Restaurante închise în Bucureşti în 2019

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O listă cu toate restaurantele de lux, cafenelele, ceainăriile şi localurile închise în Bucureşti în acest an. Printre cele mai cunoscute se numără Madame Pogany, Gallo Nero, Bistro Ateneu sau Clubul Ţăranului Român.

  • Pizza Leggera de pe bulevardul Dacia, la Piaţa Romană, un restaurant al unui italian ciudat care a spus o frază memorabilă, consemnată în articolul meu
  • Bistro Ateneu a fost mutat mai întâi în frumosa casă Anastasie Simu din spatele Atheneului Român, cunoscută şi drept Casa Galleron, în locul lui Le Bistrot Francais, dar la scurt timp a fost închis definitiv.
  • Readers Cafe, un restaurant vechi din Metropolis Center, pe Iancu de Hunedoara, a fost închis după mulţi ani de funcţionare, dintre care primii cu destul de mult succes.
  • Daryus, un restaurant cam sinistru de pe bulevardul Dacia, vizavi de Institutul Francez. Restaurante închise pe care nu le regretă nimeni! Ba, dimpotrivă, au făcut un serviciu comunităţii cu asta!
  • Gallo Nero, un restaurant italian prost de la Piaţa Charles de Gaulle, şi-a dat previzibilul şi meritatul sfârşit şi a lăsat locul zilele-acestea deschisului Amalgam.
  • Corto Maltese de pe Radu Beller, a fost închis la sfârşitul verii, la mai puţin de un an de la apariţia sa.
  • Trattoria Julya de pe Eminescu, unde se taie cu Tunari; a apărut ceva cu numele Divin în locul lui. Mai bine, era un restaurant mai mult decât mediocru.
  • Dami din Băneasa, pe Bulevardul Aerogarii, cred că şi-a schimbat doar numele în Kang, în rest pare să fie acelaşi restaurant corean.
  • SushiRoom din Piata Dorobantilor nu s-a închis, de fapt, doar s-a mutat înapoi pe Episcopiei, lângă Atheneul Român, de unde plecase ca să lase locul lui Bistro Ateneu.
  • Idomemos, restaurantul turcesc de la Piaţa Buzeşti, destul de cunoscut şi cu mâncare bună, a ars în august.
  • Osteria Bella Toscana, pe Clucerului, părea să meargă bine, mâncarea era bunicică, nu îmi dau seama de ce au închis.
  • Taupe Bistro Cafe de pe Magheru, lângă hotelul Lido, nu prea mi-a plăcut, nu am scris de bine de ei, nici despre mâncare şi nici despre ambianţă. Se pare că sunt aceiaşi oameni care au şi Brasserie Lido, la parterul hotelului, şi s-au decis să se ocupe exclusiv de aceasta, care merge bine.
  • Unicorn Coffee & more, cafeneaua pentru mămici cu copii mici din Piaţa Floreasca, a pornit cu un concept inedit, însă destul de riscant, aşa că eşecul rapid nu miră foarte tare.
  • Blueberry Garden & Bistro de pe Popa Nan a fost al nu ştiu câtelea restaurant în casa aceea veche, cu o curte imensă, ca din romane. Acum e Casa Boierilor acolo, se pare ca al aceloraşi proprietari ai ultimelor restaurante. Ceva cu manele şi o clientelă foarte distinctivă, din câte spun vecinii exasperaţi. Sunt gard in gard cu Noua.
  • Yasou a fost primul restaurant deschis în Agora Floreasca. Era mai tot timpul gol, deşi mâncarea nu era proastă iar ambianţa OK, chiar dacă puţin neinspirată in context. Aceiaşi proprietari, grecii de la Osho, au deschis Dabeef in loc, de câteva săptămâni, cu o formula mai adecvată, fiindcă acum văd localul mai animat.
  • Burebista Vânătoresc, lângă Teatrul Naţional şi Intercontinental, s-a închis şi el vara aceasta. Miza aproape exclusiv pe terasa aceea imensă, fiindcă în interiorul de la subsol nu prea mergeau oamenii iarna. Şi nici mâncarea nu era cine ştie ce, s-au poziţionat drept restaurant turistic, fiind chiar in centrul centrului. Dar se vede că treaba nu a fost de ajuns…
  • MA Bistro, minusculul bistrou de la Piaţa Floreasca, avea mâncare foarte bună, au şi primit premii de la noi. Insă nu a fost de ajuns ca să rămânş in viaţă, mai ales de când s-au deschis atâtea restaurante bune în zonă, odată cu Agora Floreasca.
  • Four Seasons de la Piaţa Gemeni, pe Vasile Lascăr, a fost faimos mulţi ani, considerat de unii chiar cel mai bun restaurant libanez din oras. Un restaurant foarte vechi. El, săracul, nu s-a schimbat, însă s-au schimbat vremurile şi oamenii, şi alte restaurante i-au luat-o atât de mult inainte, încât nu a mai avut vreo şansă.
  • La Piovra, fostul Olio de pe Clucerului, a lăsat locul noului La Cocoşatu’, deschis de curând, se pare că de aceiaşi proprietari.
  • Pomo d’Oro Vesuvio din Parcul Herăstrău era un restaurant italienesc tradiţional chiar bun. Nu cred că din cauza mâncării s-a închis, or fi fost alte calcule acolo.
  • La Taifas au închis în Gheorghe Manu, unde erau in nişte anexe ale Palatului Cantacuzino de mulţi ani, dar s-au mutat în Moxa. Sper să le meargă bine, mi se pare că fac lucrurile cum trebuie.
  • Terra e Mare, pe Calea Călăraşilor, la Biserica Sfântul Ştefan, era un restaurant italian bun, din acela popular, cu un lungan italian simpatic in bucătărie. Acum e o Borgo Margherita în loc.
  • Noodle Bar by Tuk-Tuk din Piaţa Dorobanţilor, chiar în interiorul pieţei, avea mâncare thailandeza foarte bună, însă destul de scumpă. Vedeam des clienţi la ei, nu ştiu de ce au închis.
  • Bocca de pe Bulevardul Primăverii a avut viaţă scurtă. Era neîngrijit, mâncarea proastă. Acum e Rost în locul lui, al aceloraşi proprietari, din câte mi s-a spus, însă care au luat lucrurile foarte in serios de această dată.
  • Conacul Gagauz, pe la Budapesta, a fost singurul restaurant cu acest specific etnic din Bucureşti. Aveau mâncare bună, era plăcut la ei, însă localizarea aceea, cu totul ascunsă, le-a venit de hac până la urmă. Au spus ca îşi caută altă casă, sper sa găsească şi să redeschidă. Oricum, e alt restaurant acum acolo, în locul lor.
  • Clubul Ţăranului (MTR) a lăsat locul unui La Mama, spre supărarea unor foşti fideli, care se răzbună online pe noul restaurant.
  • Pasterra au închis in Piaţa Floreasca, însă s-au mutat cu o jumatate de kilometru mai incolo, intre Calea Floreasca şi Barbu Văcărescu.
  • Beraria Germana Bucureşti de lângă Palatul Bragadiru e acum Becker Brau, al lui Dragoş Petrescu.
  • Patru Anotimpuri, restaurantul pentru săracii Parcului Herăstrău şi pentru unii nostalgici după nu e clar ce, a facut o mişcare surprinzătoare: a schimbat locul cu Bel Mondo! Care Bel Mondo a păstrat acelaşi nume, însă Patru Anotimpuri s-au rebotezat in Gura Portiţei şi au schimbat şi conceptul, devenind un restaurant pescăresc românesc.
  • Portobello, de pe Polona, nu s-a închis, de fapt, si-a schimbat doar numele in Portocervo, după o dispută cu nu ştiu cine pe respectivul brand.
  • Randevu Bistro de pe Paris, aproape de Piaţa Victoriei, a lăsat locul lui Pippo’s, deschis de câteva zile.
  • Il Corso era un restaurant sinistru la Arcul de Triumf, bine că a dispărut!
  • La Costas, pe Calderon, unde a început Mesogios. Nu era bun, nu cred că-i simte cineva lipsa.
  • The Vine Bistro, după ce a lăsat locul lui NOUA pe Popa Nan.
  • Agape era un restaurant bun şi interesant pe Calea Floreasca, în dreptul lacului, însă foarte izolat. Probabil că asta i-a adus sfârşitul.
  • Pippo’s din cartierul Francez a lăsat locul lui Nadasan şi s-a mutat in centru, pe Paris, în locul lui Randevu Bistro. Din seria restaurante închise ca să fie redeschise în altă parte.
  • Madame Pogany s-a închis după o prelungită suferinţă, nu atrăgea pe nimeni, deşi mâncarea era destul de bună şi preţurile la locul lor. Sunt sigur că ambianţa intunecată a avut un rol decisiv în asta. Tocmai s-a deschis Gabbiano în locul lui, de câteva zile.
  • Funky Resto Bar de pe Calea Dorobanţilor, lângă ASE, a mizat pe un concept care ar fi urmat să atragă pe studenţii de alături, după părerea lor, ceva cu muzică seara, un fel de club. Însă studenţii preferă locurile mai ieftine, aşa că s-au separat unii de alţii.
  • Ikaria din Pipera, un restaurant grecesc foarte mare, nu prea avea cu ce să convingă atât de mulţi oameni să vină cu maşinile până acolo în mod special, fiind la marginea oraşului. Şi cu greu îmi imaginez că un alt restaurant ar avea mai mult succes, dacă nu e combinat şi cu alte atracţii, cum ar fi sexul, de pildă.
  • Rendez-Vous nu e cel de pe Paris, e cafeneaua-ceainărie de pe Calea Floreasca, chiar vizavi de Agora Floreasca. Era…
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite