Reproducere a gravurii din 1843 (Sursa: Bucureştii vechi. Documente iconografice, 1936, planşa XLVI)

O celebră gravura intitulată „Une soiree chez le Prince Regnant“ realizată de Charles Doussault în 1843 ne oferă prima mărturie vizuală a sălii de bal din Palatul Ştirbey. Mulţi istorici au căutat sa localizeze interiorul, atribuindu-i mai ales Casei Golescu, reşedinţa oficială devenită ulterior palat regal.  Istoricul Marian Constantin  considera ca improbabilă posibilitatea ca această gravură să fie o descriere a interiorului palatului Ştirbey pe motiv că acesta ar fi fost început în 1835 şi terminat în 1852. (Palate şi colibe regale din România, Arhitectura şi decoraţia interioară în slujba monarhiei (1875-1925), Editura Compania, Bucureşti, 2007, p. 29). Istoriografia a dovedit că arhitectul Michel Sanjouand (?-1835) a lucrat la palat în perioada 1833-1835, prinţul Ştirbey primind oaspeţi chiar în 1835, dovadă că reşedinţa sa era funcţională.

Comparând gravura din 1843 cu o fotografie de epocă din fototeca Arhivelor Naţionale, fondul Ştirbey şi având ocazia de a fotografia interioarele actuale ale palatului din Calea Victoriei în vederea pregătirii monografiei, concluzia de netăgăduit este că toate înfăţişează aceeaşi sală de bal.

Fotografia sălii de bal de la parterul palatului din Calea Victoriei este luată dintr-un unghi special ales pentru a ne oferi o imagine de ansamblu aproape a întregii încăperi şi este o şansă nesperată de a putea compara înnoirile aduse faţă de epocile anterioare. Aplicele cu lumânări au fost înlocuite cu unele electrice ce imită forma lumânărilor de odinioară şi au în partea superioară un abajur textil simplu. Plafonul este tratat în stil neoclasic cu stucatură simetrică, două dreptunghiuri laterale, iar în centru un mare hexagon, în fiecare zonă aflându-se rozete de plafon de care sunt agăţate trei policandre. Luminozitatea sălii este obţinută prin renunţarea la draperii şi opţiunea pentru o decoraţie textilă de mici dimensiuni în partea superioară a ferestrelor. Un alt element ce contribuie la efectul de luminozitate este prezenţa oglinzilor pe porţiunile dintre ferestrele peretului deasupra lambriurilor.

Parcă timpul a stat în loc de-a lungul secolelor, căci pe peretele din fundal se află aceeaşi oglindă mare, iar şemineul (posibil de marmură) tratat în linii drepte nu a fost modificat, sfeşnicele (posibil de bronz) cu trei braţe sunt încă prezente pe şemineu, şi ele primind în partea superioară un abajur textil asemănător celui al aplicelor laterale, obiecte decorative au luat locul statuii-ceasornic de odinioară.

Mobilierul existent era format din taburete aşezate lateral pe marginea sălii, un corp de bufet/etajere cu albume, într-un stil foarte simplu, mai degrabă modern, în faţa şemineului aflând-se o banchetă capitonată şi mai multe fotolii Napoleon III, posibil o masă. Diferenţa o fac cele două covoare subţiri ce creează prin amplasare două zone distincte în încăpere: un spaţiu concentrat în zona şemineului, în fundal, altul la intrare, lăsând centrul şi zonele laterale dezgolite, putându-se astfel observa un model elaborat al parchetului, acum în formă de romb.

Până în preajma celui de-a doilea război mondial, nu se fac schimbări majore în sala de bal. Pătrunzând în palatul Gheorghe Crutzesc povestea: „Cu gravura lui Doussault în mână am intrat în salonul cel mare al Palatului. Nimic nu s-a schimbat de atunci. Aceleaşi ornamente îşi desfăşoară volutele deasupra uşilor, tavanul se îmbină cu pereţii cu acelaşi chenar, căminul e cel de atunci, şi înaltele sfeşnice de pe dânsul, şi grele policandre de bronz aurit, aninate de lanţurile lor, şi frumoasul parchet, în pătrate mari din lemne felurite. ” (Podul Mogoşoaiei, p. 257)

Istoricul Dorin Narcis Ion a publicat fotografia de epocă în lucrările sale „Reşedinţe şi familii aristocrate din România” în 2010 şi în „Elitele şi arhitectura rezidenţială în Ţările Române” în 2011, atribuind-o greşit conacului de la Buftea, care de altfel este şi într-un alt stil decorativ, aparţinând neogoticului.

La Buftea sala de bal se află la etajul 2 şi prezintă decoraţii neogotice

Revenind la Bucureşti, astăzi se pot observa modificări aduse din perioada în care palatul Ştirbey a fost Muzeul Sticlei şi Cermicii: decoraţia neoclasică a fost îndepărtată, au fost aduse două sobe neoclasice, iar una dintre intrări a fost zidită.

Foto: Anca Dină

Foto: Cristian Gache