Stropul de umanitate din fotbalul românesc

Liga lui Mitică, plină de personaje care mai de care mai dubioase, îngâmfate, încăpăţânate şi cu o doză foarte mare de prostie, nu a atins încă apogeul. Ştiu şi politică, ştiu şi de ce o duce România prost, dar cel mai mult ştiu să speculeze şi cum să se fraierească şi să se înşele între ei, vezi ultimul caz Piţurcă-Mititelu. Dar gata cu scandalurile.

Astăzi e 2 februarie şi în urmă cu 18 ani, Michael Klein, fostul căpitan al Corvinului şi poate cel mai bun produs fotbalistic din istoria Hunedoarei, îşi pierdea viaţa, departe de ţară, la Krefeld, pe un teren de antrenament al nemţilor de la Bayer Uerdingen.

În acea zi, fata lui Mişa Klein, Dominique, avea doi ani, şi până la cei 20 de ani a crescut cu gândul că amintirile o vor face puternică şi cu îndemnurile mamei, care îi spune de fiecare dată că e copia fidelă a tatălui. Fata lui Mişa Klein participa anul trecut la Olimpiada de Germană, la Timişoara, cu o scrisoare pe care i-o adresa tatălui ei, pe care l-a cunoscut doar din imagini şi fotografii, majoritatea în echipament de joc.

La Mondialul din Italia, de acum 21 de ani, echipa României începea cu Lung, Rednic, Klein, Andone, Rotariu...şi aşa a fost în toate cele patru partide, cu URSS, Camerun, Argentina şi Irlanda. Cum era Mişa? La primul Mondial al României post-comuniste se năştea şi generaţia de aur a lui Hagi, pe care Mişa nu a mai apucat s-o vadă la maturitate în America ‘94.

Numărul 3 din echipa naţională avea un stâng foarte precis, centra la fel ca la jocuri precum FIFA sau PES, unde puştii sunt mândri că niciodată jucătorii pe care-i controlează nu dau greş la capitolul centrări, şi ţin minte că nu se oprea decât la fluierul de final al arbitrului. În scrisoarea ei, Dominique spune despre tatăl ei: „Eşti un mare capitol din viaţa mea şi după cum tot ce e scris rămâne etern, aşa vei rămâne şi tu pentru totdeauna, adânc întipărit în sufletul meu”. Şi în sufletele tuturor celor care l-au văzut pe Mişa jucând măcar o dată!