Reşedinţa Athanasovici: eleganţa de altă dată

Reşedinţa Athanasovici este tipică pentru un hôtel particulier de la cumpăna secolelor XIX-XX, fiind realizată în stil eclectic cu elemente clasicizante; planurile de arhitectură depuse spre autorizare în 1900 nu sunt semnate, fiind menţionat antreprenorul Julius Hraby, dar numele arhitectului Dimitrie Maimarolu este legat de realizarea acestui monument de arhitectură de clasă B

Se spune că numele uliţei "Batiştea" (variantă iniţială) provenea de la nişte bătelişti, locuri bătătorite de care şi de vite; acolo poposeau sau treceau negustorii de vite în drum spre scaunele de măcelari. Uneori apăreau şi băltoace provocate de Bucureştioara, care pornea din maidanul Icoanei, trecea pe lângă Biserica Batiştea spre Târgul Cucului şi Colţea pentru a curge mai departe spre Dâmboviţa.

Edificiul religios actual datează din 1764, fiind rectitorit de vătaful de măcelari Manciul şi de soţia sa, Ilinca; de la aceşti ctitori zona va fi cunoscută şi sub numele de Mahalaua Mănciuleştilor. 

Întreaga zonă este astăzi ansamblu de arhitectură B-II-a-B-18093, prezentând exemple elegante de reşedinţe de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Istoria proprietăţii de la actualul nr. 39 coboară până la 1868, când se afla în posesia unei doamne Anastasia Sachelarie care vinde casele vechi lui Gh. D. Eliad. În 1873 acestea sunt adjudecate de către Siţa Cămărăşescu, care solicită în anul următor arh. G. Bonomelli un proiect de reparaţii.

Doamna Cămărăşescu redactează în 1875 un testament în favoarea fratelui ei, Nicolae Cămărăşescu, care va stâpâni proprietatea până în 1893; atunci are loc vânzarea ei către ing. Constantin Stoenescu, vecinul din partea stângă. Nu cunoaştem motivele pentru care familia Stoenescu nu păstrează terenul pentru extinderea propriilor case de la nr. 35-37, alegând să vândă în 1897 proprietatea de la nr. 39 avocatului şi senatorului V. Athanasovici (1864-1928). 

Foto: Aleksandra Zaiţ, 2 noiembrie 2019

Reşedinţa Athanasovici este tipică pentru un hôtel particulier de la cumpăna secolelor XIX-XX, fiind realizată în stil eclectic cu elemente clasicizante; planurile de arhitectură depuse spre autorizare în 1900 nu sunt semnate, fiind menţionat antreprenorul Julius Hraby, dar numele arhitectului Dimitrie Maimarolu este legat de realizarea acestui monument de arhitectură de clasă B. Cert este că acesta realiza în 1905 intervenţii la tâmplăria casei principale. Casa principală păstrează elemente decorative elegante, plafoane casetate în saloanele de la parter, vitralii şi stucaturi precum şi o scara monumentală.

Foto: Aleksandra Zaiţ, 2 noiembrie 2019

În 1928 proprietarul iniţial încetează din viaţă; moştenitorii săi sunt: Constantin, Florica căs. Teodor Jenibace şi Elena căs. Nicolae Turburi. Arhivele indică faptul că proprietatea a fost expropriată de către autorităţile comunale în 1939, luându-se chiar în calcul demolarea construcţiilor în 1945, în vederea sistematizării intersecţiei cu strada Vasile Lascăr. În 1946 Mitropolitul Lt. al Blajului, Valeriu Traian, rezindent la nr. 39, era de acord cu dărâmarea unei părţi din clădirea principală. Schimbarea de regim duce însă la anularea planurilor de demolare şi proprietatea este naţionalizată.

După 2000 aici îşi desfăşoară activitatea Centrul Cultural al Republicii Ungare, proprietatea fiind recuperată apoi de către moştenitorii familiei Athanasovici, care ne-au împărtăşit din experienţele personale din tot acest timp. Mai multe detalii despre proprietatea scoasă la vânzare, puteţi găsi aici.

Prin bunăvoinţa echipei Artmark Historical Estate, un grup de 25 de participanţi fideli ai Asociaţiei Istoria Artei, pasionaţi de istoria arhitecturii bucureştene, au putut vizita în data de 2 noiembrie proprietatea istorică a familiei Vladimir Athanasovici, aflată pe str. Batiştei nr. 39.