Stela Popescu, dezgustată de acuzaţiile Ancăi Pandrea: „Acest scandal s-a transformat într-un vomitoriu! Ar trebui mai bine să ne gândim la săracul Iurie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atitudinea celor doi amorezi aflaţia la vârsta senectuţii i-a şocat pe marii actori ai României care şi-au verbalizat oprobiul. Anca Pandrea şi-a atacat foarte dur colegii, în special pe Stela Popescu şi pe Tora Vasilescu, pentru că au îndrăznit să comenteze fotografiile.

Contactată telefonic, Stela Popescu s-a declarat a fi dezgustată de modul în care a degenerat acest scandal: „Este păcat de Dumnezeu şi de renumele murdărit al unor artişti extraordinari. Tot acest scandal este un vomitorium şi a luat deja proporţii colosale. Ar trebui să ne gândim la săracul Iurie şi să avem grijă de el, nu să ne jignim între noi”, ne-a spus cu tristeţe în glas, cunoscuta actriţă Stela Popescu.

Scandalul fotografiilor în care apar dezbrăcaţi Iurie Darie şi soţia sa, Anca Pandrea, s-a umflat ca un bulgăre de gunoi rotogolit peste breasla actorilor. Stela Popescu şi Tora Vasilescu au fost atacate dur de Anca Pandrea pentru că au îndrăznit să-şi spună despre fotografiile făcute publice în care apara cei doi soţi în impostaze intime.

Actriţa Tora Vasilescu despre pozele nud ale lui Iurie Darie: „E de râs, dar e şi de plâns. M-am gândit că are Alzheimer”

Iurie Darie şi Anca Pandrea despre fotografiile în care apar dezbrăcaţi/ "O parte din prieteni au zis «bravo»!"

Psihologul Cristian Andrei: „Cuplul se va izola în perioada următoare!”

A tras de Iura al meu

„Sunt tristă pentru că Iurie Darie a făcut o chestie inutilă şi oribilă. Sunt sigură că Anca, care e mai tânără, a iniţiat prostia asta.”, a declarat Stela Popescu marţi.  Anca Pandrea i-a dat imediat însă o replică dură prin intermediul emisiunii „Happy Hour” de ieri.

”Îmi pare rău pentru Stela Popescu. Am crezut că va îmbătrâni frumos. În loc să fie mândră că un cuplu din generaţia ei poate face aşa ceva, ea preferă să atace. Ar fi bine să stea în banca ei, altfel o să-i amintesc de întâmplarea de acum zece ani când a tras de Iura al meu”, a comentat Anca Pandrea.

Şi actriţa Tora Vasilescu, care a îndrăznit să vorbească despre fotografiile celor doi, a fost atacată dur de Anda Pandrea: „Eu îmi permit să fac asta, pentru că arăt foarte bine. Dragă Tora Vasilescu, când o să ai puterea să mergi tu făra corset, atunci să mă acuzi pe mine! Mai întâi au venit s-o pozeze goală pe Tora, dar ea era prea plinuţă. Alcoolul e la ea acasă. Nu ne mai bârfi tu, Tora, pe noi".

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite