Sorin Oprescu a fost arestat. Primarul cu cei mai mulţi bani publici pe mână: Mie nu mi-e frică de nimeni. De ce să-mi fie, dacă eşti curat?

Sorin Oprescu a fost arestat. Primarul cu cei mai mulţi bani publici pe mână: Mie nu mi-e frică de nimeni. De ce să-mi fie, dacă eşti curat?

Sorin Oprescu a fost reţinut, în urma unui flagrant. FOTO Eduard Enea

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat duminică noapte, după ce a fost prins în flagrant în timp ce ar fi luat mită 25.000 de euro, potrivit reprezentanţilor DNA. „Adevărul“ vă prezintă astăzi cine este edilul-şef al Bucureştiului, omul care administrează cel mai mare buget al unei municipalităţi din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vestea că primarul general al Capitalei a fost reţinut a venit sâmbătă dimineaţă şi nu a fost o surpriză pentru toată lumea. După ce unul dintre consilierii săi personali, Solomon Wigler, a fost prins şi el în timp ce ar fi luat 25.000 de euro mită a început, pe surse, să se vorbească despre "căderea" lui Sorin Oprescu.

Sorin Oprescu, arestat. Grup organizat în Primărie

Într-un comunicat trimis de procurorii DNA se arată că în Primăria Capitalei se formase un adevărat grup organizat. Este adevărat că se vorbea pe la colţuri despre faptul că pentru marile contracte pe care firmele private doreau să le obţină, patronii acestora erau nevoiţi să cotizeze la cel mai înalt nivel cu 10% din valoarea contractului. Însă, până de curând aceste informaţii nu puteau fi dovedite, iar oamenii din apropierea primarului şi adversarii săi politici dădeau fel de fel de şiti pe surse despre aceste subiecte.

Bugetul Primăriei Capitalei din acest an se ridică la circa un miliard de euro, ceea ce îl face pe Oprescu să fie edilul din România cu cei mai mulţi bani pe mână. Cu toate acestea, Oprescu a ţinut întotdeauna să precizeze că banii pe care îi are pe mână nu sunt suficienţi pentru nevoile bucureştenilor.

"Refuz să stau, să-mi frec mâinile şi mă plâng continuu că e criză mondială, că nu sunt bani la bugetul local. Am altă atitudine la 60 de ani. Nu mă joc cu timpul meu. De aceea am ȋncercat să demonstrez că SE POATE! Că putem construi, că putem finaliza proiecte, că putem mişca lucrurile din loc. Într-un context general dominat de tăieri, de austeritate şi de sărăcie, am ȋncercat să fac din Bucureşti un exemplu de succes. Şi cred că am reuşit acest lucru. Am arătat că dezvoltarea este posibilă, chiar şi pe timp de criză. Bucureştiul, ca prim oraş al acestei ţări, poate să fie motorul şi forţa procesului de transformare a României ȋn ceea ce trebuie să fie – un stat puternic, dezvoltat, care să conteze cu adevărat ȋn rândul ţărilor civilizate ale lumii.

 
Trebuie să continuăm investiţiile, să începem altele, pentru că asta înseamnă nu doar o capitală dezvoltată, cu o infrastructură bună, ci crearea de noi oportunităţi, de locuri de muncă, de creşe, grădiniţe şi şcoli pentru copiii noştri. Pentru mine Bucureştiul nu ȋnseamna doar clădiri sau străzi, pasaje ori stadioane. Bucureştiul sunteţi dumneavoastră! Fiecare dintre noi şi toţi laolaltă facem acest oraş să vibreze, ne clădim aici viitorul şi tot aici ne ȋngropăm trecutul", scria edilul Capitalei pe site-ul său personal.
 

Ce spunea Oprescu după scandalul în care era implicat omul lui de încredere

Primul cap important care a căzut în Primăria Capitalei a fost cel al lui Mădălin Dumitru, şeful Direcţiei Infrastructură, trimis în judecată pentru că taxa marile proiecte din Bucureşti. Dumitru era unul dintre apropiaţii edilului-şef şi se spunea că acesta ar fi fost adus în primărie cu ajutorul lui Oprescu. După Dumitru, a picat şi unul dintre cei 11 consilieri personali ai edilului-şef, Solomon Wigler. Acesta a fost, la fel ca Sorin Oprescu, prins în flagrant în timp ce ar fi luat 25.000 de euro şi din acel moment a început să se vorbească despre faptul că următorul care urmează este chiar edilul-şef. Cu toate acestea, Oprescu a declarat în nenumărate rânduri că doarme liniştit pe pernă în fiecare noapte, pentru că este o persoană cinstită care niciodată nu s-ar implica în asemenea treburi.
 
La scurtă vreme după incidentul în care a fost implicat Solomon Wigler, edilul-şef, prezent la un eveniment, a precizat: "Mie nu mi-e frică de nimeni, de ce să-ţi fie frică dacă eşti curat?", spunea atunci edilul. 
 

Sorin Oprescu, arestat după ce a luat mită. De la medicină la politică

Sorin Oprescu s-a născut în 1951 şi de profesie este medic chirurg. A candidat fără succes la Primăria Capitalei şi a fost senator de Bucureşti în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008, din partea PSD. În 2008 şi-a dat demisia din PSD şi a candidat ca independent pentru un scaun de primar general pe care l-a şi câştigat. Astfel, a mai câştigat un mandat de primar general şi se pregătea pentru anul viitor de o nouă candidatură. 
 

Pe aceeaşi temă:

 
 
 
 

 

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv FOTO Mediafax 

Imagini din aceeasi galerie
  • Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut după ce ar fi primit mită 25.000 de euro, a fost arestat preventiv FOTO Mediafax 
  •  FOTO Mediafax  
  •  FOTO Mediafax  
  •  FOTO Mediafax  
  •  FOTO Mediafax  
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: