Sindicaliştii de la metrou protestează din nou: 150 de angajaţi vor picheta sediul Guvernului şi ameninţă cu greva generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii ameninţă din nou cu greva generală FOTO Arhivă
Sindicaliştii ameninţă din nou cu greva generală FOTO Arhivă

În jur de 150 de sindicalişti de la metrou vor protesta, miercuri şi joi, pentru că nu ar fi primit niciun răspuns la revendicărilor lor, după cum susţin chiar ei. Aceştia spun că dacă problemele lor nu vor fi rezolvate, se gândesc să declanşeze greva generală.

Deşi au organizat acţiuni de protest pe tot parcursul lunii mai, pichetări şi mitinguri în faţa Ministerului Transportului şi Metrorex, precum şi în faţa Guvernului, sindicaliştii de la metroul  bucureştean susţin că nu au primit niciun răspuns la revendicările lor. Astfel, primele acţiuni de protest din această lună vor avea loc în zilele de 11 şi 12 iunie, prin pichetarea sediului Guvernului între orele 12.00 şi 13.45.

Cei 150 de sindicalişti care vor fi prezenţi, miercuri şi joi, în faţa Guvernului au mai multe cereri. Redăm mai jos lista întocmită de sindicalişti:

1.     Renunţarea la proiectul HG privind trecerea metroului în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau în cazul în care această decizie este de neschimbat, transferul să se faca în baza unei legi organice şi în baza unui Acord Social semnat cu sindicatul din metrou privind preluarea tuturor salariaţilor actuali, iar metroul să fie în subordinea directă a primarului general al Capitalei Sorin Oprescu

2.     Reanalizarea contractului de mentenanţă încheiat cu SC Alstom Transport SA, contract datorită căruia SC Metrorex SA înregistrează pierderile actuale

3.     Soluţionarea stării de curăţenie de la metrou şi asigurarea locurilor de muncă ale salariaţilor din activitatea de salubrizare externalizaţi în anul 2003, având în vedere că începând cu data de 17.04.2014 metroul a devenit o adevărată bombă ecologica, iar publicul călător şi angajaţii sunt în pericol din cauza înmulţirii nepermise a ţânţarilor şi a şobolanilor

4.     Respectarea şi aplicarea ca atare a prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta în data de 25.09.2013 şi a prevederilor CCM – Metrorex în vigoare privind acordarea unei creşteri salariale direct proporţionale cu rata inflatiei, ţinând cont de faptul că fondul de salarii Metrorex nu a mai crescut de peste cinci ani, iar salariaţii au renunţat de bună voie la unele facilităţi financiare prevăzute în contractul de munca, dând astfel dovadă de înţelegere faţă de Guvern şi faţă de criza financiară prin care s-a trecut

5.     Finanţarea în continuare a activităţii Clubului Sportiv Metrorex, singurul club sportiv muncitoresc din ţară conform Codului Fiscal/2014 şi a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă Metrorex în vigoare

Sindicaliştii au anunţat că acestea sunt doar câteva dintre revendicările pe care le au, iar dacă acestea nu vor fi soluţionate se poate ajunge şi la o grevă generală.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite