Show ieftin cu ministrul de Interne: pistoalele Beretta înmânate festiv poliţiştilor, restituite după ceremonie

Show ieftin cu ministrul de Interne: pistoalele Beretta înmânate festiv poliţiştilor, restituite după ceremonie

Poliţiştii „înarmaţi” de Marcel Vela în cadru festiv, dezarmaţi după ceremonie FOTO Inquam Photos/George Călin

Ministrul de interne, Marcel Vela, i-a înarmat pe poliţişti, în cadru festiv, cu 100 de pistoale Beretta achiziţionate de minister în plină pandemie. După ceremonie, armele au fost puse înapoi în rasteluri pentru că poliţiştii „dotaţi” de ministrul Vela nu aveau făcut instructajul care să le permită folosirea armelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 29 iulie 2020, Inspectoratul General al Poliţiei Române organiza o ceremonie fastuoasă pentru a marca reînnoirea armamentului din dotarea poliţiştilor români. Cu ocazia ceremoniei, ministrul Marcel Vela le-a înmânat personal primilor 100 de poliţişti români noile pistoale Beretta.

„Astăzi este un moment extrem de important. Nu aş spune istoric, dar extrem de important. Din anii ’70, Poliţia din România foloseşte tehnică depăşită, pe care dumneavoastră o folosiţi în condiţii improprii. (...) Această tehnică nouă, pe care dumneavoastră astăzi aţi primit-o este un început. Toţi colegii dumneavoastră vor fi dotaţi cu armament de ultimă generaţie. În sfârşit, în Poliţia Română are loc o normalizare“, declara ministrul Marcel Vela, cu ocazia ceremoniei de înmânare a primelor 100 de pistoale. 

„În cadrul ceremoniei de astăzi vom distribui primele pistoale. Primele 5.000 de pistoale au fost deja recepţionate şi vor fi distribuite după reinstruirea pe linia folosirii acestui tip nou de armament“, declara, la rândul său, şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, la ceremonia din 29 iulie.

Restituiţi arm’!

O sursă „Adevărul“ a dezvăluit că după ceremonia festivă cu ocazia căreia au fost înmânate primele 100 de arme poliţiştii beneficiari au fost nevoiţi să le predea, urmând să le primească efectiv şi să le poată folosi doar după ce este urmată procedura legală, care presupune instructajul de utilizare, inclusiv trageri în poligon.

Sursa citată a mai declarat că din cele 10.000 de pistoale Beretta intrate în stocul Poliţiei Române, până în 10 august 2020 au fost predate efectiv poliţiştilor din stradă doar 93 de pistoale noi.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Iulian Surugiu, a confirmat pentru „Adevărul“ că poliţiştii care au primit noile pistoale din mâna ministrului Marcel Vela nu au putut folosi armele imediat după ceremonie întrucât nu aveau făcut instructajul. „Le-o fi dat ca să dea ministrul un «mesaj» că pistoalele poliţiştilor vor fi schimbate. Nu am intrat în bucătăria lor“, a declarat preşedintele SNAP, potrivit căruia Poliţia Română a început, de luni, 10 august, să distribuie primele pistoale către Poliţia Capitalei şi IPJ Ilfov, urmând ca în perioada următoare să primească noile arme şi alte Inspectorate de Poliţie Judeţene din ţară.

„Sunt 10.000 de pistoale care au venit. În şase luni vine şi diferenţa până la 25.000. Astăzi (n.red. - luni, 10 august) primesc pistoalele Capitala şi judeţul Ilfov. După aceea, vor primi judeţele următoare: Prahova, Braşov, Cluj, Constanţa, Gorj, Timiş, Braşov. În fiecare judeţ se formează câte un instructor care să îi instruiască pe poliţişti, atât la rece, cât şi în poligon, la tragere, să nu aibă Poliţia Română incidente. Ideea e că 80 la sută din cei care sunt în stradă şi lucrează efectiv acolo vor primi pistol nou. Eu cred că de astăzi într-un an vor fi toate pistoalele predate şi oamenii vor fi instruiţi. Din păcate, trebuie să recunosc că avem mulţi nepregătiţi. Trebuie să îi instruiască cineva, pentru că e vorba de armament“, a mai declarat Iulian Surugiu.

Europol: Niciun poliţist nu are pistol Beretta

Preşedintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, susţine, într-o declaraţie pentru „Adevărul“, că, la data de 11 august, niciunul dintre poliţiştii care au primit festiv pistoale Beretta nu au primit efectiv arma. Andreica a declarat că unul dintre poliţiştii prezenţi la ceremonie i-a mărturisit că povestea cu înmânarea pistoalelor este ca pescuitul sportiv: le-au văzut, au pus mâna pe ele, şi-au făcut o fotografie cu ele, le-au pupat şi le-au dat înapoi. „Această achiziţie este deosebit de importantă şi era absolut necesară. În privinţa ceremoniei de înmânare, la finalul festivităţii pistoalele au fost luate înapoi de către organizatori, iar în acest moment (n.r. 11 august) niciun poliţist nu are asupra sa, în serviciu, pistol Beretta. Asta pentru că, fiind vorba de un armament nou, e nevoie de o pregătire teoretică şi practică. În aceste condiţii, la momentul de faţă nu avem niciun poliţist care să aibă asupra sa modelul Beretta ca să îl putem vedea şi noi pe stradă la unul dintre poliţişti”, a declarat Cosmin Andreica pentru „Adevărul”.

IGPR: Armele înmânate în 29 iulie, predate în 6 august

Purtătorul de cuvânt al IGPR, comisarul Georgian Drăgan, a confirmat pentru „Adevărul“ că poliţiştii cărora li s-au înmânat noile arme cu ocazia ceremoniei festive din 29 iulie nu au putut folosi armele după festivitate, neavând realizat instructajul obligatoriu.

„Cu ocazia ceremoniei festive au fost repartizate primele 100 de pistoale poliţiştilor din Capitală. Ulterior, pentru că toţi poliţiştii trebuie instruiţi, a fost efectuat instructajul. Au fost făcute trageri, s-au întocmit documentele de gestiune. Poliţiştii (n.red. - care au participat la ceremonie) cu excepţia a cinci sau şase colegi care sunt în concediu, au primit noile pistoale în data de 6 august şi acum le au asupra lor. Aceasta este procedura la nivel naţional. Toate unităţile care primesc pistoalele trebuie să facă aceste instruiri cu poliţiştii“, a declarat purtătorul de cuvânt al IGPR.

Georgian Drăgan a mai spus că armele predate poliţiştilor la ceremonia din 29 iulie erau în posesia acestora, dar au fost ţinute în rastel, neputând fi folosite efectiv până după instructaj şi preluarea oficială care a avut loc în 6 august.

„Năravul“ inaugurărilor fastuoase de faţadă

Festivitatea de predare a noilor pistoale Beretta, fără ca armele să poată fi şi folosite, nu este prima de acest gen. În octombrie 2019, fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea inaugura Clinica de Mari Arşi din Iaşi fără ca unitatea să poată fi dată în folosinţă. Managerul spitalului din Iaşi anunţa abia în decembrie 2019 că această clinică funcţionează la capacitate maximă.

O altă inaugurare de faţadă este SPA-ul din Lugoj, o investiţie de peste un milion de euro. Finalizat în mare parte în 2016, bazinul acoperit a fost inaugurat, cu mare fast, în luna mai a acelui an. Era plină campanie electorală pentru alegerile locale la care primarul Francisc Boldea (PSD) a candidat pentru al treilea mandat. La mai mult de trei ani de la inaugurarea fastuoasă organizată de primarul Boldea, SPA-ul încă nu a fost dat în folosinţă, recent fiind aprobată o alocare de 100.000 de euro pentru ca SPA-ul să poată fi, totuşi, folosit.  

Tot o inaugurare de faţadă a avut loc în luna mai a anului trecut, la lucrările pentru lotul al doilea al drumului expres Craiova-Piteşti. După plecarea liderului social-democrat de la acea vreme, Liviu Dragnea, şi a ministrului Răzvan Cuc, utilajele au fost mutate la o altă tăiere de panglică. A doua zi, la locul inaugurării şantierul era părăsit, la faţa locului putând fi văzută doar o bordură de beton turnată în ziua inaugurării. Ulterior publicării articolelor pe tema mutării utilajelor, Compania de Drumuri a precizat, pe pagina sa oficială de Facebook, că lucrările pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti continuă.

Vă mai recomandăm:

 

VIDEO România lucrului prost făcut. Cum a ajuns un centru SPA de 1 milion de euro să fie deschis doar o singură zi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: