Reşedinţele elitelor româneşti. Arhitecţii de elită ai Bucureştiului

Reconstituirea istorico-arhitecturală ne conduce la aprecierea că avem de-a face cu cea mai importantă parcelare privată antebelică (1912-1913), reprezentativă pentru viaţa elitelor româneşti şi rodul colaborărilor cu cei mai de seamă arhitecţi şi constructori români ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea.

Prin faţa noastră au trecut nume importante ale vieţii politice, militare, culturale, diplomatice, industriale şi financiare, doar într-o mică măsură neputând identifica informaţii personale despre unii proprietari sau arhitecţi. Izbucnirea Primului Război Mondial va limita proiectele de construcţie în parcelare, puţine case se mai păstrează astăzi din această primă fază de dezvoltare antebelică. Apreciem că în prezent mai există 15 ½ de case din perioada antebelică, alte 13 ½ din acea perioadă fiind bombardate sau dispărute între timp.

Din punctul de vedere al statutului social, putem identifica câteva trăsături în evoluţia proprietarilor reşedinţelor din Parcul Filipescu. Primii cumpărători sunt fie reprezentanţii unor familii princiare sau boiereşti (Catargi, Florescu, Cantacuzino, Manu, Oteteleşanu, Duca, Sturdza, Moruzi, Ghika, Mavrocordat), fie personaje potente financiar şi funciar (Grueff, Ionescu, Berkowitz/Bercovici, Kapralick, Geani, Ghermani, Goodwin, Zaharoff, Simionescu Ro/âmniceanu, Filotti, Alimănişteanu). Fraţii Berkowitz deţin de departe primul loc prin achiziţia celor mai multe loturi:  Ely cu 5 loturi, Adolf cu 4 loturi şi Max 1 lot.

Cele mai multe terenuri achiziţionate sunt dotale, fie de către familiile soţiilor, fie cumpărate de părinţi pentru a le oferi mai târziu copiilor lor. În unele cazuri putem însă constata acumularea a câtorva parcele în scopul „speculei” imobiliare imediate sau în perioada interbelică.

Un caz singular îl constituie pe Şoseaua Jianu/Blvd. Aviatorilor primele vânzări făcute de Alexandru Filipescu către cele două societăţi de automobile, vizând mari porţiuni de teren alocate activităţii comerciale, caracteristica păstrându-se şi astăzi. De asemenea, amintim şi prezenţa printre primii proprietari de terenuri a unor apropiaţi ai lui Alexandru Filipescu: Teodor Braikoff, Gr. Duca, Charles şi Theodor Guilmain şi posibil chiar Jules Mortagne.

Elitele militare sunt şi ele bine reprezentate de colonelul Alexandru Magheru, Constantin Tamara, colonelul L. Burghele, Bolintineanu, locotenentul Ion Florescu, văduva Sofia Candiano-Popescu şi fiica sa, Eliza Candiano-Popescu Arion Lascăr, Elisa Olănescu, soţia generalului Mihail Ceaur Aslan, căpitanul Gh. Athanasescu, Victor Verzea, colonel de artilerie.

În categoria avocaţilor/magistraţilor şi oamenilor politici îi putem include pe: Titu Magheru, Constantin I. Nicolaescu, V. G. Morţun, Alexandru Constantinescu, Tancred Constantinescu, Constantin Rătescu, Ştefan Cazimir, Emil Lăzărescu.

O categorie aparte o constituie şi inginerii şi arhitecţii: Virgil Ionescu, Nicolae Ghika-Budeşti, Dimitrie Herjeu, Oscar Gross, Carol Cichi/Cicu, inginerii Ionescu, I. Anastasiu, N.G. Costinescu, Cantacuzino, B. Giulini, însă nu mulţi îşi vor construi case proprii aici, achiziţia fiind pentru ei mai degrabă o investiţie pe care o doreau în această zonă cu mare potenţial de dezvoltare.

Avem şi câţiva artişti sau scriitori de elită care cumpără iniţial loturi: Oscar Spaethe, Nicolae Petraşcu, membrii ai familiei Paciurea, Alexandru Vlahuţă, dar şi profesori şi doctori: prof. M. Brătilă, prof. Ioan Răducanu, prof. Emil Brancovici, dr. Francisc Rainer, Victor Lazăr, funcţionar la Academia Română.

În perioada interbelică, putem constata modificări esenţiale în profilul noilor cumpărători/ proprietari: înregistrăm o prezenţă mult mai scăzută a descendenţilor unor familii boiereşti: Grigore Ioan Matei Basarab Brâncoveanu,  Athanase Creţulescu, Despina Cantacuzino, D. Cesianu, Carp, Slătineanu, Eleonora Pitişteanu Constantinescu Tremouroux d’ Orbais.    

Nu am identificat nici foarte mulţi politicieni şi diplomaţi români: Victor Antonescu, Anibal Teodorescu, baronul Ioan V. Stârcea, Ion Ghiaţă, Filality, Stoicescu, Constantin Al. Constantinescu, posibil Radu Stolojan.

În Parcul Filipescu găsim în perioada interbelică numele celor mai importanţi industriaşi, membrii ai conducerii unor societăţi comerciale şi banchieri: Nicolae Malaxa, H. Bernescu, Max Auschnitt, Nicolae Caranfil, Constantin Buşilă, Rozalia Movsessian şi Nicolae Hlebnikian, Benedict Lustgarten, Sigmund Dulberg, Alexandru Lucasiewicz, Victor Slăvescu, Oscar Kuehnberg, Nicolae Tabacovici, Scarlat Şroter/Schrötter, Delavrancea Blank, Gherassim Troiano, Ion Cerkess.

Cel mai important grup profesional este cel care ţine de domeniul construcţiilor sau ramurilor complementare: inginerii D. Teodoru şi Haret Popovici, N. Chivu, ing. hotarnic Paul Teodorescu, ing. A. Bunescu, ing. Lucian Dimitrie Greceanu, Oscar Sutter, L. Rappaport, ing. Edgar Herivan, ing. Leon Zohrab, ing. Gh. Popescu, ing. Ion Edeleanu, ing. Alex. Scanavy, ing. N. Iliescu Brânceni, ing. A. Schantzer, ing. C. Osiceanu, ing. P. Panaitescu, ing. Carol Weissmann, ing. Nicolae Caranfil, ing. francez Jules Mény, ing. Carol Iacobi, ing. Bruno Leibovici, arh. Ernest Doneaud şi arh. Eugene Chefneux.

Profesiile liberale sunt reprezentate şi de: dr. Domiţian Glineanu, dr. Aurel Babeş şi domnişoara dr. L. Şerbănescu, dr., ministru al Sănătăţii şi academician Aurel Moga, dr. Dumitrescu de la Spitalul Witting, dr. Joseph Berkowitz dar şi de magistrat Victor I. Papadopol, consilier juridic M. Antoniade, av. Constantin Bucşan, av. Andrei Metzeanu, av. Eduard Mirto.

Ofiţerii armatei române încep să prefere alte parcelări învecinătate, aici venind doar câţiva proprietari noi: maior M. Dumitrescu, colonel S. Florescu, Getta general Rădulescu şi Viorica general Negoescu, căpitan A. Bănciulescu.

Multe dintre reşedinţe sunt închiriate de membrii corpurilor diplomatice străine (a se vedea lista din anexe), devenind o zonă atractivă şi cosmopolită, situaţie care se păstrează şi astăzi, într-o bună măsură.

Un aspect inedit este colaborarea lui Alexandru Filipescu cu un arhitect belgian, Octave van Rysselberghe (1855-1929), profesor la Academia din Bruxelles, autor al unor vile, hoteluri şi construcţii publice importante în marile oraşe europene. Şcolit la Gand şi apoi cu practică în Bruxelles, este mai întâi adeptul neoclasicismului pentru ca apoi să fie promotorul Art Nouveau-lui clasicizant. (Sursa: Prof. urb. Van der Swaelmen, I. S. A. D., La Cité, Volume 7, Number 11, April 1929, pp.145-147).  Nu cunoaştem contextul în care cei doi s-au cunoscut, dar familia Filipescu apelase în trecut la arhitecţi francezi, Albert Galeron, Charles şi Paul Gottereau, deci orientarea către un arhitect străin nu iese din acest tipar; este însă posibil ca documentele să îi fi fost trimise lui Rysselberghe în vederea realizării propunerii de parcelare şi ca el să nu fi întreprins vreo călătorie la Bucureşti să lucreze pe teren.

Proprietarul iniţial nu impune realizarea proiectelor de arhitectură cu apropiaţii săi, arhitecţii Paul Gottereau (reîntors în Franţa), Roger Bolomey sau Carol Cicu; de asemenea, nu avem cunoştinţă de vreo recomandare stilistică, fiecare fiind liber să adopte orice stil a considerat de cuvinţă. În topul arhitecţilor înregistrăm următoarea situaţie: arhitectul G. Simotta a proiectat 9 case (1 dispărută), Alexandru Zaharia 6 case (1 dispărută), la egalitate cu necunoscutul Ştefan Radu 6 case (din care 3 dispărute astăzi), arhitecţii Arghir Culina şi Eraclie Lăzărescu au împreună şi separat 5 case (din care 3 nu mai există), iar Cristofi Cerchez 4 case (jumătate de casă bombardată).

Întâlnim cazuri în care proprietarii din perioada interbelică demolează sau transformă radical casele cumpărate şi care datau din prima fază de construire a parcelării. Unele loturi rămân neconstruite până la sfârşitul anilor '30 sau chiar începutul anilor '40. Parcelarea prezintă astfel exemple arhitecturale variate, care acoperă paleta stilistică a eclectismului francez, neoclasicismului, neoromânescului, modernismului (cubist sau cu elemente Art Deco), eclectismului maur.

Elitele arhitecturii româneşti sunt prezente cu lucrări şi în Parcul Filipescu: Grigore Cerkez, Petre Antonescu, Paul Smărăndescu, Horia Creangă, Dimitrie Herjeu, Constantin Iotzu, Scarlat Petculescu, Radu Dudescu, Ion şi Tiberiu Niga, Karel Liman, Octav Doicescu, Duiliu Marcu, Sigfried Kofsinski, Emil Prager, Jean Monda. Surpriza cercetării de arhivă a fost să identificăm numele unor arhitecţi sau antreprenori necunoscuţi nouă astăzi, dar probabil destul de prolifici în perioada de avânt economic şi constructiv interbelic, precum şi lucrări minore proiectate de nume importante de arhitecţi.

Sperăm ca cercetările viitoare să conducă la alte studii monografice fie legate de activitatea unor arhitecţi fie referitoare la istoria unor reşedinţe.

Parcelarea eşuată a parcului central

Alexandru Filipescu a păstrat un parc central (Aleea Modrogan nr. 1) pentru vila sa, construită între 1913-1916 după planurile arh. Roger Bolomey. Moştenită de vărul său, Constantin Basarab Brâncoveanu, va fi locuită de familia acestuia în perioada interbelică.

Ultima intervenţie, documentată în arhiva primăriei, datează din 1941, când se dorea crearea unei alei pe proprietatea centrală, rămasă încă familiei. Era, probabil, o ultimă tentativă pe care o mai face prinţul Brâncoveanu în primăvară, când inspectorul general Victor G. Ştefănescu (1877-1950) şi inginerul Ion Manoliu solicită primăriei informaţii în legătură cu parcelarea terenului central.

Răspunsul furnizat se referă la construcţii cu un etaj, care să ocupe 15%-25% teren, suprafaţă lot teren de minim 600 m.p., lucrări edilitare pentru tragerea utilităţilor şi pavaj în valoare de peste 4 milioane lei. Preţurile în zonă ajungeau între 3000-7000/ lei m.p. teren.

Planul de situaţie nou propus indica întâi 13 loturi a 1000 m.p., rămânând pe seama vilei centrale alţi 13000 m.p.; apoi 21 loturi a 1000 m.p., alee cu scuar central de 2874 m.p., rămânând pentru proprietar doar 3500 m.p.; apoi 20 loturi de 800-1000 m.p., alei cu scuar de 3360 m.p.,  proprietarul păstra doar 2800 m.p., niciuna dintre propuneri nefiind realizate pe fondul războiului şi al problemelor financiare ale proprietarului.

Proiectul cultural „Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească“, iniţiat de Asociaţia Istoria Artei, cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecţilor din România, din Taxa Timbrul Arhitecturii 2018