Sectorul 3 al Capitalei, cea mai bogată ofertă imobiliară. Unde sunt cele mai scumpe locuinţe

Sectorul 3 al Capitalei, cea mai bogată ofertă imobiliară. Unde sunt cele mai scumpe locuinţe

Preţurile locuinţelor cresc în apropierea staţiilor de metrou FOTO Arhiva Adevărul

În Sectorul 3 se înregistrează de cea mai bogată ofertă de închirieri şi de vânzări de apartamente din Bucureşti, potrivit datelor furnizate de imobiliare.Net. Din cele 4.600 de oferte de închiriere înregistrate în ultima lună, 1.091 de locuinţe au fost din Sectorul 3.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform ultimului recensământ realizat în anul 2011 de Institutul Naţional de Statistică, în Bucureşti există în jur de 804.000 de locuinţe convenţionale, iar în Sectorul 3 se înregistrează cel mai mare număr de unităţi locative, 170.000. În ceea ce priveşte oferta de apartamente scoase la vânzare sau oferite spre închiriere, Sectorul 3 se bucură de cea mai concentrată ofertă.

Analiza oferită de Imobiliare.net arată că în ultima lună s-au înregistrat peste 4.600 de oferte de închiriere de apartamente, de la garsoniere până la locuinţe cu patru camere, iar cel mai mare număr a fost înregistrat în Sectorului 3: 1.091 de locuinţe.

Locuinţe lângă metrou, preţuri mai mari

Din numărul total de apartamente scoase la închiriere, 12% dintre acestea se află în apropierea metroului, lucru care face ca preţurile să se mărească.

„Preţul şi apropierea de metrou sunt cei mai importanţi factori pentru o persoană interesata să închirieze sau să cumpere o locuinţă. În acelaşi timp, proprietarii au început să-ţi promoveze proprietăţile în funcţie de amplasarea imobilelor faţă de metrou, iar aceştia solicită preţuri, atât pentru închiriere, cât şi pentru vânzare, cu 10-20% mai mari decât cei care deţin apartamente aflate la o distanta mai mare de zece minute de metrou”, a declarat Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.

În ceea ce priveşte închirierea garsonierelor, cele mai multe oferte sunt în apropierea următoarelor staţii de metrou: Dristor, 11,8% din numărul total de oferte, Titan (7,7% ) şi Lujerului (7,3%). Pentru cei interesaţi să închirieze un apartamente cu două camere, cea mai bogată ofertă se înregistrează în apropierea staţiilor de metrou Piaţa Unirii (6,5%), Dristor (3%) şi Tineretului.

Pentru închirierea apartamentelor cu trei camere, cele mai multe oferte sunt lângă staţiile de metrou Piaţa Unirii (12,9%), Tineretului (8,3%) şi Obor (6,5%). De asemenea, în cazul apartamentelor cu patru camere, staţii de metrou Piaţa Victoriei ocupă un loc fruntaş în clasamentul ofertelor de închiriere (11,4%), fiind urmată de Piaţa Unirii (11%) şi staţia de metrou Universitate (8,1%).

Cele mai multe opţiuni de vânzări, zona Dristor şi Titan

Potrivit sursei citate, în ultima lună s-au înregistrat peste 5.332 de oferte de vânzare de apartamente, de la garsoniere până la locuinţe cu patru camere, din care cel mai mare număr a fost înregistrat în Sectorul 3 al Capitalei, 1.105 locuinţe. Din această ofertă, în jur de 12% dintre apartamente se află în apropierea metroului.

În ceea ce priveşte garsonierele scose la vânzare în apropierea metroului, cele mai multe oferte se găsesc lângă staţiile de metrou Dristor (13,4% din numărul total de oferte) ,Titan (11%) şi Piaţa Sudului (8,5%). Oferta de vânzare pentru apartamentele de două camere este concentrată în jurul staţiilor de metrou Titan (8,4%), Dristor (6,7%) şi Piaţa Sudului (5,5%).

Cele mai multe oferte pentru vânzarea apartamentelor cu trei camere provin din jurul staţiilor de metrou Dristor (11,6%), Titan (8,8%) şi Piaţa Iancului (6,5%).

De asemenea, în cazul vânzării locuinţelor cu patru camere, oferta este concentrată în jurul staţiilor de metrou Obor (13%), Dristor (8,5%) şi Apărătorii Patriei (6%).

„Din partea proprietarilor care vor să vândă sau să închirieze o locuinţă avem o oferta concentrată în zonele precum: Dristor, Titan sau Piata Unirii. În acelaşi timp, exista şi un interes ridicat din partea cumpărătorilor şi a chiriaţilor pentru locuinţele aflate în zonele în care avem şi cea mai bogată ofertă“, a mai spus Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.

Pe aceeaşi temă:

Chiriile din sudul Capitalei, cu 70% mai mici decât cele din nord. Care sunt cele mai ieftine cartiere

FMI ne măreşte din nou taxele. Cât vor plăti românii pentru afacerile derulate acasă, pentru chirii şi contribuţii sociale

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările