Starea înfiorătoare a conductelor RADET. Cum arată ţevile prin care trece apa caldă a bucureştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conductele RADET sunt colmatate cu reziduuri
Conductele RADET sunt colmatate cu reziduuri

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a publicat o serie de imagini care arată starea extrem de degradată a conductelor RADET, prin care circulă apa bucureştenilor.

Potrivit imaginilor, ţevile sunt colmatate aproape până la refuz de reziduuri şi calcar. Din această cauză, ELCEN a trebuit să dubleze, în ultimi patru ani, cantitatea de apă de adaos pompată pentru a reechilibra sistemul, de la 1.100 tone pe oră la 2.000 tone pe oră.

Postarea completă a Violetei Alexandru:

O bună parte din timp mi-o petrec în teren, acolo unde sunt problemele. Când spun un lucru, îl spun pentru că ştiu realitatea lucrurilor.

Aşa arată ţevile prin care trece apa caldă pentru bucureşteni. Ţevi de 1 metru, colmatate de reziduurile depuse de pierderile companiei lui Firea/PSD. Am avut în această seară, în Bucureşti, într-o CET, una dintre discuţiile mele obişnuite cu oameni care cunosc sistemul de încălzire din Bucureşti.

Ţevile sunt distruse. Bucureştiul nu este administrat. Totul stă să crape. Şi Gabriela Firea/PSD cheltuie banii pe festivaluri.

Pentru orice măsură de precauţie atunci când, dintr-o greşeală, comunităţile încap pe mâna unor iresponsabili, ar trebui modificată legea. Să fie interzis să cheltui bani publici înainte să acoperi necesarul pentru cheltuielile cu serviciile, inclusiv pentru persoanele în nevoie.

Cifre: acum 4 ani, ELCEN (producatorul agentului termic) pompa în sistemul de încălzire 1100 tone pe oră(!!!) de apă de adaos de la APANOVA pentru a reechilibra sistemul. Această apă reprezintă apa trimisă pe ţevile RADET care se pierde pe traseu şi nu mai se întoarce pe ţevile de retur pentru că toate ţevile de distribuţie sunt sparte.

Mi s-a explicat că în unele situaţii apa nu mai circulă prin ţeavă, ci prin caseta de beton în care este îngropată ţeava.

ELCEN e nevoit sa acopere aceasta apă in fiecare ora! x 24 ore, zilnic!!!!

Altfel presiunea din reţea scade, iar pompele sale ar intra în cavitaţie şi ar fi distruse dacă apa din ce în ce mai puţină ar începe sa se transforme in abur.
În 2020 se pompează 2000 de tone pe oră!! Nu 1100 ca acum câţiva ani. Pierderile sunt aproape duble!!

Sistemul este efectiv în colaps. ELCEN nu mai poate sa pompeze cantităţi mai mari pentru ca ţevile de distribuţie nu suportă un debit mai mare care să ţină pasul cu pierderile din reţeaua de distribuţie. Pierderile sunt imense la RADET/Termoenergetica!!! Bucureştenii plătesc pentru toate aceste lucruri.

Şi G. Firea îi dă înainte: costume populare, iepuraşi de plastic si acuze groteşti de sabotaj...”.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite