STUDIU: Capitala, pe locul 43 în topul celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştiul se plasează pe locul 43 în topul din 2010 al celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi, poziţie neschimbată faţă de 2009, iar la nivel mondial a urcat o poziţie, pe 71.

Primul loc este ocupat de două capitale europene, Berna şi Copenhaga, fiind urmate de Anvers, Bruxelles şi Bâle, potrivit Mediafax. ECA International a comparat nivelul costului de trai în cele mai mari 254 de oraşe din lume, luând în considerare aprecierile expaţilor europeni. Printre criteriile luate în calcul la elaborarea topului se numără climatul general, calitatea aerului, disponibilitatea bunurilor, accesul la serviciile de sănătate, locuinţele, serviciile publice, infrastructura, viaţa socială, securitatea personală şi conflictele politice.

Bagdad rămâne cel mai puţin atractiv oraş pentru expaţi, situându-se pe ultimul loc al clasamentului. Potrivit ECA Internaţional, Chişinăul, care ocupă poziţia 186 la nivel mondial, se numără printre oraşele europene care oferă cele mai proaste condiţii de viaţă pentru expaţi. ECA International este o organizaţie cu 4.000 de membri din 35 de state, specializată în administrarea mobilităţii internaţionale a forţei de muncă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite