Staţia de metrou Piaţa Unirii 1 va găzdui  o expoziţie permanentă de fotografii

Staţia de metrou Piaţa Unirii 1 va găzdui  o expoziţie permanentă de fotografii

Expoziţia permanentă de fotografii va fi amplasată pe pasarela staţiei de metrou Piaţa Unirii. FOTO Adevărul

Drumurile plictisitoare cu metroul prin Bucureşti vor deveni ceva mai interesante, odată cu transformarea unor spaţii subterane de aici într-o galerie permanentă de artă fotografică.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Datorită succesului pe care expoziţia fotografică cu tema „Cu metroul prin Bucureşti” l-a avut, Asociaţia Bucureştiul meu drag, în parteneriat cu Metrorex şi Apa Nova, au decis amenajarea unei galerii permanente de artă foto grafică în interiorul staţiilor centrale.

Proiectul, intitulat „Galeria din Galerie”, îşi propune transformarea spaţiului fad de pe peroanele metroului bucureştean, într-un spaţiu unde cei care aşteaptă metroul să se poată bucura de o galerie de artă. Proiectul a debutat anul trecut, pe 14 noiembrie cu o expoziţia de fotografii tematice demunită  „Cu metroul prin Bucureşti". Pentru continuarea proiectului, vineri, pe 1 februarie, începând cu ora 20.15, va fi inaugurată o nouă expoziţie de fotografii dedicate Bucureştiului, pe pasarela staţiei de metrou Piaţa Unirii 1.

Un Bucureşti văzut de 44 bucureşteni în 45 fotografii

"Galeria din Galerie va fi dedicată bucureşteanului şi Bucureştiului, vom expune oraşul aşa cum este el, cu bune şi cu rele, îi vom arăta pe acei oameni minunaţi care au grijă de el, pe cei care îl îndrăgesc şi ţin la el ", a declarat Andrei Bîrsan, preşedintele Asociaţiei "Bucureştiul meu drag". 

Metrorex s-a implicat de-a lungul ultimilor ani în mai multe proiecte culturale, aducând în faţa publicului bucureştean de ocazie spectacole expoziţii de pictură, fotografie, sesiuni de tango argentinian, piese de teatru şi concerte de operă, pian sau muzică pop.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările