Teatrul Odeon împlineşte de Crăciun 100 de ani de la primul spectacol

Era de Crăciun, în 1911. O sală întreagă asculta „Marşul“ din opera „Tannhäuser“ de Richard Wagner, în interpretarea unei orchestre dirijate de Oscar Spirescu. Actriţa Maria Giurgea recita „Prolog de deschidere a noului teatru Comoedia“, poem scris special de Tudor Arghezi.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la loja 10, viitorul rege Ferdinand şi principesa Maria priveau cu emoţie spectacolul. Astfel se năştea Odeon, legendarul teatru de pe Calea Victoriei.
Numit pe-atunci „Comoedia“, teatrul a fost proiectat de Grigore Cerchez la iniţiativa familiei Lahovari. Grigore Cerchez a fost arhitectul mai multor clădiri impozante din Bucureşti, printre care se numără şi Marele Salon de Recepție al Palatului Cotroceni şi Aripa Brăila a Băncii Naţionale.
Inaugurat pe 25 decembrie 1911, Teatrul Odeon dispune de două săli de teatru – sala Majestic (de la etaj) şi Sala Studio, de la subsol. Este de asemenea singurul teatru cu scenă italiană cu plafon glisabil din Europa. „Vara actorii jucau sub clarul cerului, iar zgomot nu exista, întrucât teatrul era bine izolat de hărmălaia bulevardului. În faţa teatrului erau blocuri care protejau clădirea, căzute ulterior la cutremurul din 1977“,  a povestit Dorina Lazăr, directoarea teatrului Odeon.    

Tunelul – mijloc de evadare pentru Carol al II-lea 
Legenda spune că exista un tunel subteran, pe unde fugea regele, care lega Palatul Regal de zona teatrului. „Am găsit informaţii că exista un tunel care lega Palatul de teatru şi respectiv de hotel şi că pe-aici se furişa Carol al II-lea. Se pare că tunelul a mai fost folosit şi de serviciile de spionaj comuniste. Urmele s-au pierdut odată cu consolidările din 1990“, a explicat Dorina Lazăr.
Teatrul a fost, rând pe rând, sub „cârmuirea“ unor mari personalităţi, precum Alexandru Davilla, Tony Bulandra sau Sică Alexandrescu. Tony Bulandra a ajutat la îmbogăţirea clădirii – a făcut al doilea rând de loji, participând direct la şantier.  

De la Cabaret la Teatrul Naţional
Teatru renumit în cercurile mondenităţii bucureştene, Comoedia adăpostea un restaurant franţuzesc de mare prestigiu, un cabaret (organizat pe atunci în actuala Sala Studio) şi sala Majestic.
Gazdă pentru o perioadă scurtă, între 1944 şi 1948, a Teatrului Naţional, sala de jos fost închisă la naţionalizare, în anul 1950. Uşile i-au fost ferecate până în anul 2010, când a fost restaurată şi deschisă pentru public.
Clădirea a suferit modificări de-a lungul existenţei precum amplificarea sălii, înălțarea scenei și introducerea unor corpuri de legătură cu aripile laterale. Bombardamentele din anul 1945 au afectat atât teatrul cât şi corpurile anexe, în special aripa de Nord care a fost refăcută.
În anul 1974, Sala Comoedia a Teatrului Național a devenit Sala Majestic a Teatrului Giulești - înfiinţat pe 1 iulie 1946 - care, la rândul său, în anul 1990, își schimbă denumirea în Teatrul Odeon. 

De la Tony Bulandra la Radu Beligan
Actori de renume au bucurat spectatorii, împătimiţii spectacolului de scenă au aplaudat trupe particulare celebre precum Compania Bulandra sau Teatrul Nostru. Printre cei care au jucat la Odeon se numără Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Ion Manolescu, Victor Ion Popa, Radu Beligan şi mulţi alţii. 
Dacă la începuturile teatrului, directorul Alexandru Davilla, punea accentul pe piese contemporane, pe spectacole-lectură urmate de discuţii cu publicul, tradiţia se păstrează şi în prezent. „Sunt mulţumită că am reuşit să păstrăm această tradiţie şi simt că este un aspect important al teatrului care nu trebuie pierdut“, încheie Dorina Lazăr.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: