o staţie, ci şi o manevră de transbordare a călătorilor în cabina următoare sau a cabinei pe cablul următor.

Asta va reduce viteza sub cei 5 metri pe secundă, adică sub 18 kilometri pe oră.

Mai nou, aflăm că se propune scurtarea traseului cam la jumătate astfel ca să „survoleze“ numai sectorul 2. Poate că asta ar reduce şi costurile (două milioane euro) la jumătate. Poate că asta e calea către etapa următoare în care Marea Investiţie (din banii dumneavoastră) va coborî de pe piedestalul ei măreţ şi se va mulţumi să fie doar un scrânciob într-un parc.

Dacă problema n-ar fi serioasă, chiar gravă, fiind vorba despre cheltuieli şi eforturi, aş putea încheia în cheia comică de la început: ideea e demnă de emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite“, iar telegondolierul nostru municipal, dacă n-ar fi carismatic, ar fi şi el caraghios.