Referendum pentru crucea-gigant cu beculeţe din Piaţa Universităţii. „Trebuie să rămânem o ţară democratică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a propus construirea unei cruci immense în Piaţa Universităţii, senatorul Sorin Ilieşiu a declarat că va cere Consiliului General al Municipiului Bucureşti organizarea unui referendum pentru a avea informaţii clare dacă într-adevăr bucureştenii îşi doresc sau nu acest monument.

Propunerea legislativă privind condamnarea totalitarismului comunist, iniţiată de senatorul independent Sorin Ilieşiu, a fost adoptată marţi în plenul Senatului, proiectul stabilind prezentarea unui raport al Academiei Române şi înfiinţarea unui Muzeu Naţional al Totalitarismului Comunist.

Proiectul presupune, de asemenea, şi construirea unei cruci imense în Piaţa Universităţii, cruce ce ar urma să fie iluminată non stop cu ajutorul unei instalaţii.

„Au fost voci care au contestat acest proiect. Nu multe, dar destul de sonore. Trebuie să rămânem o ţară democratică şi din acest motiv mâine o să trimit o scrisoare la Consiliul General al Capitalei prin care voi cere organizarea unui referndum local. Avem nevoie de un monument ridicat în memoria celor care au murit pentru ca noi să fim liberi şi a celor care au reuşit să supravieţuiască. Am vorbit cu mulţi deţinuţi politici, le-am vorbit despre monumentul meu şi au zis că e o idee minunată“, a declarat, pentru „Adevărul“, senatorul independent Sorin Ilieşiu.

În proiectul propus de Ilieşiu se precizează faptul că această cruce înaltă de 25 de metri ce urmează să fie amplasată în centrul Bucureştiului va fi luminată continuu. „M-am inspirat de la crucea de pe Caraiman, pe mine chiar m-a impresionat“, a mai precizat bărbatul.

Ce spun specialiştii

Arhitectul Crişan Atanasiu a declarat, pentru „Adevărul“, că acest monument ce ar putea să apară în Piaţa Universităţii este lipsit de bun gust. „Este groaznic, este pe aceeaşi linie cu ţepuşa din Piaţa Revoluţiei. Oamenii ăştia trebuie să înţeleagă că aceste lucruri construite în Bucureşti ar trebui puse la punct de urbanişti, de artişti plastici. Monumentele astea urâte sunt făcute pe gustul lor (n.r. – pe gustul celor care nu au studii de specialitate). Cei din Parlament trebuie să facă legi, nu monumente“, a mai spus arhitectul.

Ce presupune proiectul propus de Ilieşiu

Proiectul de lege prevede elaborarea unui raport pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru memoria naţională antitotalitară de către Academia Română, în termen de 150 de zile de la intrarea în vigoare a legii, scrie Mediafax. Propunerea legislativă presupune, printre altele, şi introducerea în manualele şcolare de istorie a variantei sintetizate sau a rezumatului raportului. Raportul urmează să fie tradus în maghiară, engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă şi chineză.

De asemenea, potrivit proiectul de lege, în prima parte a anului viitor ar trebui să fie înfiinţat şi un Muzeu Naţional al Totalitarismului Comunist. Proiectul de lege presupune şi construirea unui monument naţional al victimelor totalitarismului comunist în centrul intersecţie din Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Cu alte cuvinte, aici va fi ridicată o cruce din oţel inoxidabil de 20-25 de metri, înaltă cam cât un bloc, ce va fi dotată cu o instalaţie de iluminare, care va funcţiona non stop. Monumentul ar trebui să fie inaugurat în anul 2016. Finanţarea raportului şi a monumentului se face din fondul de rezervă al Guvernului şi din fonduri ale Ministerului Culturii, potrivit proiectului de lege. Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite